Psoriazis

71

Psoriazis este o boală cutanată cronică caracterizată prin erupţia de plăci eritematoscuamoase (pete roşii acoperite de scuame). Psoriazisul are o prevalenta de aproximativ 2% din populatia globului. Factorii ereditari au un rol in aparitia bolii dar cauza este de multe ori necunoscuta.

Placile pot fi de mai multe dimensiuni si forme:

  • de cele mai multe ori destul de mari
  • sub forma unor pete foarte mici (psoriazisul în picătură sau gutat)
  • pot avea mărimea unei monezi (psoriazis numular).

Localizarile leziunilor in psoriazis :

  • faţa anterioară a genunchiului,
  • în pliurile cutanate inghinale sau axilare,
  • la nivelul palmei sau ale suprafeţelor plantare (piele uscată, aspră, cenuşie, fisurată),
  • la nivelul pielii capului (firele de păr traverseaza plăcile fără să adere la ele)
  • la fanere – unghiile prezintă mici depresiuni „în degetar”, se îngroaşă, se desprind şi se colorează în galben-verzui,
  • mucoasele care acopera faţa internă a obrajilor
  • glandul penian.

Evolutie si complicatii

Psoriazisul evoluează prin pusee si pentru fiecare puseu exista câte un factor declanşator:

  • rinofaringita (mai ales la copii),
  • şocul emotiv,
  • anumite medicamente (litiu, betablocante).

Sunt posibile trei complicaţii.

Eritrodermiapsoriazica (o generalizare a psoriazisului la întregul corp ).

Ppsoriazis pustulos ( leziuni pustuloasc de culoare alb-lăptos, insotite de o febră ridicată ).

Reumatismul psoriazic , cronic cu doua forme  o poliartrita dege­telor sau reumatismul axial (inflamaţia articulaţiilor coloanei vertebrale).

Tratamentul:

  • Tratamentul local este utilizat la formele putin intinse si constă dintr-un decapaj al leziunilor si reducerea roşeţei subiacente (gudroane, dioxiantranol, dermocorticosteroizi, derivaţi de vitamină D3).
  • Tratamentul general constă în puvaterapie (ingestia unei psoralene urmată de expunerea la radiaţiile ultraviolete A). Un tratament de atac de 3 sedinţe pe săptămână timp de 4-6 săptămâni este urmat de un tratament de întreţinere. In formele foarte severe (exceptionale) se administreaza imunosupresoare (metroxat, ciclosporină).

Tratamentele actuale albesc leziunile şi controlează apariţia lor un timp limitat fără să asigure vindecarea definitivă.

« Înapoi la Index
Articolul precedentPuls
Articolul următorInsuficienta hepatica acuta
Dr. Dan Cucuteanu este absolvent al Facultatii de medicina al Universitatii Carol Davila cu experienta de peste 10 ani in managementul bolilor cronice (diabet zaharat si complicatiile acestuia, cancer, hipertensiune arteriala, sindrom metabolic). Dr. Dan Cucuteanu a dezvoltat sisteme de management integrat al pacientilor cronici pentru o crestere a calitatii vietii cu impact direct in supravietuire si prevenirea complicatiilor.