RINITA ACUTĂ – etiologie, simptome, diagnostic și tratament

Rinita acută reprezintă un sindrom cataral, autolimitat  determinat de virusuri.  Mai este numită şi coriză sau guturai. Este cea mai frecventă patologie acută care se poate complica uneori cu infecții bacteriene ale sinusurilor sau urechii medii.

Etiologie

Factorii implicaţi în producerea rinitei acute sunt clasificaţi în: factori determinanţi şi favorizanţi. Cei determinanţi sunt: rinovirusurile (cel mai frecvent), mixovirusurile, adenovirusurile, virusul respirator sinciţial, rheovirusuri; iar cei favorizanţi sunt: frigul, umezeala, schimbările de temperatură, scăderea rezistenţei organismului.

Incubaţia virusului este de 2-3 zile, iar imunitatea obţinută este de scurtă durată.

Simptome

În faza prodromală, subiectiv, pacientul prezintă: subfebrilitate, oboseală, cefalee, iar la copii, poate să apară febra. Obiectiv se observă mucoasa palidă şi uscată.

În faza catarală, subiectiv (după câteva ore mai târziu), pacientul prezintă: hidroree (scurgere cronica a unui lichid apos dintr-o mucoasa inflamata), strănut, hipo-anosmie (deteriorarea mirosului), rinolalie închisă (modificarea vocii prin obţinerea unei rezonante exagerate în producerea sunetelor fonfăială), iar obiectiv, pacientul prezintă mucoasa intens congestionată, edemaţiată. În faza mucoasă, simptomele generale se ameliorează, obstrucţia nazală se reduce treptat, secreţia este mucoasă.

Diagnosticul se pune pe baza anamnezei și a examenului clinic obiectiv.

Tratament

Nu există tratament specific în rinita acută, tratamentul vizează simptomele din rinită: antiinflamatoare nesteroidiene, antipiretice, vasoconstrictoare locale.

Evoluţia rinitei este benignă, spre vindecare.

Complicaţiile rinitei pot fi: suprainfecţie bacteriană, suprainfecţii otice, sinusale, laringo-tarheale.

 

Bibliografie:

  1. Başchir A.S. – Curs de ORL, Ed. U.V.V.G, 2005
  2. Cotulbea S. şi colaboratoii – Otorinolaringologie, Ed. Institutului de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş”, Timoşoara, 2002.
  3. Cosgarea M. şi colaboratorii – Otorinolaringologie clinic, Ed. Alma Mater, Cluj-Napoca, 2010.

 

Articolul precedentRoinița (Melissa officinalis) – utilizări terapeutice, mod de utilizare și contraindicații
Articolul următorPorumbul (Zea mays) – utilizări terapeutice, mod de administrare și contraindicații