
Hemoragia vaginală din afara sarcinii
Etiologii multiple duc la apariţia sângerărilor vaginale din afara sarcinii fiind catalogate în funcţie de frecvenţa aproximativă şi repartiţia pe grupe de vârste:
Adolescenţă:
- anovulaţie
- consum de hormoni exogeni
- coagulopatii
Perioada fertilă:
- utilizarea hormonilor exogeni
- leiomioame uterine
- polipi cervicali şi endometriali
- disfuncţie tiroidiană
Perimenopauză:
- anovulaţia
- leiomioame
- polipi cervicali şi endometriali
- disfuncţie tiroidiană
Postmenopauză:
- leziuni endometriale, inclusiv cancer (30%)
- folosirea de hormoni exogeni (30%)
- vaginită atrofică (30%)
- alte tumori: vulvare, vaginale, cervicale ( 10% )
Pe lângă toate acestea, se mai întâlnesc şi traumatismele vaginale din timpul contactului sexual, unde majoraitatea sunt consecinţa unei activităţi sexuale consimţite foarte puternice. Totodată pot să apară sângerări în urma infecţiilor genitale sau a leziunilor tractului urinar inferior.
Manifestări clinice
În general, sângerările sunt cele care îngrijorează femeia şi o determină să meargă le medic, acestea putând fi acompaniate de crampe accentuate, vertij, febră, bufeuri, toate apărând în funcţie de cauza apariţiei hemoragiei.
Diagnostic
Diagnosticul se pune în urma semnelor clinice si a investigaţiilor paraclinice.
Investigaţii paraclinice :
In cazul femeilor la care există suspiciunea de tulburări endocrine, se determină concentraţiile hormonului stimulator al tiroidei şi prolactinei. Testele de coagulare se recomandă numai dacă anamneza şi examenul fizic o impun.
Ecografia constituie o examinare imagistică importantă în afecţiunile ginecologice cum ar fi hemoragia vaginală, masele uterine, anexiale şi durerea. În cazul femeilor neînsărcinate, o ecografie efectuată de rutină poate aprecia atât dimensiunea uterină şi caracteristicile endometrului, cât şi prezenţa leiomioamelor, chisturilor ovariene, aderenţelor pelvine, abceselor tuboovariene, endometriozei şi tumorilor.
Ecografia transvaginală (de ex. Ecografie endovaginală) poate fi utilă în delimitarea chisturilor ovariene şi a lichidului în fundul de sac. Tomografia computerizată este folosită mai ales pentru evaluarea durerii acute de cauză abdominală sau pelvină, iar rezonanţa magnetică este utilizată în principal pentru stadializarea cancerului.
Bopsia endometrială este recomandată la femeile cu risc de cancer de endometru şi în absenţa sarcinii.
Tratament
Reechilibrare volemică în cazul instalării şocului. Preparatele cu fier se administrează pentru apariţia anemiei cu deficit de fier. În cazul durerilor severe se pot administra analgezice. Pentru un tratament definitiv este necesară cunoaşterea cauzei ce a determinat hemoragia, astfel se va realiza histeroscopia pentru rezecarea polipilor şi a mioamelor, tratament hormonal pentru hemoragiile uterine disfuncţionale, antibiotice pentru infecţii, tratament cu desmopressin acetat pentru tulburările de coagulare, etc. Perioadele de stres, fizic sau psihic, boala, malnutriţia, scăderea ponderală sau sporul ponderal rapid, precum şi perioadele de efort fizic intens afectează hipotalamusul determinând de obicei amenoree, dar pot să apară şi menstre neregulate, hemoragice. Pacientele cu boală hepatică sau renală pot avea, de asemenea sângerări neregulate.
Bibliografie:
- Medicină de urgenţă , ediţia a VI-a, vol. I , Ed. Alpha MDN
2.Manualul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2014
- Longo, Fauci, Kasper, Hauser, Jameson, Loscalzo, HARRISON Manual de Medicină, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2016