Priapismul – diagnostic şi tratament

Priapismul reprezintă o erecţie persistentă, de obicei  dureroasă a penisului, fără stimulare sau dorinţă sexuală. Priapismul  se clasifică în priapism cu debit scăzut (ischemic) şi priapism cu debit crescut (arterial, nonischemic), în funcţie de starea fluxului  arterial penian. Priapismul cu debit scăzut este mai frecvent decât cel  cu debit crescut.

Priapismul cu debit scăzut reprezintă o urgenţă  urologică adevărată şi necesită intervenţia rapidă pentru a preveni  complicaţiile pe termen lung, precum fibroza corporală şi disfuncţia  erectilă. Priapismul cu debit scăzut este consecinţa scăderii fluxului venos penian.

Cauzele priapismului

Cauzele cele mai frecvente sunt: siclemia (forma de anemie ereditara cauzata de sinteza unui tip anormal de hemoglobina – cea mai  comună etiologie la copii), infiltrarea tumorală (leucemie), medicamentele, drogurile (marijuana) şi priapismul idiopatic. Priapismul cu debit crescut este secundar creşterii accentuate a fluxului sangvin arterial la nivel penian; cel mai frecvent este determinat de un şunt arterio-cavernos secundar unui traumatism. Acest tip de priapism nu produce ischemie şi ca atare nu este o urgenţă reală, deoarece pacientul prezintă risc scăzut de complicaţii pe termen lung.

Diagnostic şi tratament

Diagnosticul  şi  atitudinea  terapeutică  depind  de  datele anamnestice  şi  de  examenul  fizic  al  pacientului.  Examinarea penisului în timpul fazei acute este relevantă pentru diferenţierea celor două tipuri de priapism. Priapismul cu debit scăzut implică de obicei corpul cavernos, respectând glandul şi corpul spongios; de aceea, corpul penisului este dur şi dureros, în timp ce glandul este moale. În priapismul cu debit crescut, întreg penisul este parţial rigid şi nedureros. Atitudinea este aceeaşi în ambele tipuri de priapism.

Consultul urologic se impune încă de la prezentarea pacientului. În priapismul din siclemie se recomandă hidratarea corespunzătoare, controlul durerii şi transfuzia parţială sau completă, având o rată de succes de 80%. Scopul transfuziei este de a obţine un nivel al concentraţiei de hemoglobină egal sau mai mic de 30%. Dacă măsurile suportive nu dau rezultate,  poate fi utilă aspiraţia corpului cavernos, urmată de injectarea de fenilefrină sau epinefrină.