OASE – definitie

Oasele formeaza o structura rigida, puternic mineralizata, constituind scheletul omului si al vertebratelor. In afara rolului sau de sustinere, osul reprezinta principal rezerva de calciu al organismului, element al carui nivel constant in sange este indispensabil pentru numeroase functii fiziologice. In functie de forma, oasele se deosebesc in: oase late (oasele craniului, sternul, scapula), oase scurte (oasele carpului sau ale tarsului), oase lungi (femur, tibie, fibula, humerus, radius, ulna). Fiecare os lung prezinta 2 portiuni periferice (epifize) si o portiune cuprinsa intre acestea (diafiza) , ambele imbracate in cartilagiu.

Osul este un tesut conjunctiv de sustinere, cu structura lamelara. Suprafata sa este acoperita de periost (membrane conjunctiva care permite cresterea osoasa in grosime si fabricarea calusului in caz de fractura). Sub periost, se gaseste o lama de os dens, deosebit de rezistenta: osul compact. Sub aceasta lama, se poate gasi un alt os, si anume cel trabecular care contine maduva osoasa rosie (care formeaza celulele sangvine). Tesutul osos este alcatuit dintr-o zona proteica compusa in principal din collagen, dintr-o fractiune mineral constituita din calciu si fosfor si din 3 tipuri de celule: osteoblastele si osteocitele, cele care formeaza matricea osoasa si osteoclastele, cele care o distrug.