Debridat Prospect comprimate filmate

190
Debridat comprimate
Debridat comprimate

Debridat Prospect comprimate filmate

Debridat 100 mg comprimate filmate

Debridat 200 mg comprimate filmate

Maleat de trimebutină

  1. Ce este Debridat şi pentru ce se utilizează
  2. Înainte să utilizaţi Debridat
  3. Cum să utilizaţi Debridat
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Debridat
  6. Informaţii suplimentare

 

  1. CE ESTE DEBRIDAT ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Debridat conţine ca substanţă activă maleat de trimebutină. Acesta este un medicament care reface motilitatea fiziologică (proprietate a unor organe cu musculatura netedă de a efectua mişcări de contracţie şi de relaxare) în cazul bolilor digestive funcţionale legate de tulburări de motilitate.

Debridat este folosit pentru tratamentul simptomatic al tulburărilor funcţionale gastrointestinale şi biliare, în special în cazul durerilor şi crampelor abdominale, spasmelor digestive, excesului de gaze intestinale, diareei şi/sau constipaţiei.

  1. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI DEBRIDAT

Nu utilizaţi Debridat

– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la maleatul de trimebutină sau la oricare dintre celelalte componente ale Debridat.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

Utilizarea Debridat împreună cu alimente şi băuturi

Debridat poate fi luat în timpul meselor sau indiferent de acestea.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Debridat nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru, decât la indicaţia medicului.

Debridat poate fi utilizat în perioada de alăptare.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu a fost observată nicio influenţă a acestui medicament asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Debridat

Debridat conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

  1. CUM SĂ UTILIZAŢI DEBRIDAT

Utilizaţi întotdeauna Debridat exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Comprimatele trebuie înghiţite întregi. Doza uzuală este de 300 mg de trimebutină pe zi.

În cazuri excepţionale, doza poate fi crescută până la 600 mg maleat de trimebutină pe zi (cum ar fi maximum 6 comprimate filmate Debridat 100 mg pe zi) (cum ar fi 1 comprimat filmat Debridat 200 mg de 3 ori pe zi).

Dacă aveţi impresia că efectul Debridat este prea puternic sau prea slab, spuneţi medicului sau farmacistului.

Utilizarea la copii

Debridat comprimate filmate nu este recomandat copiilor.

Dacă aţi utilizat mai mult Debridat decât trebuie

Dacă luaţi mai multe comprimate filmate decât v-a fost prescris (sau dacă altcineva ia comprimatele dumneavoastră), solicitaţi imediat consult medical sau adresaţi-vă imediat celei mai apropiate unităţi medicale.

Dacă aţi uitat să utilizaţi Debridat

Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi următoarea doză imediat ce vă amintiţi, dacă momentul respectiv nu este prea apropiat de cel la care trebuie să luaţi următoarea doză. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  1. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Debridat poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacţii adverse raportate au fost:

Reacţii adverse mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 din 100 de utilizatori): iritaţie trecătoare la nivelul pielii

Reacţii adverse la care frecvenţa de apariţie nu poate fi estimată: hipersensibilitate, reacţii la nivelul pielii.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agraveazǎ sau dacă observaţi orice reacţie adverse nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

  1. CUM SE PĂSTREAZĂ DEBRIDAT

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Nu utilizaţi Debridat după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Debridat

Debridat 100 mg

– Substanţa activă este maleatul de trimebutină. Un comprimat filmat conține maleat de trimebutină 100 mg.

– Celelalte componente sunt: nucleu lactoză monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, hipromeloză 6 mPa.s, amidonglicolat de sodiu (tip A), acid tartric, dioxid de siliciu colloidal anhidru, stearat de magneziu; film: hipromeloză 15 mPa.s, lactoză monohidrat, Macrogol 4000, dioxid de titan (E171).

Debridat 200 mg

– Substanţa activă este maleat de trimebutină. Un comprimat filmat conţine maleat de trimebutină 200 mg.

– Celelalte componente sunt: nucleu lactoză monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, hipromeloză 6 mPa.s, amidonglicolat de sodiu (tip A), acid tartric, dioxid de siliciu colloidal anhidru, stearat de magneziu; film: hipromeloză 15 mPa.s, lactoză monohidrat, Macrogol 4000, dioxid de titan (E171).

Cum arată Debridat şi conţinutul ambalajului

Debridat 100 mg

Comprimate filmate de culoare albă, biconvexe, inscripţionate cu “J“ şi “T100“.

Cutie cu 2 blistere din folie PVC/Al a câte15 comprimate filmate.

Debridat 200 mg

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă.

Cutie cu 3 blistere din folie PVC/Al a câte 10 comprimate filmate

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Pfizer Europe MA EEIG

Ramsgate Road, Sandwich, Kent CT 13 9NJ

Marea Britanie

Fabricantul

Farmea,

10 rue Bouche Thomas – ZAC d’Orgemont, 49000 Angers,

Franţa

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a

deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

Pfizer Romania S.R.L.

Tel: +40 (0)21 207 28 00

Acest prospect a fost aprobat în decembrie 2015.