Schizofrenia – cauze, simptome, diagnostic și tratament

Schizofrenia
Schizofrenia

Schizofrenia – cauze, simptome, diagnostic și tratament

Schizofrenia se caracterizează prin pierderea contactului cu realitatea, prin percepții false, , aplatizare afectivă, disfuncție socială și ocupațională. Cauza exactă a schizofreniei nu este cunoscută, dar se cunoaște că are o cauză biologică, de tipul alterării structurii creierului, prin mărirea ventriculilor și dimensiunea scăzută a hipocampului anterior și ale altor regiuni ale creierului, precum și modificări la nivelul neurotransmițătorilor.

Simptome

Schizofrenia este o boală cronică, ce evoluează prin diferite faze, ale căror caracteristici și durată pot varia. În general, simptomele se clasifică în: pozitive, dezorganizate, negative și cognitive. Simptomele pozitive sunt caracterizate de o distorsiune semnificativă a funcțiilor normale (delir, halucinații). Simptomele dezorganizate constau în tulburări de gândire și comportament bizar. Simptomele cognitive sunt reprezentate de deficiențe în prelucrarea informațiilor și a rezolvării problemelor. Simptomele negative constau într-o diminuare sau pierdere a funcțiilor normale (afectivitate diminuată, discurs sărac, retragere socială).

Aceste trăsături pot să fie blânde și recunoscute numai retrospectiv sau pot fi mai evidente, cu deteriorare socială, academică sau vocațională. Debutul schizofreniei acute poate fi brusc, în decurs de zile sau săptămâni, pacientul prezentând halucinații și idei delirante sau debutul poate să fie lent, în decurs de ani. În faza de mijloc, simptomele pot fi episodice sau continue, iar deficiențele funcționale tind să se agraveze. În faza tardivă, boala poate să fie deja instalată.

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

Există cinci subtipuri de schizofrenie: paranoidă, dezorganizată, catatonică, reziduală și nediferențiată. Durata simptomelor trebuie să fie cel puțin 6 luni (incluzând cel puțin o lună simptomele).

Diagnostic

Nu există un test patognomonic pentru schizofrenie. De obicei, diagnosticul se bazează pe o evaluare amplă a istoricului, simptomelor și semnelor. Informațiile colaterale, de la familie, prieteni, profesori sau colegi pot contribui la diagnostic. Conform criteriilor de diagnostic DSM-IV sunt necesare cel puțin două dintre simptome, cum ar fi: halucinații, deliruri, vorbire dezorganizată, comportament dezorganizat, simptome negative.

Poate să fie necesar numai un singur simptom și nu două, dacă delirul este bizar sau dacă halucinațiile sunt comentative (o voce care comentează comportamentul sau gândurile pacientului sau două sau mai multe voci care conversează între ele).

Tratament

Pacienții tratați precoce tind să răspundă mai rapid și mai complet. Fără tratament de întreținere după un episod inițial, 70-80% dintre pacienți au o recădere în decurs de 12 luni. Adiministrarea continuă de antipsihotice poate scădea rata de recădere din primul an cu 30%. Scopul tratamentului este acela de a diminua severitatea simptomelor psihotice, prevenirea recurențelor episoadelor simptomatice și ajutarea pacienților să funcționeze la cele mai ridicate nivele posibile.

Medicamentele se clasifică în antipsihotice clasice și de a doua generație, în funcție de afinitatea lor pentru receptori și de activitate. Aceste medicamente pot oferi avantajul în ceea ce privește eficacitatea, precum și riscul scăzut de diskinezie tardivă și a altor reacții adverse.

        

Bibliografie:

  1. Manualul Merck, Ed. All, Ediţia a 18- a.
  2. Le Book des ECN, Ediţia în limba română, Editura Medicală Universitară Iuliu Haţieganu, Cluj-Napoca, 2011.
  3. Semiologie psihiatrică, Prof. Dr. Mircea Lăzărescu, Timișoara, 2007.