CLEXANE 2000ui (20mg)/0.2ml , solutie injectabila

clexane-2000-ui
clexane-2000-ui

 

      CLEXANE 2000ui (20mg)/0.2ml 

| DetaliiIndicații | Doze | Contraindicații | Interacțiuni | Sarcina
Reacții adverse | Supradoza

Detalii

Denumirea comerciala: CLEXANE 2000ui (20mg)/0.2ml 2000UI(20mg)/0.2ml
Denumirea comuna internationala: ENOXAPARINUM – 2000UI(20mg)/0.2ml
Forma farmaceutica: solutie injectabil in seringa preumpluta
Bucati: 10 solutie injectabil in seringa preumpluta
Doza (concentratia): 2000UI(20mg)/0.2ml
Forma de prezentare: CUTIE CU 10 SERINGI PREUMPLUTE (STICLA TIP I) ASAMBLATE CU DOP DIN CAUCIUC (CLOROBUTILIC SAU BROMOBUTILIC) SI AC DE INJECTIE
Producator: SANOFI
Tara: Romania
Cod CIM: W63590012

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

Cod ATC: B01AB05
B – sange si organe hematopoietice
B01 – anticoagulante
B01AB – grupul heparinei

Indicații

Clexane este indicat la adulţi pentru:

– Profilaxia bolii tromboembolice venoase la pacienţi cu risc moderat şi crescut, cărora li s-au efectuat intervenţii chirurgicale, în special la cei cărora li s-au efectuat intervenţii chirurgicale ortopedice sau generale, inclusiv intervenţii pentru neoplasm.

– Profilaxia bolii tromboembolice venoase la pacienţii cu afecţiuni medicale acute (cum sunt insuficienţă cardiacă acută, insuficienţă respiratorie, infecţii severe sau afecţiuni reumatice) şi cu mobilitate scăzută, care au risc crescut de tromboembolie venoasă.

– Tratamentul trombozei venoase profunde (TVP) şi al emboliei pulmonare (EP), excluzând EP care este probabil să necesite terapie trombolitică sau intervenţie chirurgicală.

– Prevenţia formării de trombi în circulaţia extracorporeală în timpul hemodializei.

– Sindromul coronarian acut:

 

Doze

Doze

Profilaxia bolii tromboembolice venoase la pacienţi cu risc moderat şi crescut, cărora li s-au efectuat intervenţii chirurgicale

Riscul tromboembolic individual poate fi estimat utilizând un model validat de stratificare a riscului. La pacienţii cu risc moderat de tromboembolie, doza recomandată de enoxaparină sodică este de 2000 UI (20 mg) o dată pe zi, administrată prin injecţie subcutanată (s.c.). Iniţierea preoperatorie (cu 2 ore înainte de intervenţia chirurgicală) a administrării de enoxaparină sodică în doză de 2000 UI (20 mg) s-a dovedit eficace şi sigură în intervenţiile chirurgicale cu risc moderat.

La pacienţii cu risc moderat, tratamentul cu enoxaparină sodică trebuie menţinut o perioadă minimă de 7-10 zile, indiferent de gradul de recuperare (de exemplu a mobilităţii). Profilaxia trebuie continuată până când pacientul nu mai are mobilitatea redusă semnificativ.

La pacienţii cu risc crescut de tromboembolie, doza recomandată de enoxaparină sodică este de 4000 UI (40 mg) o dată pe zi, administrată prin injecţie s.c., de preferat iniţiată cu 12 ore înainte de intervenţia chirurgicală. Dacă este necesară iniţierea administrării profilactice a enoxaparinei sodice mai devreme de 12 ore preoperator (de exemplu un pacient cu risc crescut în aşteptarea unei intervenţii chirurgicale ortopedice temporizate), ultima injecţie trebuie administrată cu cel puţin 12 ore înainte de intervenţia chirurgicală, iar administrarea trebuie reluată la 12 ore după intervenţia chirurgicală.

  • La pacienţii la care se efectuează o intervenţie chirurgicală ortopedică majoră, se recomandă prelungirea tromboprofilaxiei până la 5 săptămâni.
  • La pacienţii cu risc crescut de tromboembolie venoasă (TEV), la care se efectuează o intervenţie chirurgicală abdominală sau pelvină pentru neoplasm, se recomandă prelungirea tromboprofilaxiei până la 4 săptămâni.

Profilaxia tromboemboliei venoase la pacienţi cu afecţiuni medicale

Doza recomandată de enoxaparină sodică este de 4000 UI (40 mg) o dată pe zi, administrată în injecţie s.c.
Tratamentul cu enoxaparină sodică se prescrie timp de cel puţin 6 până la 14 zile, indiferent de gradul de recuperare (de exemplu a mobilităţii). Nu s-a stabilit beneficiul unei durate a tratamentului mai mari de 14 zile.

Tratamentul TVP şi EP

Enoxaparina sodică poate fi administrată s.c. fie sub formă de o injecţie pe zi a 150 UI/kg (1,5 mg/kg), fie sub formă de două injecţii pe zi a câte 100 UI/kg (1 mg/kg).
Schema de tratament trebuie aleasă de către medic, pe baza evaluării individuale, inclusiv a evaluării riscului tromboembolic şi a riscului de sângerare. Schema de tratament cu doza de 150 UI/kg (1,5 mg/kg) administrată o dată pe zi trebuie utilizată la pacienţii fără complicaţii, cu risc scăzut de reapariţie a TEV. Schema de tratament cu doza de 100 UI/kg (1 mg/kg) administrată de două ori pe zi trebuie utilizată la toţi ceilalţi pacienţi, cum sunt pacienţii cu obezitate, EP simptomatică, neoplasm, TEV recurentă sau tromboză proximală (vena iliacă).

Tratamentul cu enoxaparină sodică se prescrie pentru o perioadă medie de 10 zile. Terapia cu anticoagulant oral trebuie iniţiată atunci când este adecvat (vezi „Schimbarea tratamentului între enoxaparina sodică şi medicamente anticoagulante orale”, de la sfârşitul pct. 4.2).

Prevenţia formării de trombi în timpul hemodializei

Doza recomandată este de 100 UI/kg (1 mg/kg) enoxaparină sodică.

La pacienţii cu risc crescut de hemoragie, doza trebuie scăzută la 50 UI/kg (0,5 mg/kg) în cazul abordului vascular dublu sau la 75 UI/kg (0,75 mg/kg) în cazul abordului vascular unic.

În timpul hemodializei, enoxaparina sodică trebuie introdusă în linia arterială a circuitului, la începutul şedinţei de dializă. Efectul acestei doze este, de obicei, suficient pentru o şedinţă cu durata de 4 ore; cu toate acestea, dacă se identifică inele de fibrină, de exemplu după o şedinţă mai lungă decât în mod normal, se poate administra o doză suplimentară de 50 UI/kg până la 100 UI/kg (0,5 mg/kg până la 1 mg/kg).

Nu sunt disponibile date la pacienţii care utilizează enoxaparina sodică pentru profilaxie sau tratament şi în timpul şedinţelor de hemodializă.

Sindrom coronarian acut: tratamentul anginei pectorale instabile şi al NSTEMI şi tratamentul STEMI acut

Pentru tratamentul anginei pectorale instabile şi al NSTEMI, doza recomandată de enoxaparină sodică este de 100 UI/kg (1 mg/kg) la interval de 12 ore, în injecţie subcutanată administrată în asociere cu tratamentul antiagregant plachetar. Tratamentul trebuie menţinut timp de minimum 2 zile şi continuat până la stabilizarea clinică. Durata recomandată a tratamentului este de 2 până la 8 zile.

Administrarea de acid acetilsalicilic este recomandată pentru toţi pacienţii care nu au contraindicaţii, în doză iniţială de încărcare, administrată oral, de 150 mg-300 mg (la pacienţi care nu au utilizat anterior acid acetilsalicilic) şi în doză de întreţinere de 75 mg/zi-325 mg/zi, administrată pe termen lung, indiferent de strategia de tratament.

Pentru tratamentul STEMI acut, doza recomandată de enoxaparină sodică este de un bolus intravenos (i.v.) unic a 3000 UI (30 mg) plus o doză de 100 UI/kg (1 mg/kg) administrată s.c., urmate de administrarea s.c. a câte 100 UI/kg (1 mg/kg) la interval de 12 ore (maximum 10000 UI (100 mg) pentru fiecare dintre primele două doze administrate s.c.). Trebuie administrată asociat terapie antiagregantă plachetară adecvată, cum este acidul acetilsalicilic administrat oral (75 mg până la 325 mg, o dată pe zi), cu excepţia cazului în care este contraindicat. Durata recomandată a tratamentului este de 8 zile sau până la externarea din spital, oricare dintre aceste variante survine prima. Atunci când se administrează în asociere cu un medicament trombolitic (specific pentru fibrină sau nespecific pentru fibrină), enoxaparina sodică trebuie administrată în intervalul începând cu 15 minute înainte de iniţierea terapiei fibrinolitice şi până la 30 minute după iniţierea acesteia.

  • Pentru doza la pacienţi cu vârsta ≥ 75 ani, vezi paragraful „Vârstnici”.
  • La pacienţii trataţi prin PTCA, în cazul în care ultima doză de enoxaparină sodică a fost administrată s.c. cu mai puţin de 8 ore înainte de umflarea balonaşului, nu este necesară administrarea unei doze suplimentare. Dacă ultima administrare s.c. a fost efectuată cu mai mult de 8 ore înainte de umflarea balonaşului, trebuie administrat un bolus i.v. a 30 UI/kg (0,3 mg/kg) enoxaparină sodică.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea enoxaparinei sodice la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite.

Vârstnici

Pentru toate indicaţiile, cu excepţia STEMI, nu este necesară scăderea dozei la pacienţii vârstnici, cu excepţia cazului în care este afectată funcţia renală (vezi mai jos „insuficienţă renală” şi pct. 4.4).
Pentru tratamentul STEMI acut la pacienţii vârstnici, cu vârsta ≥75 ani, nu trebuie administrat un bolus i.v. iniţial. Administrarea se iniţiază cu o doză de 75 UI/kg (0,75 mg/kg) administrată s.c. la interval de 12 ore (maximum 7500 UI (75 mg) numai pentru primele două doze administrate s.c., urmate de o doză de 75 UI/kg (0,75 mg/kg) administrată s.c. pentru dozele rămase).
Pentru doze la pacienţii vârstnici cu insuficienţă renală, vezi mai jos „insuficienţă renală” şi pct. 4.4.

Insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică, sunt disponibile date limitate (vezi pct. 5.1 şi 5.2) şi se impun măsuri de precauţie la aceşti pacienţi (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală (vezi pct. 4.4 şi 5.2)

Insuficienţă renală severă
Enoxaparina sodică nu este recomandată la pacienţii cu boală renală în stadiu terminal (clearance al creatininei <15 ml/min), din cauza lipsei datelor la această grupă de pacienţi, în afara prevenţiei formării trombilor în circulaţia extracorporeală, în timpul hemodializei.

Tabel de doze la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei în intervalul 15-30 ml/min):

 

Indicaţie Schemă de tratament
Profilaxia bolii tromboembolice venoase 2000 UI (20 mg) s.c., o dată pe zi
Tratamentul TVP şi EP 100 UI/kg (1 mg/kg) greutate corporală, s.c., o dată pe zi
Tratamentul anginei pectorale instabile şi al NSTEMI 100 UI/kg (1 mg/kg) greutate corporală, s.c., o dată pe zi
Tratamentul STEMI acut (pacienţi cu vârsta sub 75 ani) 1 x 3000 UI (30 mg) bolus i.v. plus 100 UI/kg (1 mg/kg) greutate corporală s.c. şi ulterior 100 UI/kg (1 mg/kg) greutate corporală, s.c., la interval de 24 ore
Tratamentul STEMI acut (pacienţi cu vârsta peste 75 ani) Fără bolus i.v. iniţial, 100 UI/kg (1 mg/kg) greutate corporală, s.c., şi ulterior 100 UI/kg (1 mg/kg) greutate corporală, s.c., la interval de 24 ore

Ajustările recomandate pentru doze nu se aplică indicaţiei în hemodializă.

Insuficienţă renală moderată şi uşoară

Cu toate că nu se recomandă ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei în intervalul 30-50 ml/min) şi uşoară (clearance al creatininei în intervalul 50-80 ml/min), se recomandă monitorizare clinică atentă.

Mod de administrare

Clexane nu trebuie administrat pe cale intramusculară.

Pentru profilaxia bolii tromboembolice venoase după o intervenţie chirurgicală, pentru tratamentul TVP şi EP, tratamentul anginei pectorale instabile şi al NSTEMI, enoxaparina sodică trebuie administrată în injecţie s.c.
Pentru STEMI acut, tratamentul trebuie iniţiat cu un bolus unic injectat i.v., urmat imediat de o injecţie s.c.
Pentru prevenţia trombozei în circulaţia extracorporeală în timpul hemodializei, se administrează prin linia arterială a circuitului de dializă.

Seringa preumplută jetabilă este pregătită pentru utilizare imediată.

Tehnica de injectare s.c.:
Injecţia trebuie efectuată, de preferat, atunci când pacientul este întins la orizontală. Enoxaparina sodică se administrează în injecţie subcutanată profundă.

Atunci când se utilizează seringi preumplute, nu se elimină bula de aer din seringă înainte de injectare, pentru a evita pierderea de medicament. Atunci când doza de medicament care urmează să fie injectată necesită ajustare pe baza greutăţii corporale a pacientului, se utilizează seringile preumplute gradate pentru a obţine volumul necesar prin aruncarea excesului înainte de injectare. Vă rugăm să reţineţi că în anumite cazuri nu este posibil să obţineţi o doză exactă, din cauza gradaţiilor seringii şi, în astfel de situaţii, volumul va fi rotunjit până la cea mai apropiată gradaţie.

Locurile de administrare trebuie alternate între zona stângă şi zona dreaptă anterolaterală sau posterolaterală a peretelui abdominal.

Întreaga lungime a acului trebuie introdusă vertical în pliul cutanat, prins cu blândeţe între degetul mare şi degetul arătător. Nu trebuie dat drumul pliului cutanat înainte de finalizarea injecţiei. A nu se freca locul de injectare după administrare.

Notă pentru seringile preumplute prevăzute cu sistem automat de siguranţă: Sistemul automat de siguranţă se declanşează la finalul injectării.

În cazul auto-administrării, pacientul trebuie sfătuit să urmeze instrucţiunile furnizate în prospectul cu informaţii pentru pacient, inclus în cutia acestui medicament.

Injectarea i.v. (bolus) (numai pentru indicaţia în STEMI acut):
Pentru STEMI acut, tratamentul trebuie iniţiat cu un bolus i.v. unic, urmat imediat de o injecţie s.c. Pentru injectarea i.v. se pot utiliza fie flacoanele multidoză fie seringile preumplute.
Enoxaparina sodică trebuie administrată prin intermediul unei linii i.v. Nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu alte medicamente. Pentru a evita o eventuală amestecare a enoxaparinei sodice cu alte medicamente, abordul venos ales trebuie spălat cu o cantitate suficientă de soluţie de clorură de sodiu sau soluţie de glucoză înainte de şi după administrarea bolusului i.v. de enoxaparină sodică, pentru a curăţa linia venoasă de medicament. Enoxaparina sodică poate fi administrată în condiţii de siguranţă cu soluţie obişnuită de clorură de sodiu (0,9%) sau cu soluţie de glucoză (5%).

  • Bolus iniţial a 3000 UI (30 mg)Pentru bolusul iniţial a 3000 UI (30 mg), utilizând o seringă preumplută gradată cu enoxaparină sodică, se elimină volumul în exces, pentru a rămâne numai 3000 UI (30 mg) în seringă. Doza de 3000 UI (30 mg) poate fi ulterior injectată direct prin linia i.v.
  • Bolus suplimentar pentru PTCA, atunci când ultima administrare s.c. a fost efectuată cu mai mult de 8 ore înainte de umflarea balonaşuluiLa pacienţii trataţi prin PTCA, trebuie administrat un bolus i.v. suplimentar de 30 UI/kg (0,3 mg/kg) dacă ultima administrare s.c. a fost efectuată cu mai mult de 8 ore înainte de umflarea balonaşului.

Pentru a asigura exactitatea volumului mic care urmează să fie injectat, se recomandă diluarea medicamentului până la 300 UI/ml (3 mg/ml).
Pentru a obţine o soluţie de 300 UI/ml (3 mg/ml), utilizând o seringă preumplută de 6000 UI (60 mg) enoxaparină sodică, se recomandă utilizarea unei pungi de perfuzie a 50 ml (de exemplu utilizarea fie a unei soluţii obişnuite de clorură de sodiu (0,9%), fie a unei soluţii de glucoză 5%), după cum urmează:
Se extrag cu o seringă 30 ml din punga de perfuzie şi se aruncă lichidul. Se injectează tot conţinutul unei seringi preumplute a 6000 UI (60 mg) enoxaparină sodică în cei 20 ml rămaşi în punga de perfuzie. Se amestecă cu grijă conţinutul pungii. Se extrage volumul necesar de soluţie diluată cu o seringă pentru administrare în linia i.v.

După ce se finalizează diluarea, volumul care urmează să fie injectat poate fi calculat utilizând următoarea formulă [volumul soluţiei diluate (ml) = greutatea pacientului (kg) x 0,1] sau utilizând tabelul de mai jos. Se recomandă prepararea soluţiei diluate imediat înainte de administrare.

Volumul care trebuie injectat prin linia i.v. după ce diluarea a fost finalizată, cu o concentraţie de 300 UI/ml (3 mg/ml).

Greutate Doza necesară 30 UI/kg (0,3 mg/kg) Volumul de injectat după diluare până la o concentraţie finală de 300 UI/ml (3 mg/ml)
[Kg] UI [mg] [ml]
45 1350 13,5 4,5
50 1500 15 5
55 1650 16,5 5,5
60 1800 18 6
65 1950 19,5 6,5
70 2100 21 7
75 2250 22.5 7,5
80 2400 24 8
85 2550 25,5 8,5
90 2700 27 9
95 2850 28,5 9,5
100 3000 30 10
105 3150 31,5 10,5
110 3300 33 11
115 3450 34,5 11,5
120 3600 36 12
125 3750 37,5 12,5
130 3900 39 13
135 4050 40,5 13,5
140 4200 42 14
145 4350 43,5 14,5
150 4500 45 15

 

Injecţie în linia arterială:
Se administrează prin linia arterială a circuitului de dializă pentru prevenirea trombozei în circulaţia extracorporeală în timpul hemodializei.

Schimbarea tratamentului între enoxaparina sodică şi medicamente anticoagulante orale

  • Schimbarea tratamentului între enoxaparina sodică şi antagonişti ai vitaminei K (AVK)
    Trebuie intensificate monitorizarea clinică şi efectuarea analizelor de laborator [timpul de protrombină exprimat prin International Normalized Ratio (INR)], pentru a monitoriza efectul AVK.Deoarece există un interval de timp înainte ca AVK să atingă efectul maxim, terapia cu enoxaparină sodică trebuie continuată cu o doză constantă atât timp cât este necesar, pentru a menţine valorile INR în intervalul terapeutic dorit pentru indicaţie, la două testări succesive.La pacienţii care urmează tratament cu AVK, administrarea AVK trebuie întreruptă, iar prima doză de enoxaparină sodică trebuie administrată atunci când valoarea INR a scăzut sub intervalul terapeutic.
  • Schimbarea tratamentului între enoxaparina sodică şi anticoagulante orale cu acţiune directă (AOAD)
    La pacienţii care urmează tratament cu enoxaparină sodică, se întrerupe administrarea de enoxaparină sodică, iar administrarea de AOAD se începe cu 0 până la 2 ore înainte de momentul programat pentru următoarea administrare de enoxaparină sodică, în conformitate cu informaţiile de prescriere ale AOAD.La pacienţii care urmează tratament cu AOAD, prima doză de enoxaparină sodică trebuie administrată la momentul în care ar fi fost administrată următoarea doză de AOAD.

Administrarea în rahianestezie/anestezie epidurală sau puncţie lombară

Dacă medicul decide să administreze medicamente anticoagulante în contextul anesteziei/analgeziei epidurale sau rahianesteziei/rahianalgeziei sau al puncţiei lombare, se recomandă monitorizarea neurologică atentă, din cauza riscului de apariţie a hematoamelor intrarahidiene (vezi pct. 4.4).

  • La doze utilizate pentru profilaxie
    Trebuie respectat un interval în care nu se efectuează puncţii de cel puţin 12 ore, între ultima injecţie cu enoxaparină sodică administrată în doze profilactice şi introducerea acului sau cateterului.Pentru tehnicile de administrare continuă, trebuie respectat un interval similar, de cel puţin 12 ore, înainte de îndepărtarea cateterului.La pacienţii cu un clearance al creatininei de 15-30 ml/min, trebuie luată în considerare dublarea intervalului de timp până la cel puţin 24 ore, între efectuarea puncţiei/introducerea sau îndepărtarea cateterului şi administrarea de enoxaparină sodică.
  • Iniţierea administrării de enoxaparină sodică în doză de 2000 UI (20 mg) cu 2 ore preoperator nu este compatibilă cu anestezia rahidiană.
  • La doze utilizate pentru tratament
    Trebuie respectat un interval în care nu se efectuează puncţii de cel puţin 24 ore, între ultima injecţie de enoxaparină sodică administrată în doze curative şi introducerea acului sau cateterului (vezi şi pct. 4.3).Pentru tehnicile de administrare continuă, trebuie respectat un interval similar, de cel puţin 24 ore, înainte de îndepărtarea cateterului.
  • La pacienţii cu un clearance al creatininei de 15-30 ml/min, trebuie luată în considerare dublarea intervalului de timp până la cel puţin 48 ore, între efectuarea puncţiei/introducerea sau îndepărtarea cateterului şi administrarea de enoxaparină sodică.La pacienţii trataţi cu doze administrate de două ori pe zi (adică 75 UI/kg (0,75 mg/kg) de două ori pe zi sau 100 UI/kg (1 mg/kg) de două ori pe zi) trebuie omisă a doua doză de enoxaparină sodică, pentru a permite o prelungire suficientă a perioadei de timp până la introducerea sau îndepărtarea cateterului.

Valorile activităţii anti-Xa sunt încă detectabile în aceste momente, iar aceste prelungiri ale intervalului de timp nu garantează că va fi evitată apariţia hematomului intrarahidian.

Asemănător, trebuie luat în considerare faptul că enoxaparina sodică nu se administrează timp de cel puţin 4 ore după puncţia rahidiană/spinală sau după îndepărtarea cateterului. Calculul intervalului de timp în care se temporizează administrarea trebuie să se bazeze pe evaluarea beneficiilor şi riscurilor, luând în considerare atât riscul de tromboză, cât şi riscul de hemoragie în contextul procedurii şi al factorilor de risc ai pacientului.

 

Contraindicații

Enoxaparina sodică este contraindicată la pacienţii cu:

  • Hipersensibilitate la enoxaparină sodică, heparină sau la derivaţii acesteia, inclusiv heparine cu greutate moleculară mică (LMWH) sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
  • Antecedente de trombocitopenie mediată imun, indusă de heparine (TIH), în ultimele 100 zile sau în prezenţa anticorpilor circulanţi (vezi şi pct. 4.4);
  • Hemoragie activă semnificativă clinic şi afecţiuni cu risc crescut de hemoragie, inclusiv accident vascular cerebral hemoragic recent, ulcer gastro-intestinal, prezenţa neoplasmului malign cu risc crescut de sângerare, intervenţie chirurgicală recentă la nivel cerebral, spinal sau ocular, varice esofagiene diagnosticate sau suspectate, malformaţii arterio-venoase, anevrisme vasculare sau anomalii vasculare majore intraspinale sau intracerebrale;
  • Anestezie spinală sau epidurală sau anestezie loco-regională, atunci când enoxaparina sodică a fost utilizată în doză curativă în ultimele 24 ore (vezi pct. 4.4).

 

Atenționări

  • Generale
  • Enoxaparina sodică nu poate fi înlocuită (unitate la unitate) cu alte LMWH. Aceste medicamente prezintă diferenţe în privinţa procesului de fabricaţie, greutăţii moleculare, activităţii anti-Xa şi anti-IIa specifice, unităţilor, dozelor şi eficacităţii şi siguranţei clinice. Aceasta determină diferenţe între farmacocinetică şi acţiunile biologice asociate (de exemplu activitatea anti-trombinică şi interacţiunile plachetare). De aceea, sunt necesare atenţie specială şi respectarea instrucţiunilor de utilizare specifice fiecărui medicament.
  • Istoric de TIH (>100 zile)Utilizarea de enoxaparină sodică este contraindicată la pacienţii cu antecedente de TIH mediată imun în ultimele 100 zile sau în prezenţa anticorpilor circulanţi (vezi pct. 4.3). Anticorpii circulanţi pot persista mai mulţi ani.Enoxaparina sodică trebuie utilizată cu deosebită precauţie la pacienţii cu antecedente (>100 zile) de trombocitopenie indusă de heparine, fără anticorpi circulanţi. Decizia de a se administra enoxaparina sodică într-un astfel de caz trebuie luată numai după evaluarea atentă a beneficiilor şi riscurilor şi după evaluarea tratamentelor alternative care nu conţin heparine (de exemplu danaparoid sodic sau lepirudin).
  • Supravegherea numărului de trombociteRiscul de TIH mediată de anticorpi există şi în cazul LMWH. Dacă survine, trombocitopenia apare, de obicei, între a 5-a şi a 21-a zi de la începerea tratamentului cu enoxaparină sodică.Riscul de TIH este mai mare la pacienţi după intervenţii chirurgicale şi, mai ales, după intervenţii chirurgicale cardiace şi la pacienţii cu cancer.În consecinţă, se recomandă determinarea numărului de trombocite înainte de iniţierea terapiei cu enoxaparină sodică şi, ulterior, în mod regulat în timpul tratamentului.Dacă există simptome clinice sugestive pentru TIH (orice episod nou de tromboembolie arterială şi/sau venoasă, orice leziune cutanată dureroasă la locul injectării, orice reacţii alergice sau anafilactoide în timpul tratamentului), trebuie determinat numărul de trombocite. Pacienţii trebuie să cunoască faptul că pot apărea aceste simptome şi, dacă apar, că trebuie să informeze medicul generalist.

    În practică, dacă se observă o scădere semnificativă confirmată a numărului de trombocite (30 până la 50% din valoarea iniţială), trebuie întrerupt imediat tratamentul cu enoxaparină sodică şi pacientul trebuie trecut la un tratament anticoagulant alternativ, care nu conţine heparine.

  • Hemoragie
  • Similar altor anticoagulante, pot să apară sângerări în orice teritoriu. Dacă apare o sângerare, trebuie investigată originea hemoragiei şi trebuie instituit tratamentul adecvat.
  • Enoxaparină sodică, similar altor tratamente anticoagulante, trebuie utilizată cu prudenţă în situaţiile clinice cu potenţial crescut de sângerare, cum sunt:- tulburări de hemostază,- antecedente de ulcer peptic,

    accident vascular cerebral ischemic recent,

    hipertensiune arterială severă,

    – retinopatie diabetică recentă,

    – intervenţie chirurgicală neurologică sau oftalmologică,

    – administrare concomitentă cu medicamente care afectează hemostaza (vezi pct. 4.5).

  • Analize de laboratorÎn doze utilizate pentru profilaxia tromboemboliei venoase, enoxaparina sodică nu influenţează semnificativ timpul de sângerare şi rezultatele testelor de coagulare sanguină generale, nici nu afectează agregarea plachetară sau legarea fibrinogenului de trombocite.La doze mai mari, poate apărea creşterea valorilor timpului de tromboplastină parţial activată (aPTT) şi ale timpului de coagulare activată (ACT). Creşterea valorilor aPTT şi ACT nu este corelată liniar cucreşterea activităţii antitrombotice a enoxaparinei sodice şi, prin urmare, acestea nu sunt adecvate şi nu sunt fiabile pentru monitorizarea activităţii enoxaparinei sodice.
  • Rahianestezie/anestezie epidurală sau puncţie lombară
  • Nu trebuie efectuate rahianestezie/anestezie epidurală sau puncţie lombară în decurs de 24 ore de la administrarea de enoxaparină sodică în doze terapeutice (vezi şi pct. 4.3).
  • Au fost raportate cazuri de hematoame intrarahidiene în cazul utilizării enoxaparinei sodice concomitent cu proceduri de rahianestezie/anestezie epidurală sau puncţie spinală, care au determinat paralizia de lungă durată sau permanentă. Aceste evenimente sunt rare pentru enoxaparina sodică, administrată în doză de 4000 UI (40 mg), o dată pe zi, sau mai mică. Riscul de apariţie a acestor evenimente este mai mare în cazul utilizării post-operatorii a cateterelor epidurale permanente, în cazul asocierii cu alte medicamente care afectează hemostaza, cum sunt antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), în cazul puncţiei epidurale sau spinale traumatice sau repetate, sau la pacienţii cu antecedente de intervenţii chirurgicale spinale sau cu diformităţi spinale.
  • Pentru a reduce riscul potenţial de sângerare asociat cu utilizarea enoxaparinei sodice concomitent cu anestezia/analgezia epidurală sau rahianestezia/rahianalgezia sau cu puncţia spinală, trebuie luat în considerare profilul farmacocinetic al enoxaparinei sodice (vezi pct. 5.2). Introducerea şi scoaterea cateterului epidural sau puncţia lombară se efectuează, cel mai bine, atunci când efectul anticoagulant al enoxaparinei sodice este mic; cu toate acestea, nu se cunoaşte perioada de timp exactă pentru a se atinge la pacienţi un efect anticoagulant suficient de scăzut.
  • La pacienţii cu un clearance al creatininei cuprins între 15-30 ml/minut, sunt necesare evaluări suplimentare, deoarece eliminarea enoxaparinei sodice este mai îndelungată (vezi pct. 4.2).
  • Dacă medicul decide să administreze anticoagulante în contextul anesteziei/analgeziei epidurale sau rahianesteziei/rahianalgeziei sau puncţiei lombare, trebuie aplicată o supraveghere frecventă, pentru a depista orice semne sau simptome de afectare neurologică, cum sunt durere lombară, deficite senzitive şi motorii (amorţeală sau slăbiciune la nivelul membrelor inferioare), tulburări de motilitate intestinală şi/sau vezicală. Pacienţii trebuie instruiţi să raporteze imediat oricare dintre semnele sau simptomele enumerate mai sus.
  • Dacă sunt suspectate semne sau simptome de hematom spinal, trebuie diagnosticat urgent şi iniţiat tratament, incluzând luarea în considerare a decompresiei măduvei spinării, cu toate că un astfel de tratament este posibil să nu prevină sau să remită sechelele neurologice.
  • Necroză cutanată/vasculită cutanatăÎn cazul administrării de LMWH, a fost raportată apariţia necrozei cutanate şi a vasculitei cutanate, care impune întreruperea cu promptitudine a tratamentului.
  • Proceduri de revascularizare coronariană percutană
  • Pentru a reduce la minimum riscul de sângerare consecutiv procedurilor instrumentale vasculare aplicate în tratamentul anginei pectorale instabile, NSTEMI şi STEMI acut, trebuie respectate cu stricteţe intervalele recomandate între dozele injectabile de enoxaparină sodică.
  • Este important să se obţină hemostaza la locul de puncţie după PTCA. Dacă se utilizează un dispozitiv de închidere, teaca arterială poate fi îndepărtată imediat. Dacă se utilizează metoda compresiei manuale, teaca arterială trebuie îndepărtată la 6 ore după ultima administrare injectabilă i.v. sau s.c. de enoxaparină sodică.Dacă tratamentul este continuat, următoarea doză planificată de enoxaparină sodică nu trebuie administrată mai curând de 6-8 ore de la scoaterea tecii arteriale. Locul procedurii trebuie supravegheat pentru depistarea semnelor unei sângerări sau a formării unui hematom.
  • Endocardită infecţioasă acutăLa pacienţii cu endocardită infecţioasă acută, nu este recomandată, de obicei, administrarea de heparine, din cauza riscului de hemoragie cerebrală. Dacă un astfel de tratament este considerat absolut necesar, decizia trebuie luată numai după evaluarea individuală atentă a beneficiilor şi riscurilor.
    • Proteze valvulare cardiace
    • Utilizarea enoxaparinei sodice nu a fost studiată în mod adecvat în cazul tromboprofilaxiei la pacienţii cu proteze valvulare cardiace. S-au raportat cazuri izolate de tromboză valvulară cardiacă la pacienţi cu proteze valvulare cardiace trataţi cu enoxaparină sodică pentru tromboprofilaxie. Factorii implicaţi, inclusiv afecţiunea preexistentă şi datele clinice insuficiente limitează evaluarea acestor cazuri. Înunele dintre aceste cazuri au fost implicate femei gravide, la care tromboza a determinat decesul mamei şi al fătului.
  • Femei gravide cu proteze valvulare cardiace
  • Utilizarea enoxaparinei sodice pentru tromboprofilaxie la femeile gravide cu proteze valvulare cardiace nu a fost studiată în mod adecvat. Într-un studiu clinic efectuat la femeile gravide cu proteze valvulare cardiace, tratate cu enoxaparină sodică (100 UI/kg (1 mg/kg), de două ori pe zi) pentru scăderea riscului de tromboembolie, 2 femei din 8 au dezvoltat trombi care au dus la blocarea valvei, determinând decesul mamei şi al fătului. După punerea pe piaţă, au existat raportări izolate de tromboze valvulare la femei gravide cu proteze valvulare cardiace în timpul tratamentului cu enoxaparină sodică administrată pentru tromboprofilaxie. Femeile gravide cu proteze valvulare cardiace pot avea un risc mai mare de tromboembolie.
  • Vârstnici
  • La vârstnici, nu s-a observat o tendinţă de creştere a apariţiei sângerărilor în cazul intervalului de doze administrate în scop profilactic. Pacienţii vârstnici (în special pacienţii cu vârsta de optzeci de ani şi peste) pot avea un risc crescut de complicaţii hemoragice în cazul intervalului de doze administrate în scop terapeutic. Se recomandă supraveghere clinică atentă şi poate fi luată în considerare scăderea dozei la pacienţii cu vârsta mai mare de 75 ani, trataţi pentru STEMI (vezi pct. 4.2 şi 5.2).
  • Insuficienţă renală
  • La pacienţii cu insuficienţă renală, creşte expunerea la enoxaparină sodică, ceea ce creşte riscul de sângerare. La aceşti pacienţi, se recomandă supraveghere clinică atentă şi poate fi luată în considerare monitorizarea biologică prin determinarea activităţii anti-Xa (vezi pct. 4.2 şi 5.2).Enoxaparina sodică nu este recomandată la pacienţii cu boală renală în stadiu terminal (clearance al creatininei <15 ml/min), din cauza lipsei datelor la această grupă de pacienţi, în afara prevenţiei formării trombilor în circulaţia extracorporeală, în timpul hemodializei.
  • La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei cuprins între 15-30 ml/min), din cauză că expunerea la enoxaparină sodică este semnificativ crescută, se recomandă ajustarea dozei în cazul intervalelor de doze terapeutice şi profilactice (vezi pct. 4.2).
  • Nu se recomandă ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei cuprins între 30-50 ml/min) şi uşoară (clearance al creatininei cuprins între 50-80 ml/min).
  • Insuficienţă hepatică
  • Enoxaparina sodică trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă hepatică, din cauza unui potenţial crescut de sângerare. La pacienţii cu ciroză hepatică, ajustarea dozei bazată pe monitorizarea valorilor anti-Xa nu este fiabilă şi nu este recomandată (vezi pct. 5.2).
  • Greutate corporală mică
  • La femeile cu greutate mică (<45 kg) şi la bărbaţii cu greutate mică (<57 kg), s-a observat o creştere a expunerii la enoxaparină sodică în cazul dozelor administrate în scop profilactic (neajustate în funcţie de greutate), ceea ce poate duce la o creştere a riscului de sângerare. Prin urmare, la aceşti pacienţi, se recomandă supraveghere clinică atentă (vezi pct. 5.2).
  • Pacienţi cu obezitate
  • Pacienţii cu obezitate au un risc mai mare de tromboembolie. Siguranţa şi eficacitatea dozelor profilactice la pacienţii cu obezitate (IMC >30 kg/m2) nu au fost complet stabilite şi nu există un consens în ceea ce priveşte ajustarea dozei. Aceşti pacienţi trebuie supravegheaţi cu atenţi pentru apariţia semnelor şi simptomelor de tromboembolie.
  • Hiperkaliemie
  • Heparinele pot suprima secreţia suprarenaliană de aldosteron, ceea ce duce la hiperkaliemie (vezi pct. 4.8), în special la pacienţi cum sunt cei cu diabet zaharat, insuficienţă renală cronică, acidoză metabolică preexistentă, la cei trataţi cu medicamente cunoscute a creşte valorile potasiului (vezi pct. 4.5). Concentraţia plasmatică a potasiului trebuie monitorizată în mod regulat, în special la pacienţii cu risc.
  • Trasabilitate
  • LMWH sunt medicamente biologice. Pentru a îmbunătăţi trasabilitatea LMWH, se recomandă ca profesioniştii din domeniul sănătăţii să înregistreze în fişa pacientului denumirea comercială şi seria medicamentului administrat.

 

Interacțiuni

Administrare concomitentă nerecomandată:

  • Medicamente care influenţează hemostaza (vezi pct. 4.4)Se recomandă ca administrarea anumitor medicamente care influenţează hemostaza să fie întreruptă anterior terapiei cu enoxaparină sodică, cu excepţia cazului în care există o indicaţie strictă. Dacă este indicată asocierea, enoxaparina sodică trebuie utilizată sub supraveghere clinică atentă şi monitorizare de laborator atunci când este adecvată. Aceste medicamente includ medicamente cum sunt:- Salicilaţi cu administrare sistemică, acid acetilsalicilic în doze antiinflamatorii şi AINS, inclusiv ketorolac,- Alte medicamente trombolitice (de exemplu alteplază, reteplază, streptokinază, tenecteplază, urokinază) şi anticoagulante (vezi pct. 4.2). 
  • Administrare concomitentă cu prudenţă:
  • Următoarele medicamente pot fi administrate cu prudenţă concomitent cu enoxaparina sodică:
  • Alte medicamente care influenţează hemostaza, cum sunt:- Inhibitori ai agregării plachetare, inclusiv acid acetilsalicilic utilizat în doză antiagregantă plachetară (cardioprotecţie), clopidogrel, ticlopidină şi antagonişti ai glicoproteinei IIb/IIIa indicaţi în sindromul coronarian acut, din cauza riscului de sângerare,- Dextran 40,- Glucocorticoizi administraţi sistemic.
  • Medicamente care cresc valorile potasiului:Medicamentele care cresc kaliemia pot fi administrate concomitent cu enoxaparina sodică sub supraveghere clinică atentă şi monitorizare de laborator (vezi pct. 4.4 şi 4.8).

 

Sarcina

Sarcina

La om, nu există dovezi că enoxaparina traversează bariera placentară în timpul trimestrelor II şi III de sarcină. Nu sunt disponibile informaţii cu privire la trimestrul I de sarcină.

Studiile la animale nu au evidenţiat fetotoxicitate sau teratogenitate (vezi pct. 5.3). Datele provenite de la animale au arătat că traversarea placentei de către enoxaparină este minimă.

Enoxaparina sodică trebuie utilizată în timpul sarcinii numai dacă medicul a stabilit că este absolut necesar.

Femeile gravide tratate cu enoxaparină sodică trebuie monitorizate cu atenţie pentru apariţia de manifestări de sângerare sau anticoagulare pronunţată şi trebuie avertizate cu privire la riscul hemoragic. Global, datele sugerează că nu există dovezi ale unui risc hemoragic crescut, de trombocitopenie sau osteoporoză, în raport cu riscul observat la femeile care nu sunt gravide, cu excepţia celui observat la femeile gravide cu proteze valvulare cardiace (vezi pct. 4.4).

Dacă se planifică o anestezie epidurală, se recomandă ca înainte să se întrerupă tratamentul cu enoxaparină sodică (vezi pct. 4.4).

Alăptarea

La om, nu se cunoaşte dacă enoxaparina nemodificată se excretă în lapte. La femelele de şobolan în lactaţie, trecerea enoxaparinei sau a metaboliţilor săi în lapte este foarte mică.

Este improbabil ca enoxaparina să se absoarbă oral. Clexane poate fi utilizat în timpul alăptării.

Fertilitatea

Nu există date clinice privind enoxaparina sodică şi fertilitatea. Studiile la animale nu au evidenţiat niciun efect asupra fertilităţii (vezi pct. 5.3).

 

Capacitatea de a conduce vehicule

Enoxaparina sodică nu are nicio influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

 

Reacții adverse

Rezumatul profilului de siguranţă

Enoxaparina sodică a fost evaluată la peste 15000 pacienţi care au fost trataţi cu enoxaparină sodică în cadrul studiilor clinice. Acest număr a inclus 1776 pacienţi cu risc de complicaţii tromboembolice, cărora li s-a efectuat profilaxia trombozei venoase profunde după intervenţii chirurgicale ortopedice sau abdominale, 1169 pacienţi cu mobilitate sever restricţionată din cauza unei afecţiuni medicale acute, cărora li s-a efectuat profilaxia trombozei venoase profunde, 559 pacienţi pentru tratamentul TVP, cu sau fără EP, 1578 pacienţi pentru tratamentul anginei pectorale instabile şi al infarctului miocardic fără undă Q şi 10176 pacienţi pentru tratamentul STEMI acut.

Schema de tratament cu enoxaparină sodică, administrată în cadrul acestor studii clinice, variază în funcţie de indicaţii. Pentru profilaxia trombozei venoase profunde după intervenţii chirurgicale sau la pacienţii cu mobilitate sever restricţionată din cauza unei afecţiuni medicale acute, doza de enoxaparină sodică a fost de 4000 UI (40 mg) administrată s.c. o dată pe zi. În tratamentul TVP, cu sau fără EP, pacienţii cărora li se administra enoxaparină sodică au fost trataţi fie cu o doză de 100 UI/kg (1 mg/kg) administrată subcutanat la interval de 12 ore, fie cu o doză de 150 UI/kg (1,5 mg/kg), administrată subcutanat o dată pe zi. În cadrul studiilor clinice pentru tratamentul anginei pectorale instabile şi al infarctului miocardic fără undă Q, dozele au fost de 100 UI/kg (1 mg/kg), administrate subcutanat la interval de 12 ore, iar în studiul clinic pentru tratamentul STEMI acut, schema de tratament cu enoxaparină sodică a constat în administrarea în bolus i.v. a 3000 UI (30 mg), urmat de administrarea subcutanată a 100 UI/kg (1 mg/kg) la interval de 12 ore.

În studiile clinice, reacţiile adverse cel mai frecvent raportate au fost hemoragia, trombocitopenia şi trombocitoza (vezi pct. 4.4 şi „Descrierea reacţiilor adverse selectate” mai jos).

Lista reacţiilor adverse sub formă de tabel

Alte reacţii adverse observate în cadrul studiilor clinice şi cele raportate din experienţa după punerea pe piaţă (* indică reacţii din experienţa după punerea pe piaţă) sunt detaliate mai jos.

Frecvenţele sunt definite după cum urmează: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); şi foarte rare (<1/10000) sau cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei categorii a clasificării pe aparate, sisteme şi organe, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tulburări hematologice şi limfatice

– Frecvente: hemoragie, anemie hemoragică*, trombocitopenie, trombocitoză

– Rare: eozinofilie*, cazuri de trombocitopenie imuno-alergică, cu tromboză; în unele dintre acestea, tromboza s-a complicat cu infarct de organ sau ischemie la nivelul unui membru (vezi pct. 4.4).

Tulburări ale sistemului imunitar

– Frecvente: reacţie alergică

– Rare: reacţii anafilactice/anafilactoide, inclusiv şoc*.

Tulburări ale sistemului nervos

– Frecvente: cefalee*.

Tulburări vasculare

– Rare: hematom spinal* (sau hematom intrarahidian). Aceste reacţii au determinat leziuni neurologice de diferite grade, inclusiv paralizie de lungă durată sau permanentă (vezi pct. 4.4).

Tulburări hepatobiliare

– Foarte frecvente: creştere a valorilor enzimelor hepatice (în special ale transaminazelor >3 ori limita superioară a valorilor normale)

– Mai puţin frecvente: leziuni hepatocelulare*

– Rare: leziuni colestatice hepatice*.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

– Frecvente: urticarie, prurit, eritem

– Mai puţin frecvente: dermatită buloasă

– Rare: alopecie*, vasculită cutanată*, necroză cutanată*, care apar de obicei la locul injectării (aceste manifestări au fost precedate, de obicei, de purpură sau plăci eritematoase, infiltrate şi dureroase).

Noduli* la nivelul locului de injectare (noduli inflamatori, care nu erau incluziuni chistice de enoxaparină).

Se remit după câteva zile şi nu trebuie să determine întreruperea tratamentului.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

– Rare: osteoporoză* după tratamentul de lungă durată (mai lung de 3 luni).

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

– Frecvente: hematom la nivelul locului de injectare, durere la nivelul locului de injectare, alte reacţii la nivelul locului de injectare (cum sunt edem, hemoragie, hipersensibilitate, inflamaţie, noduli, durere sau reacţii)

– Mai puţin frecvente: iritaţie locală, necroză cutanată la nivelul locului de injectare.

Investigaţii diagnostice

– Rare: hiperkaliemie* (vezi pct. 4.4 şi 4.5).

Descrierea reacţiilor adverse selectate

Hemoragii

Acestea au inclus hemoragii majore, raportate la cel mult 4,2% din pacienţi (pacienţi cărora li s-au efectuat intervenţii chirurgicale). Unele dintre aceste cazuri au fost letale. La pacienţii cărora li s-au efectuat intervenţii chirurgicale, complicaţiile hemoragice au fost considerate majore: (1) dacă hemoragia a provocat un eveniment semnificativ clinic, sau (2) dacă a fost asociată cu scăderea valorilor hemoglobinei ≥2 g/dl sau cu transfuzia a 2 sau mai multe unităţi de sânge. Hemoragiile retroperitoneală şi intracraniană au fost considerate întotdeauna majore.

Similar altor anticoagulante, hemoragia poate să apară în prezenţa factorilor de risc asociaţi, cum sunt: leziuni de organ care predispun la sângerare, proceduri invazive sau utilizarea în asociere cu medicamente care afectează hemostaza (vezi pct. 4.4 şi 4.5).

Clasificarea pe aparate, sisteme şi organe Profilaxia la pacienţii cărora li s-au efectuat intervenţii chirurgicale Profilaxia la pacienţii cu afecţiuni medicale Tratamentul pacienţilor cu TVP, cu sau fără EP Tratamentul pacienţilor cu angină pectorală instabilă şi IM fără undă Q Tratamentul pacienţilor cu STEMI acut
Tulburări hematologice şi limfatice Foarte frecvente: Hemoragie α Rare: Hemoragie retroperitoneală Frecvente: Hemoragie α Foarte frecvente: Hemoragie α Mai puţin frecvente: Hemoragie intracraniană, Hemoragie retroperitoneală Frecvente: Hemoragie α Rare: Hemoragie retroperitoneală Frecvente: Hemoragie α Mai puţin frecvente: Hemoragie intracraniană, Hemoragie retroperitoneală

 

α: cum sunt hematom, echimoze altele decât cele de la locul de injectare, hematom post-traumatic, hematurie, epistaxis şi hemoragie gastro-intestinală.

Trombocitopenie şi trombocitoză

Clasificare pe aparate, sisteme şi organe Profilaxia la pacienţii cărora li s-au efectuat intervenţii chirurgicale Profilaxia la pacienţii cu afecţiuni medicale Tratamentul pacienţilor cu TVP, cu sau fără EP Tratamentul pacienţilor cu angină pectorală instabilă şi IM fără undă Q Tratamentul pacienţilor cu STEMI acut
Tulburări hematologice şi limfatice Foarte frecvente: Trombocitozăβ Frecvente: Trombocitopenie Mai puţin frecvente: Trombocitopenie Foarte frecvente: Trombocitozăβ Frecvente: Trombocitopenie Mai puţin frecvente: Tromboci- topenie Frecvente: Trombocitozăβ Trombocitopenie Foarte rare: Trombocitopenie imuno-alergică

 

β: Creşterea numărului de trombocite > 400000/l

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea enoxaparinei sodice la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite (vezi pct. 4.2).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti

 

Supradoza

Semne şi simptome

Supradozajul accidental cu enoxaparină sodică după administrare intravenoasă, extracorporală sau subcutanată poate provoca complicaţii hemoragice. După administrarea orală chiar şi a dozelor mari, este puţin probabil ca enoxaparina sodică să se absoarbă.

Abordare terapeutică

În mare parte, efectele anticoagulante pot fi neutralizate prin administrarea intravenoasă, lentă, de protamină. Doza de protamină depinde de doza de enoxaparină sodică injectată; 1 mg de protamină neutralizează efectul coagulant al 100 UI (1 mg) enoxaparină sodică, dacă enoxaparina sodică a fost administrată în ultimele 8 ore. Dacă enoxaparina sodică a fost administrată cu mai mult de 8 ore înainte de administrarea de protamină sau dacă s-a stabilit necesitatea unei a doua doze de protamină, poate fi administrată o perfuzie cu 0,5 mg protamină la 100 UI (1 mg) enoxaparină sodică. După 12 ore de la injectarea enoxaparinei sodice, este posibil ca administrarea de protamină să nu fie necesară. Cu toate acestea, chiar şi cu doze mari de protamină, activitatea anti-Xa a enoxaparinei sodice nu este niciodată complet neutralizată (maximum aproximativ 60%) (vezi informaţiile de prescriere pentru sărurile de protamină).

 

Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antitrombotice, grupul heparinei, codul ATC: B01AB05

Efecte farmacodinamice

Enoxaparina este o heparină cu greutate moleculară mică (LMWH), cu o greutate moleculară medie de aproximativ 4500 daltoni, în care acţiunile antitrombotice şi anticoagulante ale heparinei standard au fost disociate. Medicamentul este o sare de sodiu.

În sisteme in vitro purificate, enoxaparina sodică are o activitate anti-Xa mare (aproximativ 100 UI/mg) şi o activitate anti-IIa sau antitrombinică mică (aproximativ 28 UI/mg), cu un raport de 3,6. Aceste activităţi anticoagulante sunt mediate prin intermediul antitrombinei III (AT III), determinând activitatea antitrombotică la om.

În afară de activitatea sa anti-Xa/IIa, au fost indentificate proprietăţi suplimentare ale enoxaparinei, anti-trombotice şi anti-inflamatorii, atât la subiecţi sănătoşi şi pacienţi, cât şi la modele non-clinice. Acestea includ inhibarea dependentă de AT III a altor factori de coagulare, cum este factorul VIIa, inducerea eliberării de factor inhibitor al căii tisulare (FICT), precum şi reducerea eliberării factorului von Willebrand (FvW) din endoteliul vascular în circulaţia sanguină. Se ştie că aceşti factori contribuie la efectul anti-trombotic global al enoxaparinei sodice.

Atunci când este utilizată ca tratament profilactic, enoxaparina sodică nu influenţează semnificativ valoarea aPTT. Atunci când se utilizează ca tratament curativ, aPTT poate fi prelungit de 1,5-2,2 ori mai mult decât timpul de control la activitatea maximă.

Eficacitate şi siguranţă clinică

Prevenţia bolii tromboembolice venoase asociată cu intervenţii chirurgicale

  • Profilaxie prelungită a TEV după intervenţii chirurgicale ortopediceÎntr-un studiu dublu-orb, cu profilaxie prelungită la pacienţii la care s-a efectuat intervenţie chirurgicală de protezare a şoldului, 179 pacienţi fără boală tromboembolică venoasă, trataţi iniţial, în timpul spitalizării, cu enoxaparină sodică în doză de 4000 UI (40 mg) administrată s.c., au fost randomizaţi pentru a li se administra timp de 3 săptămâni după externare o schemă de tratament fie cu enoxaparină sodică în doză de 4000 UI (40 mg) administrată s.c. o dată pe zi (n=90), fie cu placebo (n=89). Incidenţa TVP în timpul perioadei de profilaxie prelungită a fost semnificativ mai mică pentru enoxaparina sodică, comparativ cu placebo, şi nu s-a raportat nicio EP. Nu a apărut niciun eveniment major de sângerare.Datele privind eficacitatea sunt prezentate în tabelul de mai jos.
  • Enoxaparină sodică 4000 UI (40 mg) o dată pe zi s.c. n (%) Placebo o dată pe zi s.c. n (%)
    Toţi pacienţii trataţi cu profilaxie prelungită 90 (100) 89 (100)
    TEV totale 6 (6,6) 18 (20,2)
    6 (6,6)* 18 (20,2)
    5 (5,6)# 7 (8,8)
    *valoarea p faţă de placebo = 0,008 #valoarea p faţă de sus placebo = 0,537
    • TVP totale (%)
    • TVP proximale (%)

    Într-un al doilea studiu dublu-orb, 262 pacienţi fără boală TEV, cărora li s-a efectuat intervenţie chirurgicală de protezare de şold, trataţi iniţial, în timpul spitalizării, cu enoxaparină sodică în doză de 4000 UI (40 mg) administrată s.c., au fost randomizaţi pentru a li se administra timp de 3 săptămâni după externare o schemă de tratament fie cu enoxaparină sodică în doză de 4000 UI (40 mg) administrată s.c. o dată pe zi (n=131), fie cu placebo (n=131). Similar primului studiu, incidenţa TEV în timpul perioadei de profilaxie prelungită a fost semnificativ mai mică pentru enoxaparina sodică, comparativ cu placebo, pentru ambele valori totale ale TEV [enoxaparină sodică 21 (16%) faţă de placebo 45 (34,4%); p=0,001] şi TVP proximale [enoxaparină sodică 8 (6,1%) faţă de placebo 28 (21,4%); p=<0,001]. Nu a fost identificată nicio diferenţă în ceea ce priveşte sângerările majore între grupul cu enoxaparină sodică şi grupul cu placebo.

  • Profilaxie prelungită pentru TVP după intervenţie chirurgicală pentru neoplasm

Un studiu multicentric, dublu-orb, a comparat schema de tratament profilactic cu enoxaparină sodică cu durata de 4 săptămâni, cu cea cu durata de o săptămână, în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea la 332 pacienţi la care s-a efectuat intervenţie chirurgicală electivă abdominală sau pelvină pentru neoplasm. Pacienţii au fost trataţi cu enoxaparină sodică (4000 UI (40 mg) s.c.) zilnic, timp de 6 până la 10 zile, iar ulterior au fost randomizaţi pentru a li se administra fie enoxaparină sodică, fie placebo, timp de încă 21 zile. Între zilele 25 şi 31 sau mai devreme dacă au apărut simptome de tromboembolie venoasă, s-a efectuat venografie bilaterală. Pacienţii au fost urmăriţi timp de trei luni. Profilaxia cu enoxaparină sodică timp de 4 săptămâni după intervenţia chirurgcală abdominală sau pelvină pentru neoplasm a redus semnificativ incidenţa trombozei diagnosticată venografic, comparativ cu profilaxia cu enoxaparină sodică cu durata de o săptămână. Frecvenţa tromboemboliei venoase la sfârşitul fazei dublu-orb au fost de 12,0% (n=20) în grupul cu placebo şi de 4,8% (n=8) în grupul cu enoxaparină sodică; p=0,02. Această diferenţă a persistat după trei luni [13,8% faţă de 5,5% (n=23 faţă de 9), p=0,01]. Nu au existat diferenţe între frecvenţele sângerărilor sau ale altor complicaţii în timpul perioadelor dublu-orb sau de urmărire.

Profilaxia bolii tromboembolice venoase la pacienţi cu afecţiuni medicale acute despre care se anticipează să determine limitarea mobilităţii

Într-un studiu dublu-orb, multicentric, pe grupuri paralele, enoxaparina sodică în doză de 2000 UI (20 mg) sau 4000 UI (40 mg) administrată o dată pe zi s.c. a fost comparată cu placebo în profilaxia TVP la pacienţii cu mobilitate sever restricţionată din cauza unei afecţiuni medicale acute (definită ca parcurgerea unei distanţe mai mici de 10 metri, timp de ≤3 zile). Acest studiu a inclus pacienţi cu insuficienţă cardiacă (clasele III sau IV NYHA); insuficienţă respiratorie acută sau insuficienţă respiratorie cronică complicată şi infecţie acută sau reumatism articular acut; dacă s-a asociat cu cel puţin un factor de risc pentru TEV (vârsta ≥75 ani, cancer, TEV anterior, obezitate, vene varicoase, terapie hormonală şi insuficienţă cardiacă sau respiratorie cronică).

Au fost înrolaţi în studiu un total de 1102 pacienţi, dintre care 1073 au fost trataţi. Tratamentul a continuat tip de 6 până la 14 zile (durată mediană de 7 zile). Atunci când a fost administrată în doză de 4000 UI (40 mg) o dată pe zi s.c., enoxaparina sodică a scăzut semnificativ incidenţa TEV, comparativ cu placebo. Datele privind eficacitatea sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Enoxaparină sodică 2000 UI (20 mg) o dată pe zi s.c. n (%) Enoxaparină sodică 4000 UI (40 mg) o dată pe zi s.c. n (%) Placebo n (%)
Toţii pacienţii trataţi în timpul afecţiunii medicale acute 287 (100) 291 (100) 288 (100)
TEV totale (%) 43 (15,0) 16 (5,5)* 43 (14,9)
43 (15,0) 16 (5,5) 40 (13,9)
13 (4,5) 5 (1,7) 14 (4,9)
TEV = evenimente tromboembolice venoase, care au inclus TVP, EP şi deces considerat a fi de etiologie tromboembolică * valoarea p faţă de placebo = 0,0002
  • TVP totale (%)
  • TVP proximale (%)

După aproximativ 3 luni de la înrolare, incidenţa TEV s-a menţinut semnificativ mai mică în grupul de tratament cu enoxaparină sodică în doză de 4000 UI (40 mg), comparativ cu grupul cu placebo.

Frecvenţele de apariţie a sângerărilor totale şi majore au fost de 8,6% şi 1,1% în grupul cu placebo, 11,7% şi 0,3% în grupul cu enoxaparină sodică în doză de 2000 UI (20 mg) şi, respectiv, 12,6% şi 1,7% în grupul cu enoxaparină sodică în doză de 4000 UI (40 mg).

Tratamentul trombozei venoase profunde, cu sau fără embolie pulmonară

Într-un studiu multicentric, pe grupuri paralele, 900 pacienţi cu TVP acută de membru inferior, cu sau fără EP, au fost randomizaţi pentru a li se administra după internare (în spital) fie (i) enoxaparină sodică în doză de 150 UI/kg (1,5 mg/kg) o dată pe zi s.c., (ii) enoxaparină sodică 100 UI/kg (1 mg/kg) la interval de 12 ore s.c. sau (iii) bolus i.v. cu heparină (5000 UI) urmat de o perfuzie continuă (administrată pentru a obţine o valoare a aPTT de 55 până la 85 secunde). În cadrul studiului, au fost randomizaţi în total 900 pacienţi şi toţi pacienţii au fost trataţi. De asemenea, toţi pacienţii au fost trataţi cu warfarină sodică (doza ajustată în funcţie de timpul de protrombină, pentru a obţine o valoare a INR de 2,0 până la 3,0), în decurs de 72 ore de la iniţierea enoxaparinei sodice sau a terapiei cu heparină standard şi continuând timp de 90 zile. Enoxaparina sodică sau terapia cu heparină standard au fost administrate timp de minimum 5 zile, până când s-a obţinut valoarea INR ţintă pentru warfarina sodică. Ambele scheme de tratament cu enoxaparină sodică au fost echivalente cu terapia cu heparină standard în ceea ce priveşte reducerea riscului de tromboembolie venoasă recurentă (TVP şi/sau EP). Datele privind eficacitatea sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Enoxaparina sodică 150 UI/kg (1,5 mg/kg) o dată pe zi s.c. n (%) Enoxaparina sodică 100 UI/kg (1 mg/kg) de două ori pe zi s.c. n (%) Heparină terapie i.v. ajustată în funcţie de aPTT n (%)
Toţi pacienţii cu TVP trataţi, cu sau fără EP 298 (100) 312 (100) 290 (100)
TEV totale (%) 13 (4,4)* 9 (2,9)* 12 (4,1)
11 (3,7) 7 (2,2) 8 (2,8)
9 (3,0) 6 (1,9) 7 (2,4)
EP (%) 2 (0,7) 2 (0,6) 4 (1,4)
TEV = evenimente tromboembolice venoase (TVP şi/sau EP) *Intervalele de încredere 95% pentru diferenţele în funcţie de tratament pentru TEV totale au fost: – enoxaparina sodică o dată pe zi, faţă de heparină (-3,0 până la 3,5) – enoxaparina sodică la interval de 12 ore, faţă de heparină (-4,2 până la 1,7).
  • Numai TVP (%)
  • TVP proximale (%)

Incidenţa sângerărilor majore a fost de 1,7% în grupul cu enoxaparină sodică în doză de 150 UI/kg (1,5 mg/kg) o dată pe zi, 1,3% în grupul cu enoxaparină sodică în doză de 100 UI/kg (1 mg/kg) de două ori pe zi şi, respectiv, de 2,1% în grupul cu heparină.

Tratamentul anginei pectorale instabile şi al infarctului miocardic fără supradenivelare de segment ST

Într-un studiu multicentric mare, 3171 pacienţi înrolaţi în faza acută a anginei pectorale instabile sau a infarctului miocardic fără undă Q au fost randomizaţi pentru a li se administra în asociere cu acidul acetilsalicilic (100 mg până la 325 mg o dată pe zi), fie enoxaparină sodică 100 UI/kg (1 mg/kg) administrată s.c. la interval de 12 ore, fie heparină nefracţionată administrată i.v., ajustând doza în funcţie de aPTT. A fost necesar ca pacienţii să fie trataţi în spital minimum 2 zile şi maximum 8 zile, până la stabilizarea din punct de vedere clinic, procedura de revascularizare sau externare. A fost necesar ca pacienţii să fie urmăriţi până la 30 zile. Comparativ cu heparina, enoxaparina sodică a redus semnificativ incidenţa compusă pentru angina pectorală, infarctul miocardic şi deces, cu o scădere de 19,8 până la 16,6% (reducere a riscului relativ de 16,2%) în ziua 14. Această reducere a incidenţei compuse s-a menţinut după 30 zile (de la 23,3 la 19,8%; reducere a riscului relativ de 15%).

Nu au existat diferenţe semnificative în hemoragiile majore, cu toate că hemoragia la locul injectării s.c. a fost mai frecventă.

Tratamentul infarctului miocardic acut cu supradenivelare de ST

Într-un studiu multicentric mare, 20479 pacienţi cu STEMI, eligibili pentru tratamentul fibrinolitic, au fost repartizaţi randomizat pentru a li se administra fie enoxaparină sodică într-un singur bolus i.v. de 3000 UI (30 mg) plus o doză de 100 UI/kg (1 mg/kg) administrată s.c., urmate de administrarea s.c. la interval de 12 ore a unei doze de 100 UI/kg (1 mg/kg), fie heparină nefracţionată i.v., cu doze ajustate în funcţie de aPTT, timp de 48 de ore. La toţi pacienţii s-a administrat, de asemenea, acid acetilsalicilic, timp de minimum 30 zile. Schema de administrare a enoxaparinei sodice a fost ajustată la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi la vârstnici cu vârsta de 75 ani şi peste. Enoxaparina sodică s-a administrat s.c. până la externare sau timp de maximum 8 zile (oricare dintre cele două situaţii a intervenit prima).

La 4716 pacienţi, s-au efectuat intervenţii de angioplastie coronariană percutană sub tratament antitrombotic cu medicament din studiu în orb. Prin urmare, pentru pacienţii trataţi cu enoxaparină sodică, PTCA urma să se efectueze sub tratamentul cu enoxaparină sodică (fără schimbarea tratamentului), utilizând schema de tratament stabilită în studiile anterioare, adică fără administrarea unei doze suplimentare dacă ultima administrare s.c. precedase cu mai puţin de 8 ore umflarea balonaşului, sau cu administrarea unui bolus i.v. de enoxaparină sodică 30 UI/kg (0,3 mg/kg) dacă ultima administrare s.c. precedase cu mai mult de 8 ore umflarea balonaşului.

Enoxaparina sodică, comparativ cu heparina nefracţionată, a scăzut semnificativ incidenţa componentelor criteriului final principal de evaluare, o asociere între deces de orice cauză şi re-infarct miocardic, apărute în primele 30 zile de la randomizare (9,9% în grupul cu enoxaparină sodică, comparativ cu 12,0% în grupul cu heparină nefracţionată), cu o reducere a riscului relativ de 17% (p<0,001).

Beneficiile tratamentului cu enoxaparină sodică, evidente pentru mai multe criterii de eficacitate, au apărut după 48 ore, moment în care s-a înregistrat o reducere cu 35% a riscului relativ de re-infarct miocardic, comparativ cu tratamentul cu heparină nefracţionată (p<0,001).

Efectul benefic al enoxaparinei sodice asupra criteriului final principal de evaluare a fost consecvent în subgrupurile cheie, inclusiv cele în funcţie de vârstă, sex, localizarea infarctului, antecedente de diabet zaharat, antecedente de infarct miocardic anterior, tipul de tratament fibrinolitic administrat şi durata până la începerea tratamentului cu medicamentul de studiu.

A existat un beneficiu semnificativ pentru tratamentul cu enoxaparină sodică, comparativ cu heparina nefracţionată, la pacienţii cărora li s-a efectuat o intervenţie de angioplastie coronariană percutană în decurs de 30 zile de la randomizare (reducere cu 23% a riscului relativ) sau care au fost trataţi medical (reducere cu 15% a riscului relativ, p=0,27 pentru interacţiune).

Frecvenţa de apariţie a componentelor criteriului final principal compus de evaluare la 30 zile, decesul, re-infarctul miocardic sau hemoragia intracraniană (o măsură a beneficiului clinic net), a fost semnificativ mai mică (p< 0,0001) în grupul cu enoxaparină sodică (10,1%), comparativ cu grupul cu heparină (12,2%), reprezentând o reducere cu 17% a riscului relativ în favoarea tratamentului cu enoxaparină sodică.

Incidenţa sângerărilor majore la 30 zile a fost semnificativ mai mare (p<0,0001) în grupul cu enoxaparină sodică (2,1%), faţă de grupul cu heparină (1,4%). A existat o incidenţă mai mare a hemoragiilor gastro-intestinale în grupul cu enoxaparină sodică (0,5%), comparativ cu grupul cu heparină (0,1%), în timp ce incidenţa hemoragiei intracraniene a fost similară în ambele grupuri (0,8% pentru enoxaparina sodică, faţă de 0,7% pentru heparină).

Efectul benefic al enoxaparinei sodice asupra criteriului final principal de evaluare, urmărit în timpul primelor 30 zile, s-a menţinut pe parcursul unei perioade de urmărire cu durata de 12 luni.

Insuficienţă hepatică

Pe baza datelor din literatura de specialitate, administrarea enoxaparinei sodice în doză de 4000 UI (40 mg) la pacienţii cu ciroză (clasele B-C Child-Pugh) pare a fi sigură şi eficace în prevenirea trombozei de venă portă. Trebuie reţinut faptul că studiile din literatură pot avea unele limitări.

Trebuie luate măsuri de precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică, deoarece aceşti pacienţi au un potenţial crescut de sângerare (vezi pct. 4.4) şi nu au fost efectuate studii oficiale de determinare a dozei la pacienţii cu ciroză (clasele A, B sau C Child-Pugh).

 

Proprietăți farmacocinetice

Caracteristici generale

Parametrii farmacocinetici ai enoxaparinei sodice au fost studiaţi, în principal, în privinţa evoluţiei în timp a activităţii anti-Xa plasmatice şi, de asemenea, a activităţii anti-IIa, la dozele din intervalul recomandat, după administrare s.c. unică sau repetată şi după o administrare unică i.v. Determinarea cuantitativă a activităţilor farmacocinetice anti-Xa şi anti-IIa au fost efectuate prin metode amidolitice validate.

Absorbţie

Biodisponibilitatea absolută a anoxaparinei sodice după injectarea s.c., pe baza activităţii anti-Xa, este aproape de 100%.

Pot fi utilizate diferite doze şi formulări şi scheme de tratament.

Valoarea medie a activităţii plasmatice maxime anti-Xa se observă la 3 până la 5 ore după injectarea s.c. şi atinge valori de aproximativ 0,2 anti-Xa UI/ml, 0,4 anti-Xa UI/ml, 1,0 anti-Xa UI/ml şi 1,2 anti-Xa UI/ml după administrarea s.c. unică a unor doze de 2000 UI, 4000 UI, 100 UI/kg şi, respectiv, 150 UI/kg (20 mg, 40 mg, 1 mg/kg şi 1,5 mg/kg).

Un bolus i.v. a 3000 UI (30 mg), urmat imediat de o doză de 100 UI/kg (1 mg/kg) s.c. la interval de 12 ore a determinat o valoare iniţială a activităţii anti-Xa maxime de 1,16 UI/ml (n=16) şi o expunere medie care corespunde la 88% din valorile la starea de echilibru. Starea de echilibru se obţine în a doua zi de tratament.

La voluntari sănătoşi, după administrarea s.c. repetată a unor scheme de tratament cu doze de 4000 UI (40 mg) o dată pe zi şi 150 UI/kg (1,5 mg/kg) o dată pe zi, starea de echilibru se atinge în ziua 2, cu un raport mediu al expunerii cu aproximativ 15% mai mare decât după administrarea unei doze unice.

După administrarea s.c. repetată a unei scheme de tratament cu doze de 100 UI/kg (1 mg/kg) de două ori pe zi, starea de echilibru se atinge din ziua 3 până în ziua 4, cu o expunere medie cu aproximativ 65% mai mare decât după administrarea unei doze unice şi cu valori medii maxime şi minime ale activităţii anti-Xa de aproximativ 1,2 şi, respectiv, 0,52 UI/ml.

Volumul injecţiei şi concentraţia dozei în intervalul 100-200 mg/ml nu influenţează parametrii farmacocinetici la voluntarii sănătoşi.

Farmacocinetica enoxaparinei sodice pare să fie liniară în intervalele de doze recomandate. Variabilitatea intraindividuală şi interindividuală este mică. După administrarea s.c. repetată, nu are loc acumularea.

Activitatea plasmatică anti-IIa după administrare s.c. este de aproximativ zece ori mai mică decât activitatea anti-Xa. Valoarea medie a activităţii maxime anti-IIa se observă la aproximativ 3-4 ore după injectarea s.c. şi atinge 0,13 UI/ml şi 0,19 UI/ml după administrarea repetată a 100 UI/kg (1 mg/kg) de două ori pe zi şi, respectiv, 150 UI/kg (1,5 mg/kg) o dată pe zi.

Distribuţie

Volumul de distribuţie a activităţii anti-Xa a enoxaparinei sodice este de aproximativ 4,3 litri şi este apropiat de volumul sanguin.

Metabolizare

Enoxaparina sodică este metabolizată, în principal, la nivel hepatic, prin desulfatare şi/sau depolimerizare, la forme cu greutatea moleculară mai mică, cu o potenţă biologică mult mai scăzută.

Eliminare

Enoxaparina sodică este un medicament cu eliminare scăzută, cu o eliminare medie a activităţii anti-Xa plasmatice de 0,74 l/oră după o perfuzie i.v. a 150 UI/kg (1,5 mg/kg), cu durata de 6 ore.

Eliminarea pare a fi monofazică, cu un timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 5 ore după o doză unică administrată s.c., până la aproximativ 7 ore după administrarea de doze repetate.

Eliminarea renală a fragmentelor active reprezintă aproximativ 10% din doza administrată, iar excreţia renală totală a fragmentelor active şi inactive 40% din doză.

Grupe speciale de pacienţi

Vârstnici

Pe baza unei analize a farmacocineticii în cadrul populaţiei, profilul cinetic al enoxaparinei sodice nu este diferit la subiecţii vârstnici, comparativ cu subiecţii mai tineri, atunci când funcţia renală este normală. Cu toate acestea, deoarece se cunoaşte faptul că funcţia renală scade cu vârsta, pacienţii vârstnici pot prezenta o scădere a eliminării enoxaparinei sodice (vezi pct. 4.2 şi 4.4).

Insuficienţă hepatică

În cadrul unui studiu efectuat la pacienţi cu ciroză în stadiu avansat, trataţi cu enoxaparină sodică în doză de 4000 UI (40 mg) o dată pe zi, o scăderea a activităţii maxime anti-Xa a fost asociată cu o creştere a severităţii insuficienţei hepatice (evaluată în funcţie de categoriile clasificării Child-Pugh). Această scădere a fost atribuită, în principal, unei scăderi a valorilor AT III secundară unei scăderi a sintezei AT III la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

Insuficienţă renală

S-a observat o relaţie liniară între clearance-ul plasmatic al anti-Xa şi clearance-ul creatininei la starea de echilibru, ceea ce indică o scădere a clearance-ului enoxaparinei sodice la pacienţii cu funcţie renală scăzută. Expunerea la activitatea anti-Xa, reprezentată de ASC, la starea de echilibru, este crescută marginal în insuficienţa renală uşoară (clearance al creatininei în intervalul 50-80 ml/min) şi moderată (clearance al creatininei în intervalul 30-50 ml/min), după administrarea s.c. repetată de doze a 4000 UI (40 mg) o dată pe zi. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei <30 ml/min), valoarea ASC la starea de echilibru este semnificativ crescută, în medie cu 65%, după administrarea s.c. repetată de doze a 4000 UI (40 mg) o dată pe zi (vezi pct. 4.2 şi 4.4).

Hemodializă

Farmacocinetica enoxaparinei sodice pare să fie similară cu cea din cadrul populaţiei de control, după o doză unică administrată i.v. de 25 UI/kg, 50 UI/kg sau 100 UI/kg (0,25 mg/kg, 0,50 mg/kg sau 1,0 mg/kg); cu toate acestea, valoarea ASC a fost de două ori mai mare faţă de control.

Greutate

După administrarea s.c. repetată a 150 UI/kg (1,5 mg/kg) o dată pe zi, valoarea medie a ASC pentru activitatea anti-Xa este marginal mai mare la starea de echilibru la voluntarii sănătoşi, cu obezitate (IMC 30-48 kg/m2), comparativ cu subiecţii fără obezitate din grupul de control, în timp ce valoarea activităţii plasmatice maxime anti-Xa nu creşte. La subiecţii cu obezitate, există o eliminare mai mică ajustată în funcţie de greutate în cazul administrării s.c.

Atunci când s-au administrat doze neajustate în funcţie de greutate, s-a evidenţiat faptul că, după o doză unică a 4000 UI (40 mg) administrată s.c., expunerea anti-Xa este cu 52% mai mare la femeile cu greutate mică (<45 kg) şi cu 27% mai mare la băbaţii cu greutate mică (<57 kg), comparativ cu subiecţii cu greutate normală din grupul de control (vezi pct. 4.4).

Interacţiuni farmacocinetice

Nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice între enoxaparina sodică şi trombolitice, în cazul administrării lor concomitente.

Date preclinice de siguranţă

Pe lângă efectele anticoagulante ale enoxaparinei sodice, nu au fost evidenţiate reacţii adverse pentru doza de 15 mg/kg şi zi în studiile de toxicitate după administrarea s.c. timp de 13 săptămâni la şobolan şi câine şi pentru doza de 10 mg/kg şi zi în studiile de toxicitate după administrarea s.c. şi i.v. timp de 26 săptămâni la şobolan şi maimuţă.

Enoxaparina sodică nu a demonstrat acţiune mutagenă pe baza testelor efectuate in vitro, care au inclus testul Ames, testul de inducţie mutagenă pe celule limfomatoase de şoarece, şi nici acţiune clastogenă pe baza testului aberaţiilor cromozomiale pe limfocite umane in vitro şi a testului aberaţiilor cromozomiale în măduva osoasă de şobolan in vivo.

Studii efectuate la femele gestante de şobolan şi iepure, cu doze s.c. de enoxaparină sodică de până la 30 mg/kg şi zi nu au evidenţiat efecte teratogene sau fetotoxicitate. S-a constatat că enoxaparina sodică nu are niciun efect asupra fertilităţii sau performanţei aparatului reproducător la masculii şi femelele de şobolan, la doze s.c. de până la 20 mg/kg şi zi.