Nasterea naturală

Nasterea naturala
Nasterea naturala

Definiție – Nasterea naturală

Nasterea naturală este un proces fiziologic de expulzie a fătului după ce acesta a atins un anumit grad al capacităților vitale. Nasterea la terment presupune nașterea între 38 și 42 de săptămâni.

Se consideră naștere prematură când aceasta are loc la un termen mai mic de 37 de săptămâni. La un termen mai mic de 22 de săptămâni acest proces ia denumirea de avort spontan tardiv. Nașterea după 42 de săptămâni se consideră naștere întârziată. 

Factorii ce declanșează nașterea

Există mai mulți factori implicați în determinismul travaliului: factorii structurali, hormonali, neurohormonali, nutriționali, circulatori, mecanici etc.

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

Teoriile ce explică fenomenul nașterii :

Teoria hormonală. Hormonii implicați în declanșarea travaliului sunt : oxitocina și prostaglandinele ( de la mamă), estrogenii și progesteronul (placentari), hormonii suprarenalieni și hormonii posthipofizari ( de la făt).

Teoria biochimică . Se bazează pe creșterea nivelului de proteine contractile de tip acto-miozină.

Teoria hemodinamică . Se bazează pe faptul că modificările circulației utero-placentare induc travaliul.

Alte teorii : teoria imunologică, teoria bioenergetică, teoria neuroreflexă.

Perioada pre-natală

În ultimele zile de sarcină are loc pregătirea organismului pentru naștere :

·         Crește cantitatea de hormoni estrogeni, relaxina, oxitocină, acetilcolina etc.

Semenele ce indică că organismul matern este pregătit pentru naștere ( prodroamele nașterii):

·         Centrul de greutate a gravidei se deplasează anterior, iar umerii și capul – spre posterior.

·         Aproximativ 1,5-2 săptămâni până la naștere fundul de uter este îndreptat spre anterior și coborât accentuat. Astfel diafragmul coboară și respirația devine mai liberă.

·         Ombilicul proemină

·         Greutatea corporală a gravidei se reduce cu 1-2 kg cu 2-3 zile până la naștere.

·         Eliminarea din vagin a dopului gelatinos

·         Colul uterin se maturizează.

·         Crește excitabilitatea uterului – se manifestă prin contracții slabe, neregulate, de scurtă durată ce apar la palparea abdomenului, mișcări sau exerciții fizice.

Fazele nașterii naturale

Sunt trei faze :

1.      Faza I – perioada de dilatare a colului uterin

2.      Faza II – perioada de expulzie a fătului

3.      Faza III – perioada de delivrență a placentei

Perioada de dilatare a colului uterin

Dilatarea colului uterin începe atunci când contracțiile uterine sunt regulate și se finizeasă cu dilatarea completă a colului, scurtarea și ștergerea acestuia. Dilatarea colului uterin decurge în două faze : faza dilatării lente ( până la 4 cm) și faza dilatării rapide ( cu > 1 cm / oră ) până la dilatarea completă de 10 cm.

Durata perioadei variază de la caz la caz. Astfel că la gravidele primipare aceasta are o durată mai lungă (10 – 11 ore) , pe când la multipare durata dilatării colului uterin este mai scurtă ( 6 – 7 ore).

Este important ca femeia să rămână relaxată pe durata perioadei dilatării lente a colului uterin. Pentru a asigura comfortul femeia trebuie să :

1.      Să se plimbe

2.      Să facă duș sau baie

3.      Să asculte muzică relaxantă

4.      Să încerce tehnici de respirație sau relaxare

5.      Să schimbe poziția pentru comfort

Faza dilatării rapide a colului uterin este însoțită de contracții mai puternice și mai frecvente, deasemnea și durerile sunt mai puternice. Femeia trebuie să colaboreze cu echipa de medici pentru a alege o metodă de ameliorare a durerii dacă aceasta este necesară.

Fiziologic la sfirșitul dilatării colului uterin are loc ruperea membranei amniotice cu scurgerea lichidului amniotic ( ruperea apelor). În unele cazuri aceasta se produce mai devreme, în perioada dilatării lente a colului uterin ( scurgerea prematură a lichidului amniotic ) sau până la dilatarea completă a colului uterin ( scurgerea precoce a lichidului amniotic ). Ruperea membranei amniotice înainte de termen are un impact nefavorabil asupra evoluției nașterii, stării fătului și mamei.

Dacă colul uterin s-a dilatat complet, iar membrana amniotică nu s-a rupt atunci este necesar intervenția medicului  ( amniotomie – ruperea artificială a membranelor amniotice).

Perioada de expulzie a fătului

Durata perioadei de expulzie poate fi de la câteva minute până la câteva ore și începe odată cu dilatarea completă a colului uterin .

Echipa ce se află alături de femeie  este formată din medicul obstetrician, medicul neonetolog, moașa, asistenta medicală pentru copii. Deasemenea , la dorința femeiei, este posibil prezența în sala de naștere a unui membru al familiei pentru susținere.

După ruperea membranei amniotice și scurgerea lichidului amniotic din camera anterioară, contracțiile uterine lipsesc câteva minute ( acomodarea uterului la un volum intrauterin mai mic). Ulterior contracțiile încep din nou.

Expulzia fătului din cavitatea uterină are loc sub forța de presiunea intrauterină ce apare la contracția muschiului uterului și presiunea intrabdominală ce apare ca rezultat al scremetelor. Este important ca scrementele să coincidă cu contracția uterului deoarece doar așa se obține un efect asupra expulziei fătului. Scrementele fără contracții uterine duc la epuizarea femeiei și nu favorizează expulzia fătului.

Pe parcursul perioadei a doua, datorită forței de expulzie, fătul efectuează mișcări de înaintare, de flexie, de rotire, deflexie.

În perioada a doua cea mai convenabilă poziție este cea în patul special – decubit dorsal și puțin înclinat pe stânga lateral. Acest pat este dotat cu suport pentru mâini și picioare, partea craniană poate fi ridicată, și îi permite medicului câmp liber pentru menevrele necesare de suport în timpul nșterii.

Imediat după naștere ( fără complicații) copilul după o inspirație adâncă începe să strige, devine roz și începe să miște mâinele și picioarele. Copilul se pune pe burta mamei, se aspiră căile repiratorii, se ligaturează și se secționează cordonul ombilical, se efectuează profilaxia oftalmoblenoreii deoarece la trecerea prin canalul de naștere este posibil infectarea fătului.

După naștere medicul obstetrician și medicul neonatolog examinează copilul la 1 minută , la 5 minute , după scorul Apgar.

Perioada de delivrență a placentei

După nașterea fătului, peste câteva minute încep contracțiile uterine de delivrență a placentei. Mai întâi are loc dezlipirea acesteia de la peretele uterului și apoi eliminarea ei. După ce placenta a fost eliminată prin căile genitale se examinează minuțios integritatea ei și integritatea membranelor amniotice. Dacă se observă defect în placentă se suspectă rămânerea unui fragment aderat la peretele uterului, care trebuie sa fie eliminat manual.

După examinarea placentei se examinează canalul de naștere pentru a verifica integritatea canalului de naștere ( prezența sau nu a rupturilor la nivel de col uterin, vagin sau perineu).

Urmează perioada post-partum , femeia ia denumirea de lăuză.

Analgezia în naștere

Durerea este senzație neevitabilă în timpul nașterii naturale, dar la dorința femeiei în colaborare cu medicul specialist aceasta poate fi ameliorată. Se cunosc metode medicamentoase și nemedicamentoase pentru înlăturarea durerii.

Din metodele nemedicamentose  se întâlnesc – pregătirea psihoprofilactică, autotreningul, hipnoterapia, acupunctura.

Pregătirea psihoprofilactică începe la o vârstă precoce a sarcinii și continuă pe toată perioada sarcinii și lăuzei. Aceasta constă din :

·         Exerciții fizice complexe – se efectuează sub supravegherea metodistului – instructor de cultura fizică și medicului obstetician- ginecolog. Se efectuează pentru antrenarea respirației gravidei.

·         Stimularea și antrenarea mecanismelor responsabile de analgezia organismului.

·         Discuții , lecții individualizate în perioada  prenatală.

Metode medicamentoase

Metoda folosită trebuie sa corespundă următoarelor cerințe :

·         Efect analgezic suficient și înlăturarea stresului.

·         Să fie inofensivă pentru mamă și făt.

·         Să nu inhibe contracțiile uterine și să nu provoace spasmul colului uterin și a porțiunii inferioare a uterului

·         Femeia să fie conștientă și să participe activ în timpul nașterii

·         Să nu producă efecte nedorite asupra lactației.

Metodele medicamentoase pentru nașterea naturală :

·         Anestezia peridurală

·         Anestezia spinală

·         Anestezia inhalatorie  ( protoxidul de azot)

Decizia de a aplica metodele de analgezie rămâne la discreția femeiei după o informare detaliată din partea medicului specialist.

Travaliul adevărat vs travaliul fals

Travaliul adevărat :

·         Contracțiile sunt la intervale regulate, 2-4 minute, cu o intensitate crescândă, pot dura 1 minut.

·         Discomfort abdominal și lombar

·         Dilatație progresivă a colului uterin

·         Medicația antispastică nu influențează contracțiile

Travaliul fals :

·         Contracțiile sunt neregulate, nu cresc în intensitate și apar la interval lung.

·         Discomfort abdominal inferior

·         Nu are loc dilatarea progresivă a colului uterin

·         Medicația antispastică diminuează sau înlătură contracțiile

 

Bibliografia

Obstetrică fiziologică. Marc Ștemberg, Eugen Gladun, Valentin Friptu, Natalia Corolcova. – Chisinau 2001.

Bazele obstetricii fiziologice. Gh. Paladi, Olga Cernețchi – Chișinău: CEP Medicina, 2006.