Dureri de picioare? – 6 modalităţi pentru ameliorare

45

Activităţile zilnice, perioadele de suprasolicitare fizică şi încălţămintea nepotrivită  aduc multe neplăceri precum dureri de picioare persistente, umflături, cârcei, pană la dificultăţi de mers.

Ce este de făcut?

Menţineţi picioarele la un unghi de 45⁰ . Seara, după ce încetaţi orice activitate ridicaţi picioarele la un unghi de 45⁰ sprijinidu-le cu ajutorul unei perne timp de 30 de minute.  Pentru îmbunătăţirea circulaţiei mişcaţi degetele.

Amelioraţi durerea prin masaj. Efectuarea unui masaj cu un ulei esenţial poate face minuni. De asemenea este indicată aplicarea unei creme hidratante înainte de culcare. Aplicarea zilnică de ulei sau cremă  prin masaj va îmbunătăţi circulaţia periferică iar durerile vor dispărea semnificativ .

Faceţi băi cu săruri.  Un revitalizant testat al picioarelor constă în menţinerea picioarelor în apă cu sare marină timp de 10-15 minute.  Clătiţi picioarele cu apă caldă şi aplicaţi o cremă printr-un masaj ritmic.

Alternaţi apa rece cu cea fierbinte.  O modalitate simplă de ameliorare a disconfortului constă în menţinerea picioarelor sub duş 1 minut sub apă fierbinte apoi 1 minut apă rece. Repetaţi procedura de cateva ori şi încheiaţi cu apă rece. Atenţie! Dacă suferiţi de afecţiuni ale circulaţiei evitaţi expunerea la temperaturi extreme.

Schimbaţi pantofii cu tocuri înalte.  Utilizarea pantofilor cu tocuri foarte inalte determină încordarea muşchilor gambei,  starea de oboseală a picioarelor instalandu-se accentuat. Astfel, adoptaţi  purtarea unor pantofi cu tocuri  joase pe timpul zilei şi veţi observa că picioarele dumneavostră nu vor mai fi la fel de încordate.

Alegeţi pantofii potriviţi. Pentru că moda se schimbă de la un sezon la altul, multe dintre dumneavostră tindeţi să fiţi în pas cu trendul şi achiziţionaţi pantofi care nu sunt tocmai potriviţi anatomiei piciorului. Evitaţi alegerea pantofilor  cu o mărime mai mică (doar pentru că piciorul arată mai bine asa),  sau pantofi în care nu vă simţiţi confortabil, pentru că nu întotdeauna tot ce este frumos este şi sănătos.