Hepatita acută virală C (VHC) – diagnostic și tratament

Hepatita virală C este o afecţiune virală care determină inflamaţia ficatului şi care în timp creşte riscul de ciroză şi cancer hepatic.

Virusul hepatitic C este transmis în principal pe cale parenterală, tatuaje, utilizarea în comun de obiecte ascuţite, calea vertical, sexuală.

Sursa principală de infecţie o reprezintă pacienţii cu infecţie VHC, motiv pentru care aceştia trebuie foarte bine informaţi despre căile de transmitere a infecţiei.

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

Până în prezent, nu există un vaccin anti-VHC, receptivitatea fiind generală.

 

Etiologie

VHC este un virus cu genom de tip ARN responsabil de o infecţie acută, care în timp, evoluează spre hepatită cronică,asociind şi dezvoltarea unei fibroze hepatice, cu evoluţie în general lent progresivă înspre ciroză hepatică.

Explorări paraclinice

Se urmăreşte identificarea etiologiei şi determinarea funcţiei hepatice. Diagnosticul etiologic cuprinde: anticorpii VHC, încărcătură virală (ARN VHC); iar evaluarea fibrozei hepatice se poate efectua prin: puncţie biopsie hepatică, teste non-invazive: FibroMax, FibroScan.

Transaminazele (ALT, AST) sunt în general crescute de peste 10 ori limita superioară a normalului în hepatitele acute (dintre cele 2, ALT este mai specific pentru ţesutul hepatic).

Concentraţia de protrombină sub 25% formă fulminantă; între 26-50% formă severă. Concentraţia de protrombină este un instrument util deoarece valoarea sa se modifică înaintea de apariţia semnelor clinice de decompensare.

În formele severe, este importantă monitorizarea concentraţiei de protrombină şi a altor factori sintetizaţi la nivelul ficatului.

 Diagnostic

În hepatitele virale acute diagnosticul ia în calcul contextul epidemiologic şi elementele clinice şi paraclinice.

Diagnosticul diferenţial include hepatitele autoimune, medicamentoase, boala Wilson, icterul post-hepatic.

 Complicaţii

Dacă în primele 6 luni din momentul infecţiei nu apare clearance spontan, are loc trecerea într-o formă cronică de hepatită C. În timp, asociază dezvoltarea unei fibroze hepatice, cu evoluţie lent progresivă spre ciroză hepatică.

Hepatita C poate prezenta forme fulminante, cu prognostic rezervat, coagulopatie, sindrom hemoragipar, encefalopatie hepatică.

Tratament

În cazul în care în primele 12 săptămâni nu se înregistrează clearance spontan, poate fi încercată o monoterapie cu interferon pegylat în faza acută. Dacă tratamentul nu este început în faza acută, se recomandă tratament combinat, care asociază ribavirină şi un agent antiviral direct, în funcţie de genotipul viral.

Mai nou, studii recente par să schimbe complet paradigma tratametului hepatitei C, oferind alternative antivirale fără interferon, cu rate de răspuns înalte şi cu efecte adverse minime.

 

Bibliografie:

  1. Chiotan M. – Boli infecţioase, Bucureşti, Editura Medicală Naţională, 2002
  2. Roy PK, Kanth R, Lacey SR. – Hepatitis D., 2013
  3. Mark H. Beers, Robert S. Porter, Manualul Merck de diagnostic şi tratament, Ediţia a XVIII-a,Editura All, 2012