Hemodializa

Hemodializa reprezintă o metodă de epurare a sângelui cu ajutorul unui rinichi artificial, înlocuind o parte din funcţiile unui rinichi. Rinichiul artificial constă într-un dializor care conţine două compartimente de fluid configurate ca pachete de tuburi capilare filamentoase goale sau sub formă de straturi paralele, ca într-un sandviş, de membrane semipermeabile.

Mecanismul hemodializei

Astfel, în oricare dintre aceste configuraţii, sângele este pompat din primul compartiment de-a lungul unei suprafeţe a membranei semipermeabile, în timp ce o soluţie cristaloidă (dializatul) este pompată de-a lungul altei suprafeţe, dintr-un compartiment separat, în direcţie opusă. Gradienţii de concentraţie ai solvitului dintre sânge şi dializat determină modificări în solviţii pacientului, cum ar fi o reducere a azotului ureic şi creatininei, o creştere a bicarbonatului şi o echilibrare a sodiului, clorului, potasiului si magneziului. Sângele dializat este apoi introdus pacientului. Fiecare şedinţă durează 4-5 ore, fluxul de sânge prin circuitul sanguin fiind de  250-450 ml/oră, de cel puţin 3 ori pe săptămână.

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

 

Obiectivele hemodializei

Hemodializa urmăreşte două tipuri de obiective: obiective imediate şi obiective pe termen lung.

Obiectivele imediate ale hemodializei sunt corectarea dezechilibrelor electroliţilor şi fluidelor, iar cele pe termen lung sunt optimizarea statusului funcţional al pacientului, confortului său şi a tensiunii arteriale, prevenirea uremiei şi  complicaţiile acesteia, precum şi îmbunătăţirea duratei supravieţuirii.

Succesul fiecărei şedinţe se defineşte printr-o fracţie de reducere a ureei. “Doza” de hemoliză poate fi crescută prin mărirea timpului de dializă, a fluxului de sânge şi prin creşterea suprafeţei membranei, dar beneficiile sunt nedovedite. Şedinţele scurte  de hemoliză (1,5 – 2,5 h) de hemoliză zilnică şi şedinţele nocturne (6 – 8 h) sunt în studiu ca modalităţi de creştere a eficienţei şi scăderea complicaţiilor.

Hemodializa necesită acces vascular, obţinut prin cateterizarea venoasă centrală temporară sau prin crearea unei fistule arteriovenoase. Cateterizarea venoasă centrală temporară se foloseşte atunci când o fistulă arteriovenoasă nu a fost creată încă sau nu este gata de a fi folosită, mai ales la pacienţii care trebuie hemodializaţi urgent. Accesul pe bază de cateter poate fi cel mai bine realizat prin cateterizarea venei jugulare interne drepte.

Fistulele arteriovenoase create chirurgical sunt mai bune decât cateterele venoase centrale deoarece sunt mai durabile şi mai puţin predispuse să se infecteze. Dar, au tendinţa către complicaţii (tromboză, infecţii, anevrism şi pseudoanevrism). Fistula poate fi monitorizată pentru menţinerea ei deschisă prin determinări ultrasonorografice seriate sau prin măsurarea presiunii camerei venoase de presiune. Tratamentul trombozei, pseudoanevrismului sau a anevrismului presupune angioplastie, dilatare şi intervenţie chirurgicală.

Complicații

Complicaţia cea mai frecventă este hipotensiunea. Are cauze multiple, ca eliminarea prea rapidă a apei, schimburi osmotic fluidice, prezenţa acetatului în dializat, vasodilataţie legată de inimă şi afecţiuni de bază.

Mulţi pacienţi prezintă şi crampe, prurit, greaţă, vărsături, cefalee şi dureri la nivelul toracelui şi spatelui. În majoritatea cazurilor, aceste complicaţii apar din motive necunoscute, dar unele pot face parte din sindromul de primă utilizare.

Cazuri mai severe de dezechilibru de dializă se prezintă cu dezorientare, agitaţie, vedere înceţoşată, confuzie şi convulsii.

 

Prognosticul pacienților sub dializă

Rata de supravieţuire la 5 ani sub dializă este cu 35% mai mică la diabetici (20%) şi mai mare la pacienţii cu glomerulonefrită. Factorii care nu ţin de hemodializă şi care contribuie la mortalitate sunt bolile asociate (hiperparatiroidismul, diabetul zaharat), vârsta, malnutriţia şi începerea tardivă a hemodializei.

 

 

Bibliografie:

  1. Mark H. Beers, Robert S. Porter, Manualul Merck de diagnostic şi tratament, Ediţia a XVIII-a,Editura All, 2012.
  2. Rodica Ghiuru, Adrian Covic, Anca Trifan, Curs de medicină internă, Bolile aparatului renal, vol. III, Editura Junimea, 2003.
  3. Adrian Covic, Hemodializa.Principii teoretice şi practice, Editura Casa Editorială Demiurg Plus, 2010.