Blefarita – forme clinice, diagnostic și tratament

Blefarita
Blefarita

Blefarita – forme clinice, diagnostic și tratament

Blefarita constituie inflamaţia marginilor pleoapelor, ce  poate fi acută sau cronică, iar forma cea mai frecventă debutează în asociere cu acneea rozacee sau dermatita seboreică. De obicei marginile pleoapelor sunt masiv colonizate cu stafilococi, iar la examinarea clinică apar lipicioase, ulcerate, cu cruste din detritusuri ce se lipesc de gene. Semnele şi simtomele dominante șunt pruritul, senzaţia de arsură a marginilor pleoapei, roşeaţă și edem

Diagnosticul se stabileşte pe baza istoricului bolii şi a examinării. Afecţiunea cronică este tratată prin igiena pleoapei cum ar fi blefarita seboreică, comprese calde în disfuncţia glandelor meibomiene şi adaos de lacrimi în blefarita seboreică si disfuncţia glandelor meibomiene.

Forme clinice

  • Blefarita acută, atat ulcerativă cât şi neulcerativă, sau cronică cum ar fi blefarita seboreică sau disfuncţia glandelor meibomiene.
  • Blefarita acută ulcerativă este produsă de obicei de o infecţie bacteriană, în general stafilococică, a marginii palpebrale la originea genelor, implicând foliculii şi glandele meibomiene. Aceasta poate fi cauzată şi de un virus, cum ar fi herpes simplex, varicelo zosterian. Blefarita acută neulcerativă este produsă de obicei de o reacţie alergică ce cuprinde aceeaşi zonă, ca de exemplu blefarodermatita atopică, blefaroconjunctivita alergică sezonieră, dermato-blefaroconjunctivita prin sensibilizare de contact.
  • Blefarita cronică, inflamaţie neinfecţioasă de cauză necunoscută.
  • Blefarita seboreică, deseori asociată cu dermatita seboreică a feţei şi a scalpului.
  • Supreinfecţia bacteriană secundară se produce deseori, extinzându-se pe această cale la marginea pleoapei.

Semne si simptome

Semnele comune în toate timpurile de blefarită includ pruritul şi senzaţia de arsură a marginilor pleoapei şi iritaţia conjunctivală cu lăcrimare şi fotofobie

  • În blefarita acută ulcerativă se dezvoltă mici pustule în foliculii genelor iar eventuala indepărtare a lor va forma ulcere marginale puţin adânci. Crustele foarte aderente lasă o suprafaţă hiperemică atunci când sunt îndepărtate. Pleoapele devin alipite împreună cu secreţiile uscate, în timpul somnului.
  • Blefarita ulcerativă recurentă poate cauza pierderea genelor şi cicatrici ale pleoapei.
  • În blefarita acută neulcerativă, marginile pleoapei devin edemaţiate şi eritematoase, genele pot deveni crustoase, cu lichid seros uscat.
  • În blefarita seboreică apar scuame grăsoase, uşor de îndepărtat ce se formează pe marginile pleoapei. În disfuncţia glandelor meibomiene, examinarea dezvăluie orificii glandulare dilatate, ce elimină la presiune secreţii ceroase, vâscoase sau galbene.

Diagnostic şi tratament

Diagnosticul se pune la examenul cu lampa cu fantă. Blefarita cronică ce nu a răspuns la tratament necesită biopsie pentru excluderea tumorilor de pleoapă care pot simula aceste manifestări.

  • Blefarita acută ulcerativă este de obicei tratată cu antibiotice topice sau antivirale sistemice.
  • Blefarita acută neulcerativă este ocazional tratată cu corticosteroizi topici. Tratamentul începe prin a evita acţiunile iritante sau substanţele iritante.

Prognostic

Blefarita acută de cele mai  multe ori răspunde la tratament, dar poate recidiva sau se poate transforma intr-o blefarită cronică. Blefarita cronică este nedureroasă, recidivantă şi rezistentă la tratament.

 

Bibliografie:

  • Mark H. Beers, Robert S. Porter, Manualul Merck de diagnostic şi tratament, Ediţia a XVIII-a,Editura All, 2012
  • Dumitrache M – Oftalmologie Clinică, Ed. Universitară „Carol Davilla”, Bucureşti, 2008
  • Paul Cernea, Tratat de oftalmologie, Ed. Medicală, 2002.