Movalis 7,5 mg comprimate Rezumatul caracteristicilor produsului

Movalis comprimate 7,5 mg
Movalis comprimate 7,5 mg

Movalis 7,5 mg comprimate Rezumatul caracteristicilor produsului

 | DetaliiIndicații | Doze | Contraindicații | Interacțiuni | Sarcina |
Reacții adverse | Supradoza |

Detalii Movalis

Denumirea comerciala: MOVALIS 7.5mg
Denumirea comuna internationala: MELOXICAMUM – 7.5mg
Forma farmaceutica: comprimate
Bucati: 20 comprimate
Doza (concentratia): 7.5mg
Forma de prezentare: CUTIE X 2 BLIST. PVC-PVDC/AL X 10 COMPR.
Producator: BOEHRINGER
Tara: Germania
Cod CIM: W04104001

Cod ATC: M01AC06
M – sistemul muscular-scheletic
M01 – preparate antiinflamatoare si antireumatice
M01AC – oxicami

A – Lista medicamentelor cu nivel de compensare 90% din prețul de referință.

Pret

Denumire comerciala Firma Pret
(lei)
MOVALIS (R) 7.5mg
20 compr.
BOEHRINGER
Germania
9.38
MOVALIS (R) 7.5mg
10 compr.
BOEHRINGER
Germania
4.7

 

  1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Movalis 7,5 mg comprimate

  1. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 23,5 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

  1. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat

Comprimate, rotunde, de culoare galben deschis, prevăzute cu sigla companiei pe o faţă şi cu codul 59D/59D pe cealaltă faţă. Fiecare comprimat prezintă o linie mediană care are rolul de a ușura ruperea comprimatului pentru a fi înghițit ușor și nu de divizare in doze egale.

  1. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian recomandat în:

– tratamentul simptomatic pe termen scurt al bolii artrozice dureroase (artroze, boală degenerative articulară);

– tratamentul simptomatic pe termen lung al poliartritei reumatoide;

– tratamentul simptomatic pe termen lung al spondilitei anchilozante

4.2 Doze şi mod de administrare

Administrare orală

Doza zilnică totală trebuie luată într-o singură priză, cu apă sau alt lichid, în timpul meselor.

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Răspunsul terapeutic şi ameliorarea simptomatică a afecţiunii pacientului trebuie reevaluate periodic, în special la pacienţii cu boală artrozică dureroasă/artroză.

– Exacerbarea bolii artrozice: 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).

La nevoie, în lipsa ameliorării simptomelor, doza poate fi mărită la 15 mg pe zi (două comprimate de 7,5 mg).

– Poliartrită reumatoidă: 15 mg pe zi (două comprimat de 7,5 mg).

În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).

– Spondilită anchilozantă: 15 mg pe zi (două comprimate de 7,5 mg). (vezi de asemenea pct. „Grupuri speciale de populaţii”, prezentate mai jos)

În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).

NU DEPĂŞIŢI DOZA DE 15 MG/ZI.

Grupuri speciale de populaţii

Vârstnici şi pacienţi cu risc crescut de reacţii adverse (vezi pct. 5.2):

Doza recomandată pentru tratamentul pe termen lung al artritei reumatoide şi al spondilitei anchilozante la vârstnici este de 7,5 mg pe zi. La pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse tratamentul se începe cu o doză de 7,5 mg pe zi (vezi pct. 4.54).

Insuficienţă renală (vezi pct.5.2):

La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.

La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min). (Pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă nedializaţi, vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică (vezi pct 5.2):

La bolnavii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei. (Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3)

Copii şi adolescenţi

Movalis 7,5 mg comprimate este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani (vezi pct. 4.3).

Acest medicament este disponibil şi în alte concentraţii, care pot fi mai indicate.

4.3 Contraindicaţii

Acest medicament este contraindicat în următoarele situaţii:

– al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6);

– copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani;

hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1 sau hipersensibilitate la substanţe cu acţiune similară, de exemplu AINS, acid acetilsalicilic. Meloxicamul nu trebuie administrat pacienţilor cu manifestări de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic sau urticarie, ca urmare a administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS.

– hemoragie gastro-intestinală manifestă sau perforaţie, datorită unui tratament anterior cu AINS;

ulcer peptic activ sau recent/perforat (evidenţierea sau diagnosticarea a două sau mai multe episode distincte de ulceraţie sau hemoragie);

– insuficienţă hepatică severă;

– insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;

– hemoragii gastro-intestinale, antecedente de hemoragii recente cerebrovasculare sau evidenţierea unor tulburări hemoragice sistemice;

insuficienţă cardiacă severă.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale, prezentate mai jos).

Doza maximă zilnică recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient şi nici nu trebuie administrat un AINS suplimentar terapiei existente, deoarece este posibil ca toxicitatea să crească, în timp ce nu a fost dovedit avantajul terapeutic. Trebuie evitată administrarea concomitentă de meloxicam împreună cu alţi AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2.

Meloxicam nu este indicat pacienţilor care necesită tratarea durerilor acute.

În absenţa ameliorării simptomatologiei după mai multe zile, se va reevalua beneficiul terapeutic al tratamentului.

Se va avea în vedere orice antecedent de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic pentru a asigura efectul scontat, înainte de a începe tratamentul cu meloxicam. Se va verifica cu atenţie, periodic, posibilitatea apariţiei unei recidive, la pacienţi trataţi cu meloxicam şi care au avut astfel de antecedente.

Efecte gastro-intestinale

Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară hemoragii gastrointestinale, ulceraţii sau perforaţii, potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.

Riscul apariţiei de hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii este cu atât mai mare, cu cât se cresc dozele de AINS, la pacienţi cu antecedente de ulcer, în special dacă au fost însoţite de hemoragii sau perforaţii (vezi pct.4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cele mai mici doze disponibile. Se va avea în vedere asocierea cu medicamente care protejează (de exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei de protoni) în cazul acestor pacienţi şi, de asemenea, în cazul pacienţilor care necesită tratament cu doze scăzute de aspirină sau cu alte medicamente, care pot creşte riscul evenimentelor gastrointestinale (vezi pct.4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice simptom abdominal neobişnuit (în special sângerare/hemoragie gastro-intestinală), mai ales la începutul tratamentului.

Nu se recomandă administrarea de meloxicam la pacienţii trataţi în acelaşi timp cu medicamente care pot creşte riscul de apariţie a ulceraţiilor sau hemoragiilor, cum ar fi heparină, administrată ca tratament curative sau în geriatrie, anticoagulantele, ca de exemplu warfarină, alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau acid acetilsalicilic, administrat în doză unică ≥ 500 mg sau doză zilnică totală ≥ 3g (vezi pct. 4.5).

Dacă apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţi trataţi cu meloxicam, tratamentul trebuie întrerupt.

Medicamentele AINS se vor administra cu precauţie la pacienţi cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colite ulcerative, boală Crohn), deoarece aceste manifestări se pot exacerba. (vezi pct.4.8 – reacţii adverse).

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.

Înainte de iniţierea şi pe parcursul tratamentului cu meloxicam, se recomandă o monitorizare clinică a tensiunii arteriale la pacienţi cu risc.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS, inclusiv meloxicam (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată), se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu meloxicam numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Reacţii cutanate

Au fost raportate sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, reacţii cutanate care pun viaţa în pericol, au fost raportate în legătură cu utilizarea de meloxicam.

Pacienții trebuie informați asupra semnelor si simptomelor și monitorizați cu atenție pentru reacții cutanate.

Cel mai mare risc de apariție a SJS sau TEN este în primele săptămâni de tratament.

Dacă sunt prezente simptome sau semne de SJS sau TEN (de exemplu erupție cutanată progresivă, însoţită adesea de vezicule sau leziuni ale mucoasei care apar pe piele), tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt.

Cele mai bune rezultate în gestionarea SJS și TEN provin din diagnosticarea precoce și întreruperea imediată a oricărui medicament suspectat.

Întreruperea timpurie a administrării este asociată cu un prognostic mai bun. Dacă pacientul a dezvoltat SJS sau TEN la administrarea de meloxicam, nu mai trebuie reluat tratamentul cu meloxicam în niciun moment la acest pacient.

Parametrii funcţiei hepatice şi renale

Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor, creşteri ale valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale valorilor creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În majoritatea cazurilor, creşterile au fost mici şi tranzitorii. Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau persistente, administrarea Meloxicam trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de urmărire.

Insuficienţa renală

AINS, inhibând efectul vasodilatator al prostaglandinelor renale, pot induce decompensarea funcţiei renale prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă este dependentă de doză. La începutul tratamentului, sau după creşterea dozelor, se recomandă o monitorizare atentă a diurezei şi a funcţiei renale, la pacienţi cu următorii factori de risc:

  • Vârstnici
  • Adminstrare concomitentă de inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sartani, diuretice (vezi pct. 4.5)
  • Hipovolemie (de orice cauză)
  • Insuficienţă cardiacă congestivă
  • Insuficienţă renală
  • Sindrom nefrotic
  • Nefropatie lupică
  • Insuficienţă hepatică gravă (albumină serică <25 g/l sau scor Child-Pugh ≥10)

Rar, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau sindrom nefrotic.

La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.

La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la pacienţi cu clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min).

Retenţie de sodiu, potasiu şi retenţie de apă

La administrarea de AINS pot să apară retenţie de sodiu, retenţie de potasiu, de apă, cât şi interferenţă cu efectele natriuretice ale diureticelor. În plus, se poate produce scăderea efectului antihipertensiv al medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.5). Drept rezultat, la pacienţi predispuşi se pot agrava sau exacerba edemul, insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială. De aceea, este necesară o monitorizare clinică la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.2 şi 4.3).

Hiperkaliemie

Hiperkaliemia poate fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot creşte kaliemia (vezi pct.4.5).

În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare regulată a valorilor potasiului.

Combinație cu pemetrexed

La pacienți cu insuficiență renală ușoară până la moderată, trataţi cu pemetrexed, trebuie întreruptă administrarea de meloxicam timp de cel puțin 5 zile înainte de, în ziua și cel puțin 2 zile după administrarea de pemetrexed (vezi pct 4.5).

Alte atenţionări şi precauţii

Vârstnicii, pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o supraveghere atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii vârstnici, deoarece aceştia au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. Frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse la AINS, în special hemoragii gastro-intestinale şi perforaţii, care pot fi letale, este crescută la vârstnicii (vezi pct. 4.2).

Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.

Administrarea meloxicamului poate să afecteze fertilitatea femeilor şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate (vezi pct. 4.6).

Movalis comprimate 7,5 mg conţin lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Au fost efectuate studii privind interacţiunea numai la adulţi.

Riscuri legate de hiperkaliemie:

Anumite medicamente sau grupuri terapeutice pot produce hiperkaliemie: săruri de potasiu, diuretice care economisesc potasiu, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), antagoniști ai receptorului angiotensinei II, medicamente anti-inflamatorii nesteroidiene, heparine (cu greutate moleculară mică sau nefracționate), ciclosporină, tacrolimus și trimetoprim.

Instalarea hiperkaliemiei poate depinde de existenţa unor factori asociați.

Acest risc este crescut atunci când medicamentele menționate mai sus sunt administrate concomitent cu meloxicam.

Interacţiuni farmacodinamice:

Alte medicamente antiinflamatore nesteroidiene (AINS) şi acid acetisalicilic > 3g/zi:

Administrarea concomitentă (vezi pct. 4.4) de alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic, administrat în doze anti-inflamatoare (doză unică > 1 g sau doză zilnică totală > 3 g ), nu este recomandată.

Corticosteroizi (de exemplu glucocorticoizi):

Administrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie, datorită unui risc crescut de hemoragii şi ulceraţii gastro-intestinale.

Anticoagulante orale sau heparină :

Risc considerabil crescut de hemoragie, prin inhibare funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastrointestinale.

AINS pot mări efectele anticoagulantelor, ca de exemplu warfarină (vezi pct. 4.4). Nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS cu anticoagulante orale sau heparină, administrată în doze geriatrice sau curative (vezi pct. 4.4).

În celelalte situaţii (de exemplu doze de prevențe)care necesită utilizarea de heparină se impune precauţie, datorită unui risc crescut de hemoragie.

Dacă nu poate fi evitată o astfel de asociere, este necesară o atentă monitorizare a INR.

Trombolitice şi antiagregante plachetare:

Risc crescut de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-intestinale.

Inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei:

Risc crescut de hemoragie gastro-intestinală.

Diuretice, inhibitori ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II:

AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă) asocierea unui inhibitor ECA sau a unui antagonist al receptorilor de angiotensină-II cu un medicament care inhibă ciclooxigenaza, poate produce deteriorarea funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, această combinaţie trebuie administrată cu precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod corespunzător şi se va acorda o atenţie deosebită monitorizării funcţiei renale, atât după iniţierea tratamentului, cât şi în continuare, periodic (vezi pct. 4.4).

Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante):

In cazul asocierii cu aceste medicamente, poate apărea o scădere a efectului antihipertensiv al betablocantelor (datorită inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).

Inhibitori de calcineurină (de exemplu ciclosporină, tacrolimus):

Nefrotoxicitatea inhibitorilor de calcineurină poate fi amplificată de AINS prin efecte mediate de

prostaglandinele renale. În timpul tratamentului asociat trebuie monitorizată funcţia renală.

Se recomandă o atentă monitorizare a funcţiei renale, în special la vârstnici.

Deferasirox:

Administrarea concomitentă de meloxicam cu deferasirox pot crește riscul de reacții adverse gastrointestinale.

Se recomandă prudență la asocierea acestor medicamente.

Interacţiuni farmacocinetice: Efectul meloxicam-ului aspra farmacocineticii altor medicamente

Litiu:

AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), care poate atinge valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS (vezi pct. 4.4). Dacă este necesară această asociere, litemia trebuie monitorizată cu atenţie la iniţierea, ajustarea sau întreruperea tratamentul cu meloxicam.

Metotrexat:

AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).

Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi la pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul asociat este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Se recomandă precauţie la administrarea metotrexatului şi AINS în interval de 3 zile, deoarece în acest caz concentraţia plasmatică a metotrexatului poate creşte, mărind toxicitatea.

Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant de tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a metotrexatului poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior). (vezi pct. 4.8).

Pemetrexed:

La administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la pacienții cu insuficiență renală ușoară până la moderată (clearance al creatininei 45-79 ml/min), administrarea de meloxicam trebuie întreruptă timp de 5 zile înainte, în ziua și 2 zile după administrarea de pemetrexed. Dacă este necesară combinația de meloxicam cu pemetrexed, pacienții trebuie monitorizați cu atenție, mai ales pentru mielosupresie și reacțiile adverse gastro-intestinale. Nu este recomandată administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 45 ml/min).

La pacienții cu funcție renală normală (clearance-ul creatininei ≥ 80 ml/min), dozele de 15 mg meloxicam poate scădea eliminarea pemetrexed și, în consecință, crește apariția evenimentelor adverse pemetrexed. Prin urmare, se recomandă prudență când se administrează 15 mg meloxicam concomitent cu pemetrexed la pacienții cu funcție normală (clearance al creatininei ≥ 80 ml/min).

Interacţiuni farmacocinetice: Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicam-ului

Colestiramina:

Colestiramina,accelerează excreţia meloxicamului, întrerupând circuitul enterohepatic, astfel că clearance-ul meloxicamului creşte cu 50%, iar timpul de înjumătăţire scade la 13±3 ore. Această interacţiune are semnificaţie clinică

Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de antiacide, cimetidină şi digoxină.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Fertilitatea

Utilizarea de meloxicam, la fel ca orice medicament cunoscut pentru inhibarea ciclo oxigenazei/sinteza prostaglandinei, poate afecta fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau sunt în curs de investigare pentru infertilitate.

Sarcina

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală.

Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii cardiace şi gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii.

Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării.

La animale, administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea pierderilor pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a raportat creşterea incidenţei diverselor malformaţii, incluzând malformaţiile cardiovasculare.

Pe parcursul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie utilizat, decât dacă este absolut necesar. Dacă se administrează meloxicam unei femei care doreşte să rămână însărcinată, sau pe parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină, se va utiliza cea mai mică doză şi pe parcursul celui mai scut interval de timp.

Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune *fătul la:

– toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);

– disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios; *mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:

– o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze foarte mici;

– inhibarea contracţiilor uterine determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.

În consecinţă, meloxicam este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină.

Alăptarea

Deşi nu sunt date specifice referitoare la meloxicam, se ştie că AINS se excretă în laptele matern.

De aceea, administrarea la femeile care alăptează nu este recomandată.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu au fost efectuate studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor adverse raportate, meloxicam nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere sau somnolenţă, inclusiv vedere înceţoşată, ameţeli, vertij sau alte tulburări la nivelul sistemului nervos central trebuie să evite astfel de activităţi.

4.8 Reacţii adverse

  1. a) Descriere generală

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt de origine gastro-intestinală. Se pot produce ulcere peptice, perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori cu potenţial letal, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).

După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatite ulcerative, exacerbări ale colitelor şi ale bolii Crohn’s (vezi pct. 4.4). Mai puţin frecvent, s-a observat gastrită.

Au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS):.sindrom Stevens-Johnson (SSJ) și necroliză epidermică toxică (NET) (vezi pct 4.4).

Frecvenţele menţionate mai jos se bazează pe reacţiile adverse raportate în 27 de studii clinice, în care durata tratamentului a fost de cel puţin 14 zile. Datele provin din studii clinice efectuate la 15197 pacienţi care au fost trataţi cu doze orale zilnice de 7,5 sau 15 mg meloxicam sub formă de comprimate sau capsule pe o perioadă de până la un an.

Sunt incluse reacţiile adverse care ar putea fi asociate cu administrarea de meloxicam şi care au fost raportate după punerea pe piaţă a medicamentului.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000);

foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

  1. b) Tabelul reacţiilor adverse

Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puţin frecvente: anemie

Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei leucocitare), leucopenie, trombocitopenie

Foarte rare: agranulocitoză (vezi pct. c)

Tulburări ale sistemul imunitar

Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactoide sau anafilactice

Cu frecvenţă necunoscută: reacţii anafilactoide, reacţii anafilactice

Tulburări psihice

Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri

Cu frecvenţă necunoscută: confuzie, dezorientare

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: cefalee

Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă

Tulburări oculare

Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată, conjunctivită

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente: vertij

Rare: tinitus

Tulburări cardiace

Rare: palpitaţii

A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.

Tulburări vasculare

Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem tranzitor al feţei şi gâtului

Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale

Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic sau la alte AINS

Tulburări gastro-intestinale

Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale ca de exemplu dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree

Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii

Rare: colită, ulcer gastro-duodenal, esofagită

Foarte rare: perforaţii gastro-intestinale

Hemoragiile gastro-intestinale, ulcerele sau perforaţiile pot fi severe uneori şi au potenţial letal, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).

Tulburări hepatobiliare

Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea valorilor serice ale transaminazelor sau ale bilirubinei)

Foarte rare: hepatită

Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: edem angioneurotic, prurit, erupţii cutanate tranzitorii

Rare: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, urticarie

Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem multiform

Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvente: retenţie hidro-salină, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5), modificări ale parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei şi/sau ale concentraţiei serice ale ureei)

Foarte rare: insuficienţa renală acută, în special la pacienţi cu factori de risc (vezi pact. 4.4)

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Mai puţin frecvente: edem, înclusiv edem al extremităţilor membrelor

  1. c) Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual severe şi/sau frecvente

La pacienţi trataţi cu meloxicam sau cu alte medicamente cu potenţial mielotoxic, au fost raportate foarte rar cazuri de agranulocitoză (vezi pct. 4.5).

  1. d) Reacţii adverse care nu au fost încă observate în relaţia cu produsul, dar care sunt în general acceptate ca fiind atribuite altor compuşi din aceeaşi clasă

A fost raportată leziune renală organică, rezultând o posibilă insuficienţă renală acută: foarte rare cazuri de nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradoze

Simptomele în caz de supradozaj acut cu AINS sunt în general limitate la letargie, somnolenţă, greaţă, vărsături şi durere epigastrică, care sunt în general reversibile după terapie de susţinere. Se pot produce hemoragii gastro-intestinale. Intoxicaţia gravă poate produce hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică, depresie respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac. Au fost raportate reacţii anafilactoide după ingestie de AINS în doze terapeutice sau pot să apară după un supradozaj.

În caz de supradozaj cu AINS, se instituie terapie simptomatică şi de susţinere a pacienţilor. Un studiu clinic a arătat că eliminarea meloxicamului este accelerată de administrarea de trei ori pe zi a unei doze orale de 4 g colestiramină.

  1. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC: M01AC06

Meloxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din clasa acizilor enolici (familia oxicamilor) cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.

Meloxicamul a demonstrat o importantă activitate antiinflamatoare în toate modelele standard de inflamaţie.

Similar altor AINS, mecanismul său precis de acţiune rămâne necunoscut. Cu toate acestea, există cel puţin un mod de acţiune comun cu toate AINS (inclusiv meloxicam-ul): inhibarea biosintezei prostaglandinelor, mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţia

Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună biodisponibilitate absolută de circa 90% după administrare orală. S-a evidenţiat că cele trei forme orale, comprimatele, suspensia orală şi capsulele sunt bioechivalente.

După administrarea unei doze unice de meloxicam comprimate, valorile mediane ale concentraţiilor plasmatice maxime au fost atinse în decurs de 2 ore pentru suspensia orală şi în decurs de 5-6 ore pentru formele solide cu administrare orală (capsule şi comprimate).

În cazul administrării de doze repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile.

Administrarea zilnică în doză unică duce la o medie a concentraţiilor plasmatice ale medicamentului cu fluctuaţii relativ mici între concentraţiile maxime şi cele minime (concentraţiile atinse înainte de administrarea dozei următoare), variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru doze de 7,5 mg, respectiv între 0,8  2,0 μg/ml pentru doze de 15 mg (Cmin, respectiv Cmax la starea de echilibru). Valoarea medie a concentraţiilor plasmatice maxime de meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de cinci până la şase ore pentru comprimate.

Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de alimente sau după utilizarea de antiacide anorganice..

Distribuţie

Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină (99%).

Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele plasmatice.

Volumul de distribuţie plasmatică este mic, de exemplu aproximativ 11 l după administrare i.m sau i.v. şi arată o variaţie intreindividuală cuprinsă între 7 – 20%. Volumul de distribuţie după administrarea de doze multiple de meloxicam administrate oral (7,5 mg şi 15 mg) este de aproximativ 16 l, cu coeficienţii de variaţie variind între 11-32%.

Metabolizare

Meloxicamul suferă o metabolizare hepatică extensivă. În urină au fost identificaţi patru metaboliţi diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (60% din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit intermediar 5’-hidroximetilmeloxicam, care este excretat, de asemenea, într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile in vitro arată că CYP 2C9 joacă un rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea izoenzimei CYP 3A4. Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi, care reprezintă 16%, respectiv 4 % din doza administrată.

Eliminare

Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin urină şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile fecale, în timp ce prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.

Media timpului de înjumătăţire prin eliminare variază între 13 şi 25 ore după administrare orală, i.m şi i.v..

Valorile medii ale clearance-ului plasmatic total sunt între 7 – 12 ml/min după administrare orală, intreavenoasă sau rectală a unei doze unice.

Linearitate/non-linearitate

S-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice lineare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg până la 15 mg după administrare orală sau intramusculară.

Grupuri speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă hepatică/renală:

Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de insuficienţa hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată. Subiecţii cu insuficienţă renală moderată prezintă un clearance total al medicamentului semnificativ mai mare.la pacienţii cu insuficienţă renală în fază terminală s-a observat că legarea de proteinele plasmatice este redusă. În caz de insuficienţă renală în fază terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii mai mari de meloxicam liber şi doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2).

Pacienţi vârstnici:

Pacienţii vârstnici bărbaţi au prezentat valori similare ale parametrilor farmacologice comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de sex masculin. Pacienţii vârstnici de sex feminin au prezentat valori mai mari ale ASC de eliminare şi ale timpilor de înjumătăţire plasmatică, comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de ambele sexe.

Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai mica decât cea raportată la pacienţii mai tineri.

5.3 Date preclinice de siguranţă

S-a demonstrat că profilul toxicologic al meloxicam-ului în studii preclinice este identic cu cel al AINS : ulcere şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară renală la doze mari, la administrare pe termen lung la două specii de animale.

Studii asupra funcţiei de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la doze orale de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure.

Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze exprimate în mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul gestaţiei, efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine. Meloxicamul nu a prezentat acţiune mutagenă, nici in vitro, nici in vivo.

Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze cu mult mai mari decât cele utilizate clinic.

  1. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Citrat de sodiu,

Lactoză monohidrat,

Celuloză microcristalină,

Polividonă,

Dioxid de siliciu coloidal anhidru,

Crospovidonă,

Stearat de magneziu.

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un blister din PVC-PVDC/Al a 10 comprimate.

Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

  1. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Boehringer Ingelheim International GmbH

Binger Straße 173, D-55216 Ingelheim am Rhein, Germania

  1. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

7195/2014/01-02

13

  1. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2014

  1. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Aprilie 2016

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .