Infarctul miocardic acut – metode de diagnostic

Ct scan angiograma 3D Infarctul miocardic acut - metode de diagnostic
Ct scan angiograma 3D Infarctul miocardic acut - metode de diagnostic

Infarctul miocardic reprezintă necroza ţesutului miocardic, datorată reducerii bruşte a fluxului sanguine coronarian. Afectează de obicei ventriculul stâng, dar leziunile se pot extinde. Manifestările includ disconfort toracic, însoţit sau nu de dispnee, greaţă şi diaforeză (transpiraţie abundentă). Infarctul miocardic face parte din sindroamele coronariene acute. Sindromul coronarian acut apare atunci când la nivelul unei plăci aterosclerotice coronariene se formează un tromb.

Metode diagnostice: electrocardiografie, coronarografie, ecocardiografie transtoracică, coronarografie non-invazivă

Electrocardiograma (ECG) – reprezintă investigaţia cea mai importantă, determină localizarea infarctului miocardic (antero-septal, anterior, antero-lateral, inferior, posterior).

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

Celulele necrozate sau ischemice nu mai pot desfăşura o activitate normală, ceea ce conduce la diferite modificări pe traseele ECG, de obicei predomină modificări ale segmentului ST şi a unedei T. Anomaliile ST-T, în caz de infarct, sunt: subdenivelarea segmentului ST, inversarea undei T, supradenivelarea segmentului ST şi unde T înalte şi ascuţite, precum si unde Q patologice.

În caz de infarct miocardic fără supradenivelare de ST şi fără unde Q,  apare subdenivelarea de ST sau a undei T. Deci, ischemia miocardică poate fi ischemie subendocardică (angina clasică) şi atunci există subdenivelare de ST tranzitorie, mai poate fi ischemie transmurală (angina Prinzmetal) şi atunci poate fi supradenivelare ST tranzitorie, infarct miocardic non-Q, subdenivelare ST sau unde T inversate, fără unde Q şi infarct miocardic cu undă Q, unde Q noi cu unde T hiperacute sau supradenivelare de ST , urmată de unde T inversate.

 Coronarografia – este utilă în identificarea stenozelor coronariene,  anomaliilor congenitale ale circulaţiei coronariene, fistulelor coronaro-venoase şi a permeabilităţilor grefelor arterelor coronare. Această procedură presupune injectarea unei substanţe de contrast radioopace în arterele coronare. De obicei fiecare arteră coronară este vizualizată din mai multe incidenţe, care permite evaluarea severităţii stenozelor şi minimizarea suprapunerii cu vasele adiacente.

 Ecocardiografia – permite evaluarea cineticii parietale (funcţia contractilă a ventriculului stâng) şi ajută la evaluarea prognosticului. De obicei este utilă pentru evaluarea complicaţiilor, la pacienţii cu bloc de ramură stângă de durată neprecizată, precum şi la diagnosticul diferenţial al durerii toracice sau a dispneei în absenţa unui tablou clinic.

Coronarografia non-invazivă ( angio-CT coronarian) – acestă metodă presupune injectarea unui substanţe pe bază de iod, intr-o anumită cavitate a cordului sau într-un vas. Substanţele se clasifică în funcţie de osmolaritatea lor, în hipoosmolare (produc mai puţine efecte secundare, cum ar fi greaţa, hipotensiunea, bradicardie) şi hiperosmolare.

 

            Bibliografia:

 

  1. Carp- Tratat de cardiologie, Volumul I, Ed. Medicala Naţională, 2002
  2. Gherasim- Medicină internă, Volumul 2, Bolile Cardiovasculare, Ed. Medicală, 1996
  3. Mark H. Beers, Robert S. Porter, Manualul Merck de diagnostic şi tratament, Ediţia a XVIII-a,Editura All, 2012