Cancer gastric ( neoplasmul gastric )

Cancerul gastric reprezintă apariția și dezvoltarea unei formațiuni tumorale cu caractere de malignitate la nivelul stomacului.

Cancerul gastric ocupă locul patru în clasamentul celor mai frecvente tipuri de afecțiuni neoplazice, pe primul loc aflându-se neoplasmul pulmonar, urmat de neoplasmul mamar și cel colorectal.

Boala este mult mai frecvent întâlnită în rândul persoanelor de sex masculin, raportul de afectare între cele două sexe fiind de 2 la 1 în favoarea bărbaților.

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

Neoplasmul gastric este foarte rar întâlnit în rândul persoanelor aflate sub vârsta de 30 de ani, incidența maximă a bolii aflându-se peste 60 de ani.   [1], [3], [4]

 

Etiologie cancer gastric

Printre factorii de risc implicați în apariția și dezvoltarea leziunilor canceroase la nivel gastric se numără:

  • Factorul genetic. Frecvența crescută a bolii a fost întâlnită în rândul persoanelor a căror grupă de sânge este AII.
  • Leziunile gastrice precanceroase apărute în cadrul următoarelor afecțiuni: polipii gastrici, ulcerul gastric, gastrita atrofică etc.
  • Infecția cu Helicobacter pylori.
  • Substanțele chimice cancerigene conținute de alimente.
  • Administrarea îndelungată a inhibitorilor secreției gastrice. [1], [2], [3], [4]

 

Simptomatologie cancer gastric

Neoplasmul gastric aflat în stadiile incipiente de evoluție este, de cele mai multe ori, asimptomatic.

Bolnavii diagnosticați cu tumoră malignă localizată la nivel gastric, aflată în stadii mai avansate pot acuza dureri abdominale, localizate cu precădere în zona epigastrică, de intensitate variabilă, continue sau intermitente.

Durere epigastrică poate fi însoțită de scădere marcantă în greutate, inapetență, vărsături, balonare și disfagie.  [1], [2], [3], [4]

 

Diagnostic

Diagnosticul de neoplasm gastric se pune pe baza investigațiilor paraclinice (examen radiologic, endoscopie) și este confirmat prin realizarea examenului histopatologic al fragmentelor tumorale obținute în urma efectuării biopsiei gastrice.

Examinarea radiologică poate indica apariția diferitelor aspecte patologice, în funcție de tipul morfopatologic de tumoră malignă gastrică (rigiditate în cazul tumorilor infiltrative, nișă malignă în cazul tumorilor ulcerative, imagine lacunară în cazul tumorilor vegetante).

Biopsia gastrică și examinarea histopatologică a fragmentului tumoral sunt două investigații utile pentru confirmarea diagnosticului de tumoră malignă.

Tomografia computerizată permite identificarea metastazelor în cazurile de neoplasm gastric avansat loco-regional.

Determinarea antigenului carcinoembrionar (ACE), marker tumoral specific neoplasmului colorectal, dar util pentru monitorizarea postoperatorie a evoluției bolii. Creșterea valorilor ACE în cazul bolnavilor cu neoplasm gastric supuși tratamentului chirurgical, poate semnifica recidiva tumorală.  [1], [3], [4]

 

Management terapeutic

Tratamentul chirurgical poate fi realizat în scop curativ (intervenția chirurgicală radicală, de îndepărtarea a organului afectat) sau scop paleativ (de ameliorare a calității vieții și prelungirea ratei de supraviețuire).

Intervenția chirurgicală radicală este indicată în formele de neoplasm gastric aflate în stadiile incipiente de evoluție, fără complicații, în caz de hemoragie masivă sau perforație.

Radioterapia poate fi administrată preoperator, pentru a reduce masa tumorală astfel încât să fie posibilă intervenția chirurgicală radicală, postoperator, pentru prevenirea recidivelor tumorale sau paleativ, pentru ameliorarea calității vieții. Doza de iradiere pentru neoplasmul gastric este de 60-70 Gray.

Chimioterapia poate fi administrată asemenea radioterapiei (preoperator, postoperator sau în scop paleativ). Dintre medicamentele citostatice administrate în cazul neoplasmului gastric amintim: 5-Fluorouracilul, Tiotepa, Mitomicina-C.  [1], [2], [3], [4]

 

 

Bibliografie:

  1. Victor Stoica, Viorel Scripcariu, Compendiu de specialități medico-chirurgicale vol.II, Editura Medicală, București, 2016
  2. Longo, Fauci, Kasper, Hauser, Jameson, Loscalzo, HARRISON Manual de Medicină, Ediția a-XVIII-a, Editura All, 2016
  3. Gastric Cancer, link: http://emedicine.medscape.com/article/278744
  4. 4. What Is Stomach Cancer?, link: https://www.cancer.org/cancer/stomach-cancer/about/what-is-stomach-cancer.html