Candidoza bucala – cauze, simptome, diagnostic, tratament , profilaxie, complicații.

268
Candidoza bucala
Candidoza bucala

 Candidoza definiție

Candidoza cutaneo – mucoasă este  o infecție fungică, acută sau cronică. Predominant se afectează mucoasele ( vaginală, bucală) dar este posibil afectarea pielii, unghiilor și formele generalizate .

Candidoza bucala – cauze

Agentul cauzal pentru candidoza bucala este candida albicans (cel mai des întâlnit), dar pot fi intâlnite și alte tipuri : candida tropicalis, candida krusei, candida glabrata. Candida albicans poate fi întâlnită și la persoanele sănătoase fiind microorganism comensal, dar aceasta nu face parte din flora normală permanentă. Manifestările  clinice nu sunt prezente în toate cazurile.

Candida albicans devine patologică în cazul când densitatea este mare . Deasemenea apariția manifestărilor clinice este influențată de factorii locali și generali.

Factorii generali :

  • Stările imunocompromise (dobândite sau ereditare).
  • Utilizarea antibioticelor ( mai ales utilizarea nerațională)
  • Utilizarea îndelungată a glucocorticoizilor, citostaticelor, contraceptive orale.
  • Utilizarea incorectă a glucocorticoizilor inhalatori
  • Dereglări hormonale : boala Adison, Sindromul Cushing, diabet zaharat etc.
  • Hipovitaminoze
  • Sindrom de malnutriție/ malabsorbție
  • Dificit de Ig A (imunoglobuline întâlnite la nivelul mucoasei ce asigură imunitatea locală)
  • Etc.

Factori locali :

  • Leziuni la nivelul mucoasei
  • Macerarea tegumentelor
  • Traumatisme
  • Modificarea pH – lui
  • Etc.

Levurile ( tipul de fungi din care face parte și candida albicans) se întîlnesc larg în mediul ambiant.

Acestea se întîlnesc  pe fructe și legume ( mai ales cele alterate) , în fructele ce servesc pentru fabricarea caramelelor, marmeladei.

Candidoza bucală – simptome

Candidoza mucoasei cavității bucale  apare mai des la nou-născuți, copii în primele săptămâni de viață și adulți ( mai rar). Apariția la sugar este favorizată de secreția salivară scăzută, pH bucal scăzut.

Inițial pe mucoasa cavității bucale apar puncte alb – gălbuie ( depozite cremoase), bine conturate pe fonul hiperemiat al mucoasei. La copii este posibilă confluarea punctelor, astfel ca toată suprafața mucoasei sa fie acoperită de o membrană albicioasă. Pseudomembrana formează o peliculă pe mucoasă. Aceasta la debut nu aderă bine la mucoasă și poate fi înlăturată ușor, iar mai târziu devine mai groasă, culoarea devine cenușie și aderă bine la mucoasă ( se înlătură dificil). După înlăturare se observă mucoasa roșie sau posibil chiar mici sângerări. Este insoțită de jenă la supt, masticație sau deglutiție. Deasemena se poate întâlni uscăciune, arsuri, usturime. În lipsa tratamentului afecțiunea se poate extinde la esofag, faringe cu agravarea stării pacientului.

Comisurita candidozică ( afectarea comisurei bucale) – se manifestă prin roșeață, descuamare, membrane false și posibil fisuri la nivelul comisurii bucale ( eroziuni liniare sau chiar ulcere). Este mai frecvent bilateral și insoțită durere și usturime.

Cheilita candidozică  se manifestă prin roșeața buzelor (mai des buza inferioară ), edem, descuamație, posibil eroziuni, senzație de arsură.

Candidoza atrofică acută – apare după tratament îndelungat cu antibiotice și se manifestă prin lipsa zonal a papilelor pe mucoasa limbei, care este strălucitoare, cu eritem.

Candidoza atrofică cronică – apare la persoanele purtătoare de proteză și modificările apar pe palat. Simptomele sunt discrete.

Candidoza bucala – diagnostic

Pentru diagnostic se practică mai des microscopia produselor native ( scuame cutanate, frotiuri de pe  mucoase). Deasemenea cultura pe mediul Sabouraud pentru a identifica specia dar și cantitatea coloniilor după 24-48 de ore. Reacția de aglutinare indică prezența la pacient a levurilor doar în cazul rezultatului pozitiv cert , la o diluție mare.

Candidoza bucala – tratament

Unele forme de candidoze (superficiale) se tratează dupa ce a fost înlăturat cauza care a favorizat apariția acesteia .

Se administrează remedii topice cum sunt :

Alcalinizare mediului efectuând gargarisme sau spălături cu soluții de bicarbonat de sodiu, ceai de mușețel. După aceasta se aplică coloranți ca violet de gențiană de 1% sau albastru de metilen 1-2%. Coloranții se aplică prin badijonare mai multe ori pe zi. Aceștia se prescriu cu o soluție hidroalcoolică glicerinată ( violet de gențiană 1g, alcool 600 – 10 ml , glicerină 20 ml, apă distilată 70 ml).  În formele grave rezistente la tratamentul local, formele cronice sau formele generalizate, se administrează medicația antimicotică ( nistatină, levorină). Se utilizează preparate ca ketoconazol, itraconazol, fluconazol etc.. La tratamentul cu levorină și nistatină se asociază vitaminele grupei B, A, acid ascorbic. La nivelul buzelor și comisurii bucale preparatele se aplică sub formă de unguent.

Profilaxia infecției candidozice

Profilaxia presupune tratarea persoanelor ce au leziuni candidozice în scopul evitarii transmiterii acesteia. Izolarea copiilor bolnavi de cei sănătoși. Alimentarea corectă, dezinfectarea obiectelor de îngrijire, a lenjeriei pot micșora riscul apariției candidozei. Se vor înlătura factorii externi și interni implicați în patogenia candidozei. Tratamentul îndelungat cu glucocorticoizi sau antibiotice trebuie sa fie insoțit de o monitorizare minuțioasă a cavității bucale și evidențierea pseudomembranelor cu luarea masurilor de tratament.

Tratamentul diabetului zaharat , obezității, tulburărilor gastrointestinale, hipovitaminozelor sunt importante pentru prevenirea candidozei .

Complicațiile candidozei bucale

Dintre complicațiile canditozei bucale se întâlnesc :

  • Candidoza esofagiană
  • Candidoza invazivă (sistemică)
  • Candidoza faringiană , pulmonară ( coborârea infecției din cavitatea bucală).

 

Bibliografie

Bețiu Mircea (sub redacția) : Dermatovenerologie. Chișinău, 2013.

Colțoiu Al. ( sub redacția) : Dermatovenerologie: manual. București, 1993.

Skripkin I.C.:Dermatologie și venerologie. Chisinau, 1997.