XEFO 8 mg/2ml pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă Rezumatul caracteristicilor produsului

Xefo Lornoxicam 8 mg
Xefo Lornoxicam 8 mg

Detalii XEFO 8 mg/2ml pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă  Rezumatul caracteristicilor produsului 

Medicament cu pret maximal stabilit de Ministerul Sanatatii

LISTA DE COMPENSARE
B – Lista medicamentelor cu nivel de compensare 50% din prețul de referință.

Mod de eliberare

Scanexpert - Centre de excelentă în imagistică

PRF – Medicamente care se elibereaza cu prescriptie medicala, prescriptie care ramane in farmacie si nu se reinnoieste

Denumirea comerciala: XEFO 8 mg/ 2 ml
Denumirea comuna internationala: LORNOXICAMUM
Forma farmaceutica: pulbere + solv. pt. solutie injectabil
Bucati: 10 pulbere + solv. pt. solutie injectabil
Doza (concentratia): 8mg/2ml
Forma de prezentare: cutie x 10 flac. cu pulbere pt. solutie injectabil + 10 flac. x 2 ml solv
Firma: NYCOMED AUSTRIA GMBH
Tara: Austria

Cod ATC: M01AC05
M – sistemul muscular-scheletic
M01 – preparate antiinflamatoare si antireumatice
M01AC – oxicami

  1. FORMA FARMACEUTICĂ

Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă.

Pulbere: Substanţă solidă, de culoare galbenă.

Solvent: Lichid limpede, incolor, fără particule.

Osmolaritatea soluţiei reconstituite este de aprox. 328 mosmol/kg şi pH-ul este de aproximativ 8,7.

  1. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Ameliorarea pe termen scurt a durerii uşoare sau moderate.

4.2 Doze şi mod de administrare

 

Această formă specifică de aplicare ar trebui să fie utilizată numai în cazul în care este necesară o ameliorare rapidă a durerii sau în cazul în care forma de aplicare orală sau sub formă de supozitor nu este posibilă. În general tratamentul ar trebui să cuprindă o singură injecţie doar pentru iniţierea terapiei.

Pentru toţi pacienţii, dozarea adecvată trebuie să se bazeze pe răspunsul individual la tratament.

Durere

Doza recomandată: 8 mg intravenos sau intramuscular. Doza zilnică nu trebuie să depăşească 16 mg. Unii pacienţi ar putea necesita administrarea altor 8 mg în primele 24 ore.

Calea de administrare este injectarea intravenoasă (i.v.) sau cea intramusculară (i.m.). La administrarea i.v., durata injectării trebuie să fie de cel puţin 15 secunde, iar pentru i.m., cel puţin 5 secunde.

După prepararea soluţiei, acul trebuie schimbat. În cazul injectării i.m., este necesar un ac suficient de lung pentru o injectare intramusculară profundă.

Pentru mai multe instrucţiuni privind manipularea produsului înainte de administrare, vezi pct. 6.1. 2

 

Medicamentul este numai pentru utilizare unică.

Informaţii suplimentare privind grupe speciale de pacienţi

Copii şi adolescenţi

Lornoxicam nu este recomandat pentru utilizare la copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Vârstnici

Nu este necesară o dozare specială pentru pacienţii în vârstă de peste 65 ani, cu excepţia cazului în care funcţia renală sau hepatică este alterată. Lornoxicam trebuie administrat cu precauţie deoarece efectele adverse gastrointestinale sunt mai puţin bine tolerate la această grupă de vârstă (vezi pct. 4.4.).

Insuficienţa renală

Pentru pacienţii care prezintă insuficienţă renală uşoară sau moderată, trebuie luată în considerare reducerea dozei (vezi pct. 4.4).

Insuficienţa hepatică

Pentru pacienţii care prezintă insuficienţă hepatică moderată, trebuie luată în considerare reducerea dozei (vezi pct. 4.4).

Reacţiile adverse pot fi minimizate prin utilizarea celei mai mici doze eficiente pe cea mai scurtă durată necesară pentru a controla simptomele (vezi pct. 4.4).

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la lornoxicam sau la oricare dintre excipienţi

– Trombocitopenie

– Hipersensibilitate (simptome precum astm, rinită, angioedem sau urticarie) la alte antiinflamatoare

nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic

– Insuficienţă cardiacă severă

– Sângerare gastrointestinală, sângerare cerebro-vasculară sau alte tulburări de sângerare

– Antecedente de sângerare sau perforare gastrointestinală legate de terapia anterioară cu

antiinflamatoare nesteroidiene

– Ulcer peptic/hemoragie activ(ă) sau recidivă (două sau mai multe episoade dovedite de ulcerare sau

sângerare)

– Insuficienţă hepatică severă

– Insuficienţă renală severă (creatinină serică > 700 μmol/l)

– Al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Lornoxicam trebuie administrat numai după o atentă evaluare a riscului în raport cu avantajele în cazul

următoarelor tulburări:

– Insuficienţa renală: lornoxicam trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală

uşoară (creatinină serică 150-300 μmol/l) până la moderată (creatinină serică 300-700 μmol/l) din

cauza dependenţei de prostaglandină pentru întreţinerea fluxului sanguin renal. Tratamentul cu

lornoxicam trebuie întrerupt în cazul în care funcţia renală se deteriorează în timpul tratamentului.

– Funcţiile renale trebuie monitorizate la pacienţii care suferă intervenţii chirurgicale majore, la cei cu

insuficienţă cardiacă, la cei care primesc tratament cu diuretice, la cei care primesc tratament

concomitent cu medicamente despre care se presupune sau se ştie că pot provoca afectarea rinichilor.

– Pacienţi cu tulburări de coagulare a sângelui: Sunt recomandate monitorizarea clinică atentă şi teste de laborator (de ex. APTT – timp de tromboplastină parţial activat).

– Insuficienţa hepatică (de ex. ciroză hepatică): Trebuie luate în considerare monitorizarea clinică şi

evaluarea de laborator la intervale regulate în cazul pacienţilor care prezintă alterare a funcţiei hepatice

deoarece poate apărea acumularea de lornoxicam (creştere în ASC) după tratamentul cu doze zilnice

de 12-16 mg. În afară de aceasta, insuficienţă hepatică nu pare să afecteze parametrii farmacocinetici 3

 

ai lornoxicam în comparaţie cu subiecţii sănătoşi.

– Tratamentul de lungă durată (peste 3 luni): Sunt recomandate analize de laborator regulate de

hematologie (hemoglobină), ale funcţiilor renale (creatinină) şi ale enzimelor hepatice.

– Vârstnicii peste 65 ani: Este recomandată monitorizarea funcţiilor renale şi hepatice. Se recomandă

precauţie la pacienţii vârstnici postoperator.

Trebuie evitată utilizarea lornoxicamului concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2.

Reacţiile adverse pot fi minimizate utilizând cea mai mică doză eficace, pe cea mai scurtă durată de timp necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2, precum şi riscurile gastrointestinale şi cardiovasculare de mai jos).

Sângerare, ulcerare şi perforare gastrointestinale: Sângerarea, ulcerarea şi perforarea gastrointestinale, care pot fi letale, au fost raportate în cazul tuturor antiinflamatoarelor nesteroidiene, în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastrointestinale grave.

Riscul de sângerare, ulcerare şi perforare gastrointestinale este mai mare la doze crescute de antiinflamatoare nesteroidiene, în cazul pacienţilor cu antecedente de ulcer, mai ales dacă prezintă complicaţii cu hemoragie sau perforare (vezi pct. 4.3) şi la persoanele vârstnice. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare combinarea terapiei cu agenţi protectivi (de ex. misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni), precum şi la pacienţii care necesită concomitent doze scăzute de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul gastrointestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5). Este recomandată monitorizarea clinică la intervale regulate.

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastrointestinală, mai ales cei în vârstă, trebuie să raporteze orice

simptome abdominale neobişnuite (în special sângerare gastrointestinală) mai ales în etapele iniţiale ale tratamentului.

Se recomandă atenţie la pacienţii care primesc concomitent o medicaţie care ar putea mări riscul de ulcerare sau sângerare, precum corticosteroizi orali, anticoagulante precum warfarina, inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei sau agenţi antiplachetari precum acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Când apare sângerarea sau ulcerarea gastrointestinală la pacienţii care primesc lornoxicam, trebuie să se renunţe la tratament.

Antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie administrate cu atenţie la pacienţii cu antecedente de boală

gastrointestinală (colite ulceroase, boala Crohn) deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8).

Persoanele vârstnice au o frecvenţă mai mare de reacţii adverse la antiinflamatoarele nesteroidiene, mai ales sângerări şi perforări gastrointestinale care pot fi fatale (vezi pct. 4.3).

Este necesară atenţie la pacienţii cu antecedente de hipertensiune şi/sau insuficienţă cardiacă, deoarece s-au raportat retenţia de fluide şi edeme legate de terapia cu antiinflamatoare nesteroidiene.

Pentru pacienţii cu istoric de hipertensiune şi/sau insuficienţă cardiacă uşoară până la moderată sunt necesare o monitorizare şi consilierea adecvată, întrucât au fost raportate cazuri de retenţie de fluid şi edem în asociere cu tratamentul cu AINS.

Datele clinice şi epidemiologice sugerează faptul că unele AINS (în special la doze mari şi în cadrul

tratamentelor pe termen lung) se pot asocia cu o uşoară creştere a riscului de evenimente arteriale de tip trombotic (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru a exclude un asemenea risc pentru lornoxicam.

Pacienţii cu hipertensiune necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică cunoscută, boală arterială periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu Lornoxicam numai 4

 

după o atentă evaluare a situaţiei. O evaluare similară trebuie făcută şi înainte de a iniţia un tratament pe termen lung la pacienţi cu factori de risc pentru boli cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi heparină în contextul unei rahianestezii sau a unei anestezii epidurale creşte riscul de hematom spinal/epidural (vezi pct. 4.5).

S-au raportat foarte rar reacţii cutanate grave, unele dintre ele fatale, incluzând dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză toxică epidermică, în legătură cu utilizarea de antiinflamatoare nesteroidiene (vezi pct. 4.8). Pacienţii se află la cel mai ridicat risc al acestor reacţii la începutul terapiei, debutul reacţiei apărând, în majoritatea cazurilor, în prima lună de tratament. Administrarea de lornoxicam trebuie întreruptă la prima apariţie de erupţie cutanată, de leziuni ale mucoasei sau la oricare alt semn de hipersensibilitate.

Este necesară prudenţă în cazul administrării la pacienţii care suferă de, sau cu antecedente de, astm bronşic, deoarece AINS au fost raportate să precipite bronhospasmul la aceşti pacienţi.

La pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES) şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv poate exista un risc crescut de meningită aseptică.

Lornoxicam reduce agregarea plachetelor şi prelungeşte timpul de sângerare; ca urmare, trebuie atenţie la administrare în cazul pacienţilor cu tendinţă mărită la sângerare.

Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi tacrolimus poate creşte riscul de nefrotoxicitate din cauza sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. Ca urmare, funcţia renală trebuie monitorizată îndeaproape la pacienţii care se află sub terapie combinată.

Ca în cazul majorităţii antiinflamatoarelor nesteroidiene, s-au raportat creşterea ocazională a concentraţiei de transaminaze serice, creşterea bilirubinei serice sau creşterea altor parametrii ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale creatininei serice şi azotului ureic din sânge, precum şi alte anomalii ale analizelor de laborator.

În cazul în care, asemenea anomalii sunt semnificative sau persistă, administrarea de lornoxicam trebuie oprită şi trebuie prescrise investigaţii adecvate.

Utilizarea lornoxicamului, la fel ca a oricărui alt medicament cunoscut pentru efectul său de inhibare a

sintezei de ciclooxigenaze/prostaglandine, poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat la femeile care încearcă să rămână gravide. Trebuie luată în considerare retragerea tratamentului cu lornoxicam la femeile care întâmpină dificultăţi în a rămâne gravide sau care se investighează pentru infertilitate

În mod excepţional, varicela poate cauza complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi.

Contribuţia AINS în agravarea acestor infecţii nu poate fi exclusă.

De aceea este recomandat a se evita utilizarea lornoxicam în caz de varicelă.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

 

Administrarea concomitentă de lornoxicam şi

– Cimetidină: Concentraţii crescute de lornoxicam în plasmă (Nu s-au demonstrat interacţiuni între

lornoxicam şi ranitidină sau lornoxicam şi antiacizi).

– Anticoagulante: Antiinflamatoarele nesteroidiene pot mări efectul anticoagulantelor, precum warfarina (vezi pct. 4.4). Trebuie efectuată monitorizarea atentă a INR.

– Fenprocumon: Efect scăzut al tratamentului cu fenprocumon.

Heparină: Antiinflamatoarele nesteroidiene cresc riscul de hematom spinal/epidural când sunt

administrate concomitent cu heparină în contextul unei rahianestezii sau a unei anestezii epidurale (vezi pct. 4.4).

– Inhibitori ACE: Efectul antihipertensiv al inhibitorului ECA poate scădea. 5

 

– Diuretice: Efect diuretic şi antihipertensiv scăzut al diureticelor de ansă, diureticelor tiazidice şi diuretice care economisesc potasiu.

– Blocante beta-adrenergice: Eficacitate antihipertensivă scăzută.

– Blocant de receptori de angiotensină II: Eficacitate antihipertensivă scăzută.

– Digoxin: Clearance-ul renal al digoxinului este scăzut.

– Corticosteroizi: Risc crescut de ulcerare sau sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4).

Antibiotice chinolone: Risc crescut de crize convulsive.

– Agenţi antiplachetari: Risc crescut de sângerare gastrointestinală (vezi pct. 4.4).

– Alte antiinflamatoare nesteroidiene: Risc crescut de sângerare gastrointestinală.

– Metotrexat: Concentraţie serică crescută a metotrexatului. Poate rezulta o toxicitate crescută. Dacă

trebuie utilizată o terapie concomitentă, se va efectua o monitorizare atentă.

– Inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei (SSRI-uri): Risc crescut de sângerare gastrointestinală

(vezi pct. 4.4).

– Litiu: Antiinflamatoarele nesteroidiene inhibă clearance-ul renal al litiului, şi ca urmare concentraţia

serică a litiului poate creşte peste limitele de toxicitate. De aceea, concentraţiile de litiu seric necesită

monitorizare, mai ales pe duratele de început, reglare şi renunţare ale tratamentului.

– Ciclosporină: Concentraţie serică crescută a ciclosporinei. Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi

mărită prin efectele renale mediate ale prostaglandinei. În timpul tratamentului combinat, trebuie

monitorizată funcţia renală.

– Sulfonilureice (de exemplu glibenclamid): Risc crescut de hipoglicemie.

– Inductori şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9: lornoxicamul (ca şi alte antiinflamatoare

nesteroidiene care depind de citocromul P450 2C9 (izoenzima CYP2C9)) are interacţiuni cu inductori

şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9 (vezi pct. 5.2 Biotransformare).

– Tacrolimus: Risc crescut de nefrotoxicitate din cauza sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. În

timpul tratamentului combinat, trebuie monitorizată funcţia renală (vezi pct. 4.4).

– Pemetrexed: AINS pot reduce clearance-ul renal al pemetrexed, rezultând creşterea toxicităţii renale şi gastrointestinale şi mielosupresie.

4.6 Sarcina şi alăptarea

Sarcina

Lornoxicam este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină şi nu trebuie utilizat în timpul primului şi al doilea trimestru de sarcină şi în timpul naşterii deoarece nu sunt disponibile date clinice referitoare la efectele acestuia în aceste perioade.

Nu există date adecvate privind utilizarea lornoxicamului la femeile gravide. Studiile pe animale au

evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea un efect advers asupra sarcinii şi/sau asupra dezvoltării

embrio-fetale. Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort şi de malformaţie

cardiacă după utilizarea inhibitorului sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Se presupune că riscul creşte odată cu doza şi durata terapiei. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine a rezultat în pierderi crescute pre şi post implantare şi de mortalitate embrio-fetală. Inhibitorii sintezei de prostaglandine nu trebuie administraţi în timpul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.

Inhibitorii sintezei de prostaglandine administraţi în timpul celui de al treilea trimestru de sarcină pot expune fetusul la toxicitate cardiopulmonară (închiderea prematură a ductului arterial şi hipertensiune pulmonară) şi la disfuncţii renale care pot duce la insuficienţă renală şi deci, la o cantitate redusă de lichid amniotic. La sfârşitul sarcinii, inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune mama şi fătul la timp crescut de sângerare şi inhibarea contracţiilor uterine, care pot întârzia sau prelungi travaliul. Ca urmare, utilizarea lornoxicamului în al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Alăptarea

Nu există date referitoare la excreţia lornoxicamului în laptele matern. Lornoxicamul este excretat în

concentraţii relativ mari în lapte la şobolanii aflaţi în lactaţie. Ca urmare, lornoxicamul nu trebuie utilizat la femeile care alăptează. 6

 

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Pacienţii care prezintă ameţeli şi/sau somnolenţă sub tratamentul cu lornoxicam trebuie să se abţină de la a conduce vehicule sau a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

 

Cele mai frecvente reacţii adverse observate în cazul antiinflamatoarelor nesteroidiene sunt de natură

gastrointestinală. Pot apărea ulcere peptice, perforaţii sau sângerări gastrointestinale, uneori fatale, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4). Ca urmare a administrării de antiinflamatoare nesteroidiene, s-au raportat greaţă, vărsături, diaree, balonare, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melene, hematemeze, stomatite ulceroase, agravarea colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4). Gastrita s-a observat mai puţin frecvent.

La aproximativ 20% din pacienţii trataţi cu lornoxicam se preconizează apariţia reacţiilor adverse. Cele mai frecvente reacţii adverse ale lornoxicamului includ greaţă, dispepsie, indigestie, durere abdominală, vărsături şi diaree. În general, aceste simptome au apărut la mai puţin de 10% din pacienţii care au participat la studiile disponibile.

Edemul, hipertensiunea şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează faptul că unele AINS (în special la doze mari şi în cadrul tratamentelor pe termen lung) se pot asocia cu o creştere a riscului de evenimente arteriale de tip trombotic (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

În mod excepţional pot apare complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi in timpul varicelei.

Se enumără mai jos reacţiile adverse care au apărut în general la peste 0,05% din cei 6.417 pacienţi trataţi în cadrul studiilor clinice de faze II, III şi IV.

Foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1.000 şi <1/100); rare (≥1/10.000 şi <1/1.000); foarte rare (<1/10.000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Infecţii şi infestări

Rare: Faringită.

Tulburări hematologice şi limfatice

Rare: Anemie, trombocitopenie, leucopenie, timp de sângerare prelungit

Foarte rare: Echimoză. S-a raportat faptul că grupa de medicamente AINS poate cauza tulburări hematologice potenţial severe ca neutropenia, agranulocitoza, anemia aplastică şi anemia hemolitică ca efecte de clasă.

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare: Hipersensibilitate, reacţie anafilactică şi anafilaxie.

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Mai puţin frecvente: Anorexie, modificări ale greutăţii.

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie.

Rare: Confuzie, nervozitate, agitaţie.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: Cefalee şi ameţeli uşoare şi trecătoare. 7

 

Rare: Somnolenţă, parestezie, disgeuzie, tremor, migrenă.

Foarte rare: Meningită aseptică la pacienţi cu LES şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv (vezi pct. 4.4).

Tulburări oculare

Mai puţin frecvente: Conjunctivită

Rare: Tulburări de vedere.

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente: Vertij, tinitus.

Tulburări cardiace

Mai puţin frecvente: Palpitaţii, tahicardie, edem, insuficienţă cardiacă.

Tulburări vasculare

Mai puţin frecvente: Eritem, edem.

Rare: Hipertensiune, bufeuri, hemoragie, hematom.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Mai puţin frecvente: Rinită.

Rare: Dispnee, tuse, bronhospasm.

Tulburări gastrointestinale

Frecvente: Greaţă, durere abdominală, dispepsie, diaree, vărsături.

Mai puţin frecvente: Constipaţie, balonare, eructaţii, gură uscată, gastrită, ulcer gastric, durere în partea

superioară a abdomenului, ulcer duodenal, ulceraţii ale cavităţii bucale.

Rare: Melenă, hematemeză, stomatită, esofagită, reflux gastroesofagian, disfagie, stomatită aftoasă, glosită (limbă dureroasă sau umflată), ulcer peptic perforat, hemoragie gastrointestinală.

Tulburări hepatobiliare

Mai puţin frecvente: Creşteri în testele funcţiei hepatice, SGPT (ALT) sau SGOT (AST).

Foarte rare: Hepatotoxicitate rezultând în, de exemplu: insuficienţă hepatică, hepatită, icter şi colestază.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: Erupţie, prurit, hiperhidroză, eritem, urticarie şi angioedem, alopecie.

Rare: Dermatită şi eczemă, pupura.

Foarte rare: Edem şi reacţii pustuloase, sindrom Stevens-Johnson, necroliză toxică epidermică.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Mai puţin frecvent: Artralgie.

Rare: Dureri ale oaselor, spasme musculare, mialgie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Rare: Nicturia, tulburări de micţiune, creştere a azotului ureic din sânge şi a concentraţiilor de creatinină.

Foarte rare: Lornoxicam poate precipita insuficienţa renală acută la pacienţi cu insuficienţa renală pre-existentă, care sunt dependenţi de prostaglandine renale pentru mentinerea fluxului de sânge renal (vezi pct. 4.4). Nefrotoxicitatea, în forme variate incluzând nefrita şi sindromul nefrotic, a fost asociată cu AINS ca efect de clasă.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Mai puţin frecvente: Indispoziţie, edem facial.

Rare: Astenie. 8

 

4.9 Supradozaj

Până în acest moment nu s-a raportat niciun caz de supradozaj care să permită definirea consecinţelor unei supradozări, sau care să sugereze gestionări specifice. Totuşi, se poate preconiza că după o supradozare cu lornoxicam se pot observa următoarele simptome: Greaţă, vărsături, simptome cerebrale (ameţeală, tulburări de vedere). Simptomele severe sunt ataxia cu evoluţie spre comă şi crampe, afectări ale ficatului şi rinichilor şi, probabil, tulburări de coagulare.

În cazul unei supradoze reale sau bănuite, tratamentul trebuie oprit. Datorită timpului scurt de înjumătăţire, lornoxicamul este excretat rapid. Lornoxicamul nu poate fi eliminat prin dializă. Până la această dată nu se cunoaşte niciun antidot specific. Tulburările gastrointestinale pot fi tratate, de ex., cu analog de prostaglandine sau ranitidină.

  1. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Produse antiinflamatoare şi antireumatice, nesteroidiene, derivaţi de oxicam

Codul ATC: M01AC05

Lornoxicam este un medicament antiinflamator nesteroidian cu proprietăţi analgezice şi aparţine clasei

derivaţilor de oxicam. Modul de acţiune al lornoxicam este în principal legat de inhibarea sintezei de

prostaglandine (inhibarea enzimei ciclooxigenază), ducând la desensibilizarea nociceptorilor periferici şi, ca urmare, la inhibarea inflamaţiei. S-a sugerat şi un efect central asupra nocicepţiei, care pare a fi independent de efectele antiinflamatoare.

Lornoxicamul nu are efect asupra semnelor vitale (de ex. temperatura corpului, frecvenţa respiratorie, ritmul cardiac, presiunea arterială, ECG, spirometrie).

Proprietăţile analgezice ale lornoxicamului au fost demonstrate cu succes în mai multe studii clinice, în timpul dezvoltării medicamentului.

Din cauza unei iritării gastrointestinale şi a unui efect ulcerogen sistemic legate de inhibarea sintezei de prostaglandine, sechelele gastrointestinale sunt efecte secundare frecvente după tratamentul cu lornoxicam, ca şi în cazul altor antiinflamatoare nesteroidiene.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţia

Lornoxicam 8 mg pulbere pentru soluţie injectabilă este destinat injectării intravenoase (i.v) sau

intramusculare (i.m.). După injectarea i.m., concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după aproximativ 0,4 ore. Biodisponibilitatea absolută (calculată pe ASC) după administrarea i.m. este de 97 %.

Distribuţie

Lornoxicam se găseşte în plasmă în formă neschimbată şi ca metabolitul său hidroxilat. Afinitatea

lornoxicamului la proteinele din plasmă este de 99% şi nu depinde de concentraţie.

Biotransformare

lornoxicam este metabolizat în cea mai mare parte în ficat, mai întâi în 5-hidroxilornoxicam inactiv, prin hidroxilare. CYP2C9 este implicată în această biotransformare a lornoxicamului. Datorită poliformismului genetic, pentru această enzimă există persoane care metabolizează lent sau rapid, fapt care poate duce la concentraţii semnificativ crescute de lornoxicam plasmatic la cei cu metabolizare lentă. Metabolitul hidroxilat nu prezintă activitate farmacologică. lornoxicam este metabolizat complet şi aprox. 2/3 sunt eliminate prin ficat şi 1/3 prin rinichi ca substanţă inactivă. 9

 

Testat pe animale, lornoxicam nu a indus enzime hepatice. Din datele de studiu clinic, nu există nicio

evidenţă a acumulării de lornoxicam după administrări repetate, când este administrat conform dozării

recomandate. Acest rezultat a fost sprijinit de datele de monitorizare a medicamentului pe o perioadă de un an de studii.

Eliminare

Timpul mediu de înjumătăţire la eliminare al compusului „părinte” este de 3 până la 4 ore. După

administrare orală, aprox. 50% este excretat în fecale şi 42% prin rinichi, în principal ca 5-

hidroxilornoxicam. Timpul mediu de înjumătăţire de eliminare al 5- hidroxilornoxicamului este de aprox. 9 ore după o doză parenterală unică sau de două ori pe zi.

La vârstnicii peste 65 de ani, clearance-ul este redus cu 30-40%. În afară de un clearance redus, nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii vârstnici.

Nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, cu excepţia acumulării în cazul pacienţilor cu boală hepatică cronică după 7 zile de tratament cu doze zilnice de 12 şi 16 mg.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale

farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi potenţialul carcinogen.

Lornoxicam a cauzat toxicitate renală şi ulcerare gastrointestinale în cadrul studiilor de toxicitate a dozei unice şi repetate, desfăşurate pe mai multe specii.

La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine a rezultat în pierderi crescute pre şi post implantare şi de mortalitate embrio-fetală. În plus, s-au raportat incidenţe crescute ale unor malformaţii diverse, inclusiv cardiovasculare, la animale cărora li s-a administrat un inhibitor de sinteză de prostaglandine, în perioada organogenetică.

La şobolan, lornoxicamul a afectat fertilitatea (efecte asupra ovulaţiei şi implantării) şi a afectat sarcina şi naşterea. La iepure şi şobolan, lornoxicamul a cauzat închiderea prematură a ductului arterial, din cauza inhibării ciclooxigenazei.

  1. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

 

Pulbere:

Manitol

Trometamol

Edetat disodic

Solvent:

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la punctul 6.6.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani 10

 

Soluţia reconstituită: În stare utilizabilă, s-a demonstrat stabilitatea chimică şi fizică pentru o perioadă de 24 ore la 21°C (± 2°C).

Din punct de vedere microbiologic, produsul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat, perioadele şi condiţiile de depozitare în stare utilizabilă, înainte de utilizarea efectivă, intră în responsabilitatea utilizatorului şi în mod normal nu trebuie să depăşească 24 ore la temperaturi între 2 şi 8°C, cu excepţia cazului în care reconstituirea/diluţia a avut loc în condiţii aseptice controlate şi validate.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 25°C. Păstraţi flaconul în ambalajul original.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului reconstituit, vezi pct. 6.3.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

1 set conţine:

Pulbere pentru injectare, 8 mg: Flacon (4R/8R) din sticlă de culoarea chihlimbarului (clasa I) cu dop din cauciuc etanşat cu capac din aluminiu, capsat.

Apă pentru preparate injectabile, 2 ml: Fiolă din sticlă transparentă.

Dimensiunile ambalajelor: 1, 5, 6 şi 10 seturi.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Soluţia pentru injectare este preparată prin dizolvarea conţinutului unui flacon în apa pentru injectare din fiola însoţitoare, chiar înainte de utilizare. Aspectul produsului după reconstituire este un lichid galben şi limpede.

Dacă se observă semne vizibile de deteriorare a produsului, acesta trebuie eliminat în conformitate cu

reglementările locale.

Lornoxicam prezintă compatibilitate cu 0,9% NaCl, 5% dextroză (glucoză) şi soluţie Ringer.

  1. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Nycomed Austria GmbH,

St. Peter Strasse 25, A-4021 Linz, Austria

  1. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

3731/2011/01-04

  1. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Reînnoire autorizaţie Septembrie 2011

  1. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Septembrie 2011