
Carcinomul cu celule bazale (sau carcinomul bazocelular) este o tumoră malignă cutanată cu origine la nivelul celulelor bazale ale apidermului.
Carcinomul cu celule bazale este cea mai frecvent întâlnită tumoră malignă a pielii în practica medicală, reprezentând 80% din totalitatea tumorilor maligne cutanate.
Boala este mai frecvent întâlnită în rândul persoanelor de sex masculin, cu un raport de afectare de 2 la 1 în favoarea bărbaților.
Riscul de apariție a carcinomului cu celule bazale crește odată cu înaintarea în vârstă. Incidența maximă a bolii a fost înregistrată în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 50 și 80 de ani.
Etiologie
Factorii de risc implicați în apariția și dezvoltarea tumorii cutanate sunt reprezentați de următoarele aspecte:
- Factorul genetic. În rândul persoanelor diagnosticate cu carcinom cu celule bazale a fost identificată prezența unei mutații la nivelul genei TP53.
- Expunerea la radiații ionizante
- Expunerea îndelungată la razele solare (raze UV)
- Deprimarea sistemului imunitar
- Expunerea la arsenic prin ingestia unor doze mari. Ingestia crescută de arsenic în scop terapeutic în rândul persoanelor diagnosticate cu astm bronșic sau psoriazis poate favoriza dezvoltarea leziunilor canceroase cutanate.
- Xeroderma pigmentosum, o afecțiune genetică caracterizată prin scăderea capacității de ADN-ului uman de a repara leziunile tegumentare apărute în urma expunerii la razele ultraviolete (UV, raze solare).
- Infecția cu virusul Papiloma uman
- Sindromul de carcinom bazocelular nevoid
- Sindromul Bazex
- Sindromul Rombo
- Consumul de alcool
- Persoanele cu piele deschisă la culoare
- Tumori maligne cutanate în antecedente. Persoanele care au mai fost diagnosticate cu diferite tipuri de cancere de piele prezintă risc crescut de a dezvolta carcinom cu celule bazale.
Simptomatologie
Din punct de vedere clinic, formațiunea tumorală malignă cutanată se poate prezenta sub diferite aspecte:
- noduli de dimensiuni reduse, de consistență fermă, strălucitori, translucizi
- papule indurate, aplatizate, asemănătoare unor cicatrici tegumentare
- papule de dimensiuni reduse, subțiri, de culoare roșie, bine delimitate, cu aspect asemănător leziunilor tegumentare din dermatită sau psoriazis
- papulă cu aspect lucios, care crește progresiv în dimensiuni, bine delimitată, cu margini lucioase, perlate, cu numeroase vase de sânge proeminente pe suprafață, congestionată; în mijlocul papulei poate fi observată prezența unei depresiuni sau a unei zone ulcerate (cel mai frecvent întâlnit aspect în practica medicală).
Leziunea tumorală apare cel mai frecvent în regiunile tegumentare expuse cel mai mult razelor solare, precum fața sau gâtul.
Pe parcursul evoluției bolii, leziunea canceroasă crește progresiv în dimensiuni. Este caracteristică alternarea perioadelor de vindecare, cu dispariția completă a leziunii cu perioadele clinic manifeste, caracterizate prin apariția leziunii canceroase cu formarea crustelor perilezionale. În anumite situații leziunea canceroasă poate sângera.
Carcinomul cu celule bazale nu determină apariția metastazelor în organele aflate la distanță de tumora primară, dar prezintă capacitatea de extindere la nivelul țesuturilor învecinate. În evoluție, leziunea se poate extinde cu invadarea gurii, a urechilor, a ochilor, cu invadarea țesutului osos sau a durei mater (la nivel meningelui).
Diagnostic
Diagnosticul de carcinom cu celule bazale se pune pe baza semnelor clinice prezentate anterior și pe baza investigațiilor clinice (biopsie și examen histopatologic).
Investigații paraclinice:
- Biopsia presupune prelevarea de fragmente tisulare de la nivelul formațiunii tumorale, în vederea efectuării examenului histopatologic.
- Examenul histopatologic permite decelarea celulelor canceroase la nivelul fragmentelor tumorale obținute în urma efectuării biopsiei.
Tratament
Bolnavii diagnosticați cu carcinom cu celule bazale pot beneficia de diferite tipuri de tratament curativ, în funcție de dimensiunile, localizarea și aspectul clinic al formațiunii tumorale.
Metodele de tratament curativ sunt următoarele:
- Excizia chirurgicală clasică a formațiunii tumorale
- Chiuretaj și electrodesicație
- Crioterapie
Recidivele tumorale sunt rare și sunt întâlnite în rândul bolnavilor cu tumori de dimensiuni crescute și în cazul leziunilor canceroase slab delimitate, fără margini bine conturate. În cadrul recidivelor tumorale se indică extirparea formațiunii tumorale prin efectuarea intervenției chirurgicale efectuate prin ghidaj microscopic Mohs.
Bibliografie:
- Manualul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2014
- Longo, Fauci, Kasper, Hauser, Jameson, Loscalzo, HARRISON Manual de Medicină, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2016
- Basal Cell Carcinoma, link: http://emedicine.medscape.com/article/276624-overview
- Basal cell carcinoma, link: http://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/basal-cell-carcinoma/home/ovc-20251803