Retinopatia hipertensivă

Retinopatia
Retinopatia

Retinopatia hipertensivă

Retinopatia hipertensivă reprezintă afectarea vasculară retiniană determinată de hipertensiunea arterială. Manifestările clinice ale retinopatiei hipertensive se instalează tardiv. Examinarea fundului de ochi arată consecinţe arteriolare, încrucişări arteriovenoase, modificări de perete vascular, hemoragii în flacără, pete vătuite, exudate dure galbene şi edem papilar. Tratamentul este direcţionat către controlul hipertensiunii.

Creşterea acută  a tensiunii arteriale produce vasoconstricţie reversibilă la nivelul vaselor retiniene. Hipertensiunea arterială asociată cu diabetul creşte foarte mult riscul scăderii acuităţii vizuale. Hipertensiunea prelungită sau severă conduce la modificări exudative vasculare, acestea fiind o consecinţă a leziunilor endoteliale şi a necrozei. Alte modificări apar de obicei după câţiva ani de evoluţie a hipertensiunii. Fumatul accentuează efectele adverse ale hipertensiunii la nivelul retinei.

Factorii de risc pentru hipertensiunea arterială includ dieta care conţine un aport ridicat de sare, consumul de tutun, obezitatea, alcoolul, istoricul familial, stresul şi etnia.

Simptomatologie şi diagnostic

Simptomele nu apar decât în stadiile avansate ale bolii. Cu toate că iniţial scăderea acuităţii vizuale trece deseori neobservată, fără tratament ea avansează şi nu mai poate fi recuperată. În stadiile iniţiale, examenul fundului de ochi identifică constricţie arteriolară însoţită de scăderea raportului calibrului arterio-venos. Dacă episodul acut este sever, se pot dezvolta hemoragii în flacără şi focare superficiale, mici, albe (pete vătuite) de ischemie retiniană.

Pot apărea exudate dure, galbene, datorate depunerilor de lipide în straturile profunde ale retinei şi care se formează prin procesul de extravazare de la nivelul vaselor sanguine. Aceste exudate pot forma o leziune în formă de stea la nivelul maculei. În hipertensiunea severă pata oarbă devine congestionată şi edemaţiată.

Hipertensiunea cronică, necontrolată produce îngustarea arterială permanentă, anomalii de încrucişare arteriovenoasă şi arterioscleroză pornind de la modificări moderate ale peretelui vascular (sârmă de cupru) şi ajungând la hiperplazia mai severă a peretelui vascular (sârmă de argint). Uneori poate apărea boală obliterantă cu ocluzie vasculară totală.

Tratament

Managementul terapeutic retinopatiei hipertensive constă în primul rând în controlul hipertensiunii; în acelaşi timp trebuie controlate agresiv şi alte boli care pot ameninţa vederea. Pacienţii trebuie să aibă un regim adecvat (reducerea aportului de grăsimi şi sare alături de o dietă hipocalorică), să urmeze tratamentele prescrise şi să realizeze controale periodice la medic.

 

Bibliografie:

  • Mark H. Beers, Robert S. Porter, Manualul Merck de diagnostic şi tratament, Ediţia a XVIII-a,Editura All, 2012
  • Dumitrache M – Oftalmologie Clinică, Ed. Universitară „Carol Davilla”, Bucureşti, 2008
  • Paul Cernea, Tratat de oftalmologie, Ed. Medicală, 2002.