Fobiile – forme clinice, diagnostic, metode terapeutice și prognostic

Fobiile - Tulburări fobice
Fobiile - Tulburări fobice

Tulburări fobice – forme clinice, diagnostic, metode terapeutice și prognostic

Fobiile derivă din frica obișnuită, conduită care în normalitate se învață în ontogeneză și prin experiențe de viață (există și frici care au o voloare simbolică). Tulburarea apare în anumite împrejurări, în situații fobogene, în contact cu acestea subiectul are o stare subiectivă neplăcută, de anxietate progresivă, până la atac de panică.

Forme clinice

  • Fobiile sociale: frica de a se manifesta în fața unui public ce îl poate critica, împrejurare în care deseori roșește);
  • Agorafobia: fobia de spații publice, îndepărtate de cele familiale și protective, mai ales în aglomerații;
  • Fobiile speciale: frica de înălțime, spații înguste, animale, apă, foc, tunete, etc.;
  • Fobii obsesive: de microbi, obiecte ascuțite, care declanșează gânduri sau acte repetitive (compulsive).

 Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza criteriilor din DSM-IV și ICD-10. De exemplu, în cazul fobiilor sociale criteriile DSM-IV cuprind teama de a fi priviți de alți oameni, teama de a fi criticat, scăderea respectului de sine, roșeața feței, nevoia imperioasă de a urina. Criteriile de diagnostic ICD-10 cuprind simptomele, psihologice, comportamentale sau vegetative, anxietatea trebuie să fie limitată la situații sociale particulare, situațiile fobice sunt evitate ori de câte ori este posibil.

În cazul agorafobiei, criteriile DSM-IV cuprind frica de a părăsi casa, de a intra în magazine, de mulțimi și locuri publice, de a călători singur în trenuri, autobuze sau avioane. Criteriile ICD-10 cuprind evitarea situației fobice, anxietatea trebuie să fie limitată la cel puțin două situații.

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

În cazul fobiilor specifice, criteriile DSM-IV cuprind fobiile limitate la situații cu specificitate particulară (animale obișnuite, înălțimi, întuneric, zbor, spații închise, urinarea sau defecarea la toalete publice). Criteriile de diagnostic ICD-10 cuprind simptomele, psihologice, comportamentale sau vegetative, trebuie să fie manifestări primare ale anxietății și nu secundare altor simptome ca deliruri sau gânduri obsesive.

Metode terapeutice

Tratamentul de elecție este al terapiei prin expunere, fiind o formă de psihoterapie. Pacienții caută, se confruntă și rămân în contact cu ceea ce evită și le produce frică, până în momentul în care anxietatea lor este ameliorată treptat printr-un proces denumit obișnuință.

O altă metodă terapeutică este terapia cognitiv-comportamentală care presupune învățarea pacienților să își recunoască și să își controleze gândirea distorsionată și falsele credințe și terapia de foarte scurtă durată cu o benzodiazepină sau un betablocant care este utilă ocazional, atunci când expunerea la un obiect sau situație nu poate fi evitată.

Prognostic

Agorafobia are o evoluție ondulantă, cu acutizări și perioade de acalmie. Fobia socială este aproape întotdeauna cronică și tratamentul este necesar. Fobiile specifice pot fi ușor de evitat situațiile sau obiectele ce determină frică și anxietate.

 

Bibliografie:

  1. Manualul Merck, Ed. All, Ediţia a 18- a.
  2. Semiologie psihiatrică, Prof. Dr. Mircea Lăzărescu, Timișoara, 2007.
  3. 50 de semne ale tulburărilor psihice, James Whitney Hicks, Ed. Trei, 2012.