Anorexia – criterii de diagnostic și tratament

78

Anorexia nervoasă  este o tulburare în comportamentul alimentar, apare de regulă la femei tinere, anterior sănătoase, ce dezvoltă o teamă de îngrășare. Forța motrică este silueta, alte aspecte ale vieții sunt trecute pe un plan secund. Acest țel este atins prin diminuarea aportului alimentar.

Diagnostic

Diagnosticarea anorexiei nervoase se face prin criterii clinice. Anorexia este singura afecțiune psihică cu o componentă endocrină.

Criterii de diagnostic în anorexia nervoasă:

  • Refuzul de a menține o greutate corporală normală pentru înălțimea și vârsta pacientului.
  • Frica excesivă de a lua în greutate sau de a ajunge la obezitate, chiar în cazul în care pacientul este subponderal.
  • Tulburarea percepției pacientului față de greutatea sau forma corpului său, adesea negarea severității greutății corporale este prezentă.
  • La femei este prezentă amenoreea (lipsa a cel puțin trei cicluri menstruale).

Tipuri de anorexie nervoasă:

  • Tipul restrictiv: în timpul unui episod de anorexie nervoasă pacientul nu prezintă un apetit crescut și nici nu are o tendință de eliminare forțată (voma autoindusă sau laxative în exces),
  • Tipul exagerat: în timpul episodului de anorexie pacientul are un apetit exagerat și eliminare forțată, prin vomă si laxative.

Anorexia apare imediat după pubertate și de regulă, la persoanele supraponderale din copilărie. Emacierea este similară cu cea din lagărele de concentrare din perioada celui de-al doilea război mondial. Ei prezintă interes pentru activitatea fizică intensă, adesea preocuparea pentru mâncăruri sofisticate preparate pentru familie nu dispare.

În anorexia avansată cel mai frecvent apar bradicardia, hipotensiunea și hipotermia. Grăsimea nu se poate observa, oasele scheletului uman sunt foarte vizibile, iar pielea este adesea uscată, galbenă și prezintă cruste. Glandele parotide sunt mărite în volum, iar la membrele inferioare prezintă edeme, din acest motiv starea de emaciere poate fi mascată.

Analizele de laborator scot în evidență cel mai adesea o anemie severă, leucopenie, hipoalbuminemie și hipocalcemie. Funcția renală este afectată în special capacitatea de concentrare renală. Colesterolul este uneori crescut în plasma, iar trigliceridele au un nivel plasmatic normal. Hormonul luteinizant (LH) și foliculo-stimulant (FSH) sunt scăzute in perioada de anorexie severă. Densitatea osoasă scade, cel mai probabil cortizolul are un rol categoric în pierderea de masă osoasă.

Complicații

Cel mai adesea în anorexia nervoasă apar tahiaritmiile ventriculare, cu un segment QT lung și risc de moarte subită.

Prognostic

Evoluția anorexiei nervoase prezintă o variabilă, prin monitorizare: 50% ajun la o greutate normală, 20% au ajuns subponderali, 5% obezi și 6% au decedat.

Tratament

Nu există un tratament specific, beneficiul adus de psihoterapie este evident, eșecul terapiei duce la persistența fricii de a se îngrășa.

 

Bibliografia:

  1. Harrison, Principiile medicinei interne, Ediţia XIV, Editura Teora,2002.
  2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/anorexia/symptoms-causes/syc-20353591
  3. https://www.medicalnewstoday.com/articles/267432.php