POVESTE

55
Familie în parc - Be Healthy
Familie în parc - Be Healthy

Importanța cuvântului rostit în formarea bebelușului este, deja, demonstrată științific (dacă mai era nevoie). Lipsa stimulării (lingvistice) în primii 3 ani de viață are drept consecință o sub-dezvoltare a creierului și a conexiunilor neuronale. 

Pare că strămoșii noștri au știut acest lucru, nu degeaba a spune povești este cea mai veche practică de a transfera cunoștințe și abilități și, mai ales, de a relaxa!  

De altfel, influența povestirii (storytelling) poate fi constatată în toate aspectele vieții noastre prin filme, muzică, știri, religie, arhitectură, pictură etc.. Prin ele ne transmitem valori, dorințe, vise, prejudecăți, misiuni și câte și mai câte. 

Cum a început totul, oare?

Cu povești transmise oral, de la generație la generație, desigur. Nimeni, însă, nu știe când a fost spusă prima poveste și dacă aceasta relata un fapt petrecut în exterior, văzut de mai mulți, sau ceva imaginat de un membru creativ al comunității. Sau dacă a fost povestită de o mamă care dorea să-și adoarmă mai ușor copilul sau de un vănător neînfricat la umbra focului, seara târziu. Se crede, însă, că povestea a apărut ca o explicație pentru o nereușită sau pentru calamarea unei temeri. O dată cu gruparea mai multor familii în clanuri, povestitorul, cu darul său de a relata evenimente importante, a început să-și câștige o poziție de respect și putere. Oamenii au început să le găsească interesante și au început să le asculte. Preotul, judecătorul și conducătorul unei comunității probabil că au fost cei care au folosit la începuturi arta povestirii. Iar zilele în care se povestea erau considerate importante. 

Înainte să învețe a scrie, omul trebuia să se bazeze pe memoria sa pentru a învăța orice – în acest scop, el trebuia să fie un bun ascultător. Un bun povestitor era întotdeauna respectat; își putea găsi cu ușurință auditoriu nerăbdător să devoreze fiecare bucățică de informație din poveștile respective, care călătoreau o dată cu povestitorul sau cu grupul, peste mări și țări. La întoarcerea acasă, aduceau noi povești din alte locuri exotice, ale altor oameni la fel și, totuși, diferiți. 

Cea mai veche poveste care pare că a supraviețuit în istoria povestirii redate oral (storytelling) este cea a lui Ghilgameș, faimosul rege sumerian. Cele mai vechi înregistrări cunoscute până în prezent se găsesc în Egipt, unde fiii lui Cheops își întrețineau tatăl cu povești.  De-atunci Șeherezada, Frații Grimm, Hans Christian Andersen, Ion Creangă, Mihai Eminescu – mii de povestitori, milioane de povești!

Istoria povestirii (storytelling) ne arată faptul că acestea pot îmbrăca diverse forme – mituri, legende, basme, aventuri epice – spuse și respuse la nesfârșit, transmise din generație în generație, reflectând înțelepciunea poporului de la originile sale. În vremurile în care explicarea focului, furtunilor, tunetelor, inundațiilor, fulgerelor etc. nu era chiar atât de simplă apărea, mai devreme sau mai tâziu, o poveste care elibera teama produsă de ceea ce era neînțeles, căutând chiar o explicație comună tuturor fenomenelor – precum reacții ale diverselor zeități în care oamenii ajungeau să creadă din nevoia unor explicații și certitudini în viața lor.  

Dar chiar și azi, pentru un bebeluș a aprinde un bec este un fenomen greu de înțeles. Fără să fie zgomotos precum un fulger, te-ai gândit că poate reprezenta, totuși, un motiv de teamă? Dar dacă, de prima oară, îi vorbești despre ceea ce faci cu ton firesc, explicându-i că lumina se aprinde și se stinge apăsând un buton, că este lumină artificială și nu soare etc. copilul va integra (nu neapărat înțelege) situațiile din jurul lui. 

Nu în ultimul rând, a rosti cu voce tare relaxează în primul rând vorbitorul – avantaj (și) tu!

Spune povești unui bebeluș 

Dar ce înțelege un copil la 5-6 luni? vor întreba unii. Totul! vor răspunde alții. Sau doar va fi atras de sunete – vor afirma realiștii. Cum, de altfel, se întâmplă de la 2-3 luni: citește un text unui bebeluș care pare să nu adoarmă, fără inflexiuni, cu o voce cât mai joasă și mai monotonă și… apoi scrie-mi ce-ai observat! 🙂  

Cu siguranță oricine dorește poate observa atenția cu care un copil îl ascultă sau privește pe adultul de lângă el atunci când vorbește sau când face mici mișcări de apucare în preajma lui. Sunt, de altfel, activitățile cele mai interesante pentru el!  

Berry Brazelton, faimosul pediatru american, spunea: „Dacă așezați un nou-născut pe masa de schimbat scutece, îl țineți bine și-i vorbiți în timp ce-l curățați, vă va privi liniștit și cu recunoștință, gata să vă zâmbească și să scoată sunete. Va învăța curând că acesta este un timp în care se poate comunica. Reacțiile bebelușilor sunt minunate!”

CUM spui o poveste unui bebeluș de 6 luni (sau mai mic)?

O poți face în orice moment, indiferent de poziție – tu să te simți confortabil astfel încât vocea ta să transmită blândețe, relaxare și nu deranjul unei poziții nepotrivite. La această vârstă nu este nevoie să îi arăți copilului ceva în fața ochilor, așa cum veți face după vârsta de 1 an – 2 ani, când vă veți uita împreună pe cărți.

Așadar 

  • pe masa de înfășat, povestindu-i în timp ce îl cureți lent, cu mișcări ușoare; 
  • în căruț, în timp ce vă plimbați și simțiți vântul care aduce de departe fluturi, petale de flori sau miresme de tei și, cine știe, poate chiar și o melodie îndepărtată – căci o poveste poate avea și… note muzicale!
  • în pat, în timp ce îi citești cu voce tare, monoton și blând, un text de specialitate pe care trebuia demult să îl parcurgi dar nu ai apucat. Textul are sens pentru tine, cu siguranță, iar bebelușului de lângă tine îi va aduce vocea mult dorită și apropierea somnului liniștitor;
  • la masă, povestindu-i istoria cartofului, mărului, cireșelor – posibil chiar imaginate de tine! 😉

Începând cu vârsta de 4-5 ani, cele mai interesante povești vor fi, însă, cele ale tale, ale familiei și prietenilor apropiați. Acestea vor fi poveștile pe care și le va aminti mai bine – poate pentru că vor fi fost povestite cu mai mare pasiune (doar au fost ale tale, nu?) sau poate doar pentru că sunt ale celei mai dragi ființe pentru copil: TU. Povestitorul din tine are la dispoziție o mulțime de întâmplări, care mai de care mai interesante, mai vesele, mai cu tâlc. Spune-le copilului tău și, dacă vrei, chiar și nouă – cu toții învățăm din poveștile celor din jur!

Până la ce vârstă spunem copiilor povești?

Copiii au nevoie să audă adulții din jur vorbind cu voce tare. În primii ani de viață ascultă cu interes cuvintele și pronunția lor. Începând cu vârsta de 6-7 ani ascultă intonația, inflexiunile iar ulterior fac legătura între acestea și semnele de punctuație. Astfel că merită să petreceți acest timp împreună atâta timp cât vă bucură pe amândoi – fără limită de vârstă! 😉

Articolul precedentNistatină Atb 100000 UI ovule Rezumatul caracteristicilor produsului
Articolul următorPARASINUS, comprimate Rezumatul caracteristicilor produsului
Lucia Popescu - Psiholog, Psihoterapeut, Coach Lucia își desfășoară activitatea în cadrul unui centru medical dedicat diabetului și complicațiilor acestora, unde are rol dublu: psihoterapeut și coordonator al programului de educație a pacienților cu diabet și a persoanelor de toate vârstele care doresc o mai bună calitate a vieții. Programul oferă informații de actualitate cu privire la stilul de viață sănătos, precum și exerciții practice, utile în viața de zi cu zi. Lucia consideră că o strategie mintală adecvată susține întotdeauna efortul personal în direcțiile dorite - sănătate, profesie, educație etc. Prin practica sa, dorește să susțină tineri și adulți în a-și dezvolta propriile strategii de adaptare la lumea exterioară și de înțelegere și gestionare a lumii interioare. Mai multe informații despre activitatea și proiectele ei pot fi găsite pe www.mai-bine.ro.