Vulvovaginita

102

Vulvovaginita

Vulvovaginita reprezintă inflamaţia vulvei şi a ţesuturilor vaginale, iar cele mai obişnuite cauze de vulvovaginită includ: infecţii, contact iritant sau alergic, răspuns local la un corp străin vaginal și vaginita atrofică.

Cele mai frecvente forme de infecţie :

  • vaginoza bacteriană
  • candidoza
  • tricomoniaza

Vaginoza bacteriană

Vaginoza bacteriana este cea mai comună cauză de secreţii urât mirositoare, dar mai mult de jumătate dintre femeile care întrunesc criteriile clinice de diagnostic sunt asimptomatice.

Pentru a diagnostica boala, trebuie să fie prezente trei dintre următoarele semne şi simptome:

  • o secreţie omogenă, albă, fără caracter inflamator care acoperă fin pereţii vaginali;
  • prezenţe de celule cheie la examinarea microscopică (celule epiteliale tapetate de bacterii);
  • ph mai mare de 4,5;
  • miros de peşte al secreţiei după adăugarea de KOH ( testul mirosului).

Toate pacientele simptomatice cu excepţia cazului în care sunt alergice la medicament, trebuie tratate cu metronidazol, indiferent dacă sunt gravide sau nu. Tratamentul nu este recomandat pacientelor asimptomatice care nu sunt gravide şi care nu vor suferi intervenţii chirurgicale.

Vaginita cu candida

Speciile de candida reprezintă o cauză frecventă de vaginită, această infecţie nefiind considerată a fi o boală transmisă sexual, deşi ea poate fi transmisă în acest mod.

Simptome:

  • leucoree
  • prurit vaginal sever (cel mai frecvent simptom)
  • disurie externă
  • dispareunia (durere ce apare în timpul contactului sexual).

Simptomele variază ca severitate, dar exacerbarea este frecvent observată în săptămâna dinaintea menstruaţiei sau la raportul sexual. Modificarea mirosului este neobişnuită.

Diagnosticul este pus pe baza descoperirii unui ph vaginal normal (4 pana la 4,5) şi a unor rezultate pozitive la examinarea microscopică. Medicamentele cu azol sunt foarte eficiente cu ameliorarea simptomelor la 80-90% dintre pacientele care termină tratamentul.

Trichomonas vaginalis

Trichomonas vaginalis este aproape întotdeauna o boală cu transmitere sexuală, iar infecţia se întinde de la stadiul asimptomatic până la boală inflamatorie acută.

Simptome:

  • secreţie vaginală urât mirositoare (spumoasă, galben-verzuie, gri sau deloc)
  • durere şi iritaţie vulvovaginală
  • prurit
  • disurie
  • dispareunie
  • durere abdominală inferioară – rară.

Diagnosticul se stabileşte folosind testul pe lamă, care are o sensibilitate de 80 până la 90% la pacientele simptomatice. Medicamentul de elecţie utilizat este metronidazolul.

Herpesul genital

Herpesul genital este o infecţie transmisă sexual, existând două grupe antigenice, virus herpes simplex 1 (HSV-1) şi virus herpes simplex 2 (HSV-2). Dintre infecţiile de herpes genital, 85%  sunt cauzate de HSV-2, dar unele studii au demonstrat că poate fi incriminat şi HSV-1 care în general acuză leziuni orale.

Simptome:

  • febră
  • stare generală alterată
  • cefalee
  • mialgii
  • leziuni ce debutează cu vezicule sau papule dureroase, pline cu lichid care progresează spre ulcere superficiale, bine circumscrise.
  • disurie severă.

Simptomele ating un prag maximum în 8 până la 10 zile şi scad în intensitate în cursul săptămânii următoare, iar ulcerele durează până la 15 zile cu o vindecare totală în 21 zile. Episoadele recurente sunt, de obicei, mai uşoare decât boala iniţială şi pacientul nu prezintă în cele mai bune situaţii simptome sistemice.

Diagnosticul este suspectat pe baza aspectului clinic şi confirmat fie prin cultură, care reprezintă testul virusologic recomandat sau prin reacţia de polimerizare în lanţ.

Tratamentul nu este curativ, însă, sunt disponibili multipli agenţi antivirali care oferă control parţial asupra semnelor şi simptomelor, accelerând vindecarea leziunilor, dar nu afectează frecvenţa sau severitatea recurenţelor (ex. acyclovir, famciclovir, valacyclovir).

Vulvovaginita de contact

Dermatita de contact rezultă din expunerea epiteliului vulvar şi a mucoasei vaginale la un iritant chimic primar sau un alergen.

Vaginita atrofică

În timpul menarhei, sarcinii, lactaţiei şi după menopauză, epiteliului vaginal îi lipseşte stimularea estrogenică, astfel tratamentul constă în administrarea de estrogen vaginal topic.

 

Bibliografie:

  1. Medicină de urgenţă , ediţia a VI-a, vol. I , Ed. Alpha MDN
  2. Manualul MERCK, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2014Longo, Fauci, Kasper, Hauser, Jameson, Loscalzo, HARRISON Manual de Medicină, Ediția a-XVIII-a, Editura All, București, 2016.

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentSarcina ectopică
Articolul următorȘocul septic – simptome, diagnostic și tratament
Clinical Content Manager în cadrul echipei Be-Healthy cu atribuții privind realizarea și moderarea materialelor științifice și articolelor cu conținut medical destinate pacienților sau specialiștilor în sănătate. În prezent este studenta anul V în cadrul Facultății de Medicină Generală, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, având experiență editorială ca blogger cu profil de healthy living și competențe obținute prin programele de studii pedagogice și management medical.