Principii de diagnostic și tratament în infecțiile urinare la copii

Be Healthy

Infecțiile urinare constituie afecțiuni ale căilor urinare, exprimate prin modificări clinice și morfofuncționale multiple. Infecțiile urinare cantonate la un anumit nivel, definesc infecțiile de tract urinar (ITU), termen generic utilizat pentru o infecție localizată sau extinsă la interstițiul renal.

Importanta infecțiilor tractului urinar derivă din:

– incidența remarcabilă (locul al treilea în toată patologia infecțioasă pediatrică),

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

– gravitatea imediată (până la risc letal) și mai ales potențială (pielonefrită cronică, hipertensiune arterială, insuficiență renală acută) și

– complexele probleme de ordin diagnostic și terapeutic (forme asimptomatice sau atipice, rezistența microbiană).

Etiologie

În etiologia infecțiilor de tract urinar sunt incriminați atât factori determinanți cât si favorizanți.

Factori determinanți:

– Bacterii Gram-negative (Echerichia coli, Enterobacter, Pseudomonas aeruginosa) sau Gram-pozitive (streptococ viridans, stafilococ aureu hemolitic).

– Paraziți: Trichomonas vaginalis, Entamoeba histolytica.

– Fungi: Candida albicans.

Factori favorizanți:

– uropatii obstructive: malformații congenitale obstructie, hidronefroză, litiază renală;

– malformații congenitale renale: hipoplazie, displazie și rinichi polichistic;

– sistemul imunitar slabit, care favorizeaza aparitia infectiilor – in timpul iernii, de exemplu, sistemul imunitar este slabit din cauza temperaturilor scazute. Totodata, si abuzul de antibiotice poate afecta capacitatea sistemului imunitar de a apara organismul impotriva infectiilor.

– igiena necorespunzătoare a aparatului genital – după urinare, ștergerea trebuie facută din față spre spate, astfel încât să nu se aducă microorganismele din jurul anusului către uretră și vagin;

– apa sărată, clorul și nisipul favorizează apariția infecțiilor urinare;

– cateterizările uretrale;

constipația cronică – din cauza constipației, bacteriile care stagnează în rect și în anus pot contribui la aparitia infecțiilor vaginale.

– alimentația necorespunzătoare – lipsa de vitamine (A, C sau E) și nivelul scăzut de fier, seleniu, magneziu sau zinc pot duce la slăbirea sistemului imunitar și, implicit, favorizează aparitia infecțiilor.

Manifestări clinice

Schematic, semiologia ITU poate fi redusă la două sindroame majore:

– un sindrom urinar: disurie polakiurie, micțiune imperioasă, tenesme vezicale, hematurie, enuresis, modificarea tipului micțional sau al aspectului macroscopic al urinei;

– un sindrom infecțios sistemic, cu atât mai intens, cu cât copilul este mai mic: febră (totdeauna trebuie să evoce și o ITU), tulburări digestive, perturbarea curbei ponderale, anemie, manifestări neurologice sau de tip septicemic.

La nou născut, ITU poate îmbrăca aspectele în ordinea descrescândă ca frecvență:

– perturbarea curbei ponderale și/sau simptome digestive (inapetență, vărsături, meteorism abdominal);

– manifestări neurologice, de la agitație sau adinamie (hipotonie) până la convulsii și comă;

– tablou septicemic cu șoc endotoxinic și coagulare diseminată intravasculară;

– Sunt raportate mai multe cazuri la nou-născuții de sex masculin.

La sugar:

– incidența devine progresiv tot mai mare pentru fete;

– domină manifestările generale:

• perturbarea apetitului, a curbei ponderale și a stării generale;

febra (adesea ca stare febrilă sau subfebrilă prelungită);

• tulburări digestive, icter, manifestări neurologice, anemie hipocromă;

La copilul mai mare tabloul clinic este identic cu cel al adultului.

Metode de diagnostic

Pentru confirmarea diagnosticului de ITU este necesară punerea în evidență a bacteriuriei și leucocituriei, urocultura fiind standardul de aur în managementul de diagnostic.

Pentru obținerea unor rezultate cu acuratețe cat mai mare, ese necesar ca recoltarea urinei să se realizeze din porțiunea mijlocie a jetului urinar după toaletare locală riguroasă, sau direct din vezică prin cateterism vezical.

Urocultura cantitativă permite stabilirea diagnosticului de infecție urinară precum și sensibilitatea germenului izolat la antibiotic (antibiograma). Pentru confirmarea diagnosticului sunt necesare trei uroculturi pozitive pentru același germene. Se consideră:

– Infecție urinară sigură (bacteriurie semnificatiă) la peste 100.000 colonii/ml;

– Infecție urinară incertă între 10.000 și 100.000 colonii/ml; în acest caz se impune repetarea uroculturii.

Metodele orientative de evidențiere a bacteriemiei sunt:

– Examinarea directă a urinii la microscopul optic;

– Examinarea frotiului de urină colorat Gram;

– Testul nitriților (Griess) ce se bazează pe capacitaea bacteriilor de a elibera o enzimă capabilă să transforme nitrații urinari în nitriți.

Tratament

Tratamentul infectiei urinare se stabileste dupa obtinerea rezultatelor investigatiilor paraclinice. Tratamentul este individualizat, bazat pe regim igieno-dietetic, antibiotice și medicamente antiinflamatorii.

Tratamentul igieno-dietetic vizează un regim alimentar normocaloric, normoproteic, normoglucidic. În cazul pacienților cu retenție azotată se recomandă regim hiposodat. Este necesara creșterea aportului lichidian pentru a asigura o bună diureză, împiedicând aderența bacteriilor la peretele tractului urinar.

Tratamentul medicamentos este etiologic, obiectivul principal fiind eradicarea infecției și prevenirea recidivelor. Este propusă o clasificare a medicației antiinfecțioase urinare în funcție de concentrația plasmatică și urinară realizată de antibiotic uzuale:

Grupa I: antibiotic cu concentrație tisulară și urinară și urinară bună, cu efecte toxice reduse: Ampicilina, Gentamicina, Colimicina, Cefalosporinele.

Grupa II: antibiotice care realizează o concentrație urinară bună și mai slabă tisulară, dar cu effecte toxice prezente: Streptomicina, Tetraciclinele, Rifampicina.

Grupa III: antibiotic care au concentrație urinară și renală moderată, dar efecte toxice semnificative: Cloramfenicol, Pristamicina.

După finalizarea tratamentului se recomandă repetarea uroculturii și a sumarului de urină pentru a verifica eficacitatea tratamentului și starea de sănatate a tractului urinar.

 

Bibliografie
1. Adrian Georgescu, Ioana-Alina Anca, Compendiu de Pediatrie, Ediția a III-a, Editura All, București, 2009.
2. Dorin Lazăr, Pediatrie – Vol. II, Editura University Press, Arad, 2014.
3. Valeriu Popescu, Actualități în pediatrie – Vol I, Editura Amaltea, București, 2008.