Pancreatita acuta – CAUZE, SIMPTOME, DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT

Pancreatitis illustration inflammation of pancreas on a white background. Human silhouette and internal organs.

 Pancreatita acuta se definește ca o afecțiune clinică acută, caracterizată prin:

  • Clinic: prin durere abdominală de intensitate extremă;
  • Paraclinic: prin creșterea valorilor enzimatice pancreatice în sânge si urină.

Etiologie

Afecțiunile cel mai frecvent asociate cu pancreatita acută sunt:

  • Bolile tractului biliar: litiaza biliară, colecistopatiile nelitiazice (mai rar)
  • Alcoolismul;
  • Tumori localizate la nivelul ampulei Vater, de origine duodenală, coledociană, pancreatică;
  • Infecții și parazitoze;
  • Cauze medicamentoase induse de: cortizon, clorpromazina, diuretice tiazinice, sulfamide, tetraciclina;
  • Factori endocrini : hiperparatiroidismul;
  • Factori metabolici: hiperlipemia, diabetul zaharat, sarcina;

Simptomatologia

  • Durerea este semnul clinic cel mai important și are următoarele caractere: se instalează brusc, de intensitate maximă la debut, este persistentă, continuă, fiind localizată în etajul abdominal superior;
  • Vărsăturile sunt precoce, incoercibile, alimentare, bilioase și uneori sanguinolente.
  • Semne clinice generale: tahicardie, icter sau subicter, tegumente reci acoperite de transpirații, hipotensiune arterială posturală, temperatură normală sau ușor crescută.

Investigații

  • Datele de laborator prezintă: amilaze crescute, lipazemia crecută, leucocitoză, glicemia crescută, calcemia scade;
  • Ecografie: prezența de chisturi, calcificări, dilatări ductale cu creșterea sau micșorarea conturului pancreatic;
  • Radiografia abdominală pe gol: evidențiază calcificări ductale;
  • Radiografia cu substanță de contrast- bariu pasaj: lărgirea cadrului duodenal;
  • CT, RMN aduc date suplimentare cu privire la dimensiunile și structura pancreasului;
  • Pancreatografia endoscopică retrogradă: precizează aspectul ductelor – dilatări, stenoze.

Tratament

Tratamentul este medicamentos și chirurgical.

Tratamentul medicamentos constă în:

  • Alimentație hiperproteică și hipercalorică;
  • Insulinoterapia în caz de diabet;
  • Tratament antialgic în timpul puseelor dureroase;

Tratamentul chirurgical constă în pancreatectomie cefalică- operația Wipple dacă stenoza ductului este la nivelul capului pancreatic, altfel se va face pancreatoenteroanastomoza pe ansa omogenă sau pe toată lungimea Wirsungului- operația Puestow.

 

BIBLIOGRAFIE :

  1. Dumnici Alexandru, Patologie chirugicală,Arad, 2010.
  2. Radu Șerban Palade, Manual de chirugie generală, Editura ALL, 2014.