Pneumonia neonatală și la copilul mic

Pneumonia neonatală și la copilul mic
Pneumonia neonatală și la copilul mic

Pneumonia neonatală este diferită de cea la copilul mare. Nou-născutul cu pneumonie prezintă tipic:

  • tahipnee (frecvența crescută a respirațiilor),
  • geamăt
  • tiraj (formă de dispnee ce se manifestă prin deprimarea foselor supra- și subclaviculare și a spațiilor intercostale)
  • refuzul alimentației
  • febră sau hipotermie

Etiologie

          Agentul bacterian cauzal este streptococul B hemolitic, cel mai frecvent implicat, însă, pot fi întâlnite și alte bacterii precum Listeria monocytogenes care sunt responsabile de pneumoniile la copilul mare.

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

Un alt agent cauzal sunt bacteriile Gram-negative care determină pneumonia la nou-născut prin infecțiile nozocomiale.

Diagnostic

Anamneza este un element important în stabilirea diagnosticului; consemnarea fenomenelor de debut ale patologiei, bolile preexistente, contactul cu bolnavi din familie, fenomene digestive, febră.

Examen clinic

Examenul clinic în pneumonia neonatală urmărește evoluția simptomatologiei, care se prezintă cu debut paroxistic cu sindrom febril, polipnee și tuse. Se evaluează ritmul respirator, culoarea tegumentelor, care pot fi palide sau cianotice, prezența tirajului, geamătul expirator, constatarea bătăilor preinspiratorii ale aripilor nazale.

La auscultație se decelează sindrom de condensare (caracterizat prin suflu tubar, matitate sau submatitar, accentuarea vibrațiilor vocale, raluri crepitante), sau prezența sindromului de pleuretic (abolirea murmurului vezicular, matitate).

 

 

Radiologic

Radiografia toracică în pneumonia neonatală oferă elemente sugestive, precum opacități lobare sau segmentare, abcese pulmonare sau prezența epanșamentelor pleurale (acumulări lichidiene la nivel pleural).

De asemenea, sunt o serie de caracteristici radiologice sunt sugestive pentru etiologia pneumoniei precum prezența abceselor în pneumonia cu Haemophylus influenzae și germeni gram-negativi; epanșamentele pleurale sunt sugestive pentru pneumonia stafilococică și pneumococică cu Mycoplasma pneumoniae.

Etiologia virală a pneumoniei este sugerată de infiltratele interstițiale și atelectazia. Accentuarea difuză a desenului interstițial și hiperinflație este caracteristic pneumoniei cu Chlamydia.

 

Analize de laborator

Proteina C-reactivă are valori crescute în pneumonia bacteriană.

Creșterea numărului de leucocite este de asemenea caracteristică pneumoniei bacteriene, în special cea pneumococică.

La copiii peste 3 ani se poate efectua testul aglutinelor la rece, chiar la patul bolnavului, în cazul suspiciunii de pneumonie având ca etiologie Mycoplasma.

Exudatul nazofaringian se realizează pentru stabilirea etiologiei bolii tractului respirator inferior.

Puloximetria este necesară pentru monitorizarea saturației de oxigen, saturația sub 90% fiind semn de detresă respiratorie.

La copiii mai mari se realizează culturi din spută pentru confirmarea agentului patogen în pneumoniile bacteriene.

 

Tratament

Tratamentul bolilor tractului respirator inferior este suportiv și este necesară oxigenoterapia, cu o saturație peste 95%, administrarea de lichide pe cale intravenoasă pentru corectarea semnelor de deshidratare.

 

 

Terapie pe grupe de vârste

La nou-născut (între 0-4 săptămâni) dacă agentul etiologic este streptococ B hemolitic,  Listeria monocytogenes sau germeni gram-negativi se administrează Ceftriaxon sau Cefotaxim și ampicilină.

La copilul între 4 și 8 săptămâni se întâlnește frecvent pneuonia determinată de Chlamidia, Streptococcus  pneumoniae, bacilul pertussis și se recomandă administrarea eritromicinei.

La copilul între 8 și 12 săptămâni cu pneumonie determinată de virusuri, S.  pneumoniae, bacilul pertussis se adinistrează eritromicină, penicilină, ampicilină sau cefuroxim.

La copilul cu vârsta între 12 săptîmâni și 4 ani pneumonia este frecvent de etiologie virală, Streptococcus pneumoniae, H. Influenzae, streptococi grup A, M. pneumoniae și se indică adinistrarea de penicilină, ampicilină sau cefuroxim, clindamicină sau vancoicină, în funcție de sensibilitatea agentului patogen, conform antibiogramei.

 

Bibliografie:

  1. Matei Dumitru, Esenţialul în medicină de familie, Ediţia a 2-a, Editura Medicală Almatea, 2010.
  2. Mark R. Dambro, Griffith’s Consultul Medical in 5 Minute, Editura Medicala CALLISTO, 2006.
  3. Mark H. Beers, Robert S. Porter, Manualul Merck de diagnostic şi tratament, Ediţia a XVIII-a,Editura All, 2012.
  4. Valeriu Popescu, Actualități în pediatrie – Vol I, Editura Amaltea, București, 2008.