Xefo Rapid 8 mg comprimate filmate Rezumatul caracteristicilor produsului

92
Xefo Rapid 8 mg
Xefo Rapid 8 mg

Detalii Xefo Rapid 8 mg comprimate filmate

Medicament cu pret maximal stabilit de Ministerul Sanatatii

LISTA DE COMPENSARE
B – Lista medicamentelor cu nivel de compensare 50% din prețul de referință.

Mod eliberare

P6L – Medicamente eliberate cu prescriptie medicala care se retine de catre farmacie, dar se poate reinnoi (prescriptia medicala poate fi folosita timp de sase luni din momentul eliberarii)

Denumirea comerciala: XEFO RAPID 8 mg
Denumirea comuna internationala: LORNOXICAMUM
Forma farmaceutica: comprimate film. Comprimat filmat rotund, biconvex, de culoare albă până la slab gălbuie.
Bucati: 10 comprimate film.
Doza (concentratia): 8mg
Forma de prezentare: cutie cu blist. al/al x 10 comprimate film.
Firma: NYCOMED AUSTRIA
Tara: Austria

Cod ATC: M01AC05
M – sistemul muscular-scheletic
M01 – preparate antiinflamatoare si antireumatice
M01AC – oxicami

Un comprimat filmat conţine lornoxicam 8 mg.

Vezi medicamente care contin aceeasi substanta activa:

Indicaţii terapeutice  

Ameliorarea pe termen scurt a durerii acute uşoară până la moderată.

Doze

Pentru toţi pacienţii, regimul de dozaj adecvat trebuie să se bazeze pe răspunsul individual la tratament.

Durere acută

8-16 mg lornoxicam în doze de 8 mg. În prima zi de tratament se poate administra o doză de 16 mg, urmată de 8 mg după 12 ore. După prima zi de tratament, doza zilnică maximă recomandată este de 16 mg.

Comprimatele filmate de Xefo Rapid sunt destinate administrării orale şi trebuie luate cu o cantitate suficientă de lichid.

Informaţii suplimentare privind grupurile speciale de pacienţi

Copii şi adolescenţi

Lornoxicam nu este recomandat pentru utilizare la copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani, datorită lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

Vârstnici

Nu sunt necesare modificări speciale de dozaj pentru pacienţii cu vârsta peste 65 ani, cu excepţia cazului de insuficienţă renală sau hepatică. Lornoxicamul trebuie administrat cu precauţie, deoarece reacţiile adverse gastro-intestinale sunt mai puţin bine tolerate la această grupă de vârstă (vezi pct. 4.4.). 2

 

Insuficienţa renală

Se recomandă reducerea frecvenţei de administrare a dozei de Xefo Rapid la o dată pe zi, în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală.

Insuficienţa hepatică

Se recomandă reducerea frecvenţei de administrare a dozei de Xefo Rapid la o dată pe zi, în cazul pacienţilor care suferă de insuficienţă hepatică.

Reacţiile adverse pot fi minimalizate prin utilizarea dozei minime eficace pe cea mai scurtă perioadă necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.4).

Contraindicaţii

Hipersensibilitate la lornoxicam sau la oricare dintre excipienţi

– Trombocitopenie

– Hipersensibilitate (manifestări cum sunt astm bronşic, rinită, edem angioneurotic sau urticarie) la alte antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acid acetilsalicilic

– Insuficienţă cardiacă severă

– Sângerare gastro-intestinală, sângerare cerebro-vasculară sau alte tulburări de sângerare

– Antecedente de sângerare sau perforaţie gastro-intestinală legate de terapia anterioară cu

antiinflamatoare nesteroidiene

– Ulcer peptic/hemoragie activ(ă) sau recurentă (două sau mai multe episoade dovedite de ulcerare sau sângerare)

– Insuficienţă hepatică severă

– Insuficienţă renală severă (creatinină serică > 700 μmol/l)

– Al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6)

Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Lornoxicamul trebuie administrat numai după o atentă evaluare a riscului în raport cu beneficiile, în cazul următoarelor tulburări:

– Insuficienţa renală: lornoxicamul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (creatinină serică 150-300 μmol/l) până la moderată (creatinină serică 300-700 μmol/l) deoarece menţinerea fluxului sanguin renal este dependentă de prostaglandine. Tratamentul cu lornoxicam trebuie întrerupt în cazul în care funcţia renală se deteriorează în timpul tratamentului.

– Funcţiile renale trebuie monitorizate la pacienţii care suferă intervenţii chirurgicale majore, la cei cu insuficienţă cardiacă, la cei trataţi cu diuretice, la cei trataţi concomitent cu medicamente despre care se presupune sau se ştie că pot provoca afectarea rinichilor.

– Pacienţi cu tulburări de coagulare a sângelui: Sunt recomandate monitorizarea clinică atentă şi teste de laborator (de exemplu APTT – timp de tromboplastină parţial activată).

– Insuficienţa hepatică (de exemplu ciroză hepatică): Trebuie luate în considerare monitorizarea clinică şi evaluarea de laborator la intervale regulate în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică, deoarece poate apărea acumularea de lornoxicam (creştere a ASC) după tratamentul cu doze zilnice de 12-16 mg. În afară de aceasta, insuficienţa hepatică nu pare să afecteze parametrii farmacocinetici ai lornoxicamului în comparaţie cu subiecţii sănătoşi.

– Tratamentul de lungă durată (peste 3 luni): se recomandă efectuarea regulată de analize de laborator hematologice (hemoglobină), ale funcţiilor renale (creatinină) şi ale enzimelor hepatice.

– Vârstnicii peste 65 ani: este recomandată monitorizarea funcţiilor renale şi hepatice. Postoperator se recomandă precauţie la pacienţii vârstnici.

Trebuie evitată utilizarea lornoxicamului concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2. 3

 

Reacţiile adverse pot fi minimalizate prin utilizarea dozei minime eficace, cea mai scurtă perioadă necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovascular şi gastro-intestinal prezentate mai jos).

Sângerare, ulcerare şi perforare gastro-intestinală: sângerarea, ulcerarea şi perforarea gastro-intestinală, care pot fi letale, au fost raportate în cazul tuturor antiinflamatoarelor nesteroidiene, în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare sau antecedente de evenimente gastro-intestinale grave.

Riscul de sângerare, ulcerare şi perforare gastro-intestinală este mai mare la doze crescute de antiinflamatoare nesteroidiene, în cazul pacienţilor cu antecedente de ulcer, mai ales dacă prezintă complicaţii cu hemoragie sau perforare (vezi pct. 4.3) şi la persoanele vârstnice. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză disponibilă. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare asocierea terapiei cu medicamente protectoare (de exemplu misoprostol sau inhibitori de pompă de protoni), precum şi la pacienţii care necesită concomitent doze mici de acid acetilsalicilic sau alte substanţe active care pot creşte riscul gastro-intestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5). Este recomandată monitorizarea clinică la intervale regulate.

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, mai ales cei în vârstă, trebuie să raporteze orice simptome abdominale neobişnuite (în special sângerare gastro-intestinală) mai ales în etapele iniţiale ale tratamentului.

Se recomandă precauţie la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente care ar putea mări riscul de ulcerare sau sângerare, cum sunt corticosteroizi orali, anticoagulante cum este warfarina, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau antiagregante plachetare cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Când apare sângerarea sau ulcerarea gastro-intestinală la pacienţii trataţi cu lornoxicam, tratamentul trebuie întrerupt.

Antiinflamatoarele nesteroidiene trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de boală gastro-intestinală (colită ulceroasă, boala Crohn), deoarece starea lor se poate agrava (vezi pct. 4.8).

Persoanele vârstnice au o frecvenţă mai mare de reacţii adverse la antiinflamatoarele nesteroidiene, mai ales sângerări şi perforări gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.3).

Este necesară prudenţă la pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă, deoarece s-au raportat retenţie de fluide şi edeme legate de terapia cu antiinflamatoare nesteroidiene.

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece s-au raportat retenţie lichidiană şi edeme în asociere cu terapia cu AINS.

Studiile clinice şi epidemiologice sugerează faptul că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) poate fi asociată cu o mică creştere a riscului de evenimente trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Există insuficiente date pentru excluderea unui asemenea risc pentru lornoxicam.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, cardiopatie ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală vasculară cerebrală trebuie trataţi cu lornoxicam numai după o evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la pacienţi cu factori de risc pentru cardiopatii (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi heparină în contextul unei rahianestezii sau a unei anestezii epidurale creşte riscul de hematom spinal/epidural (vezi pct. 4.5). 4

 

S-au raportat foarte rar reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză toxică epidermică, în legătură cu utilizarea de antiinflamatoare nesteroidiene (vezi pct. 4.8). Pacienţii prezintă cel mai mare risc al acestor reacţii la începutul terapiei, debutul reacţiei apărând, în majoritatea cazurilor, în prima lună de tratament. Administrarea de lornoxicam trebuie întreruptă la prima apariţie de erupţie cutanată tranzitorie, de leziuni ale mucoasei sau la oricare alt semn de hipersensibilitate.

Este necesară prudenţă în cazul administrării la pacienţii care suferă de, sau cu antecedente de, astm bronşic, deoarece AINS au fost raportate să precipite bronhospasmul la aceşti pacienţi.

La pacienţii cu lupus eritematos sistemic (LES) şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv poate exista un risc crescut de meningită aseptică.

Lornoxicamul reduce agregarea plachetelor şi prelungeşte timpul de sângerare; ca urmare, este necesară prudenţă la administrare în cazul pacienţilor cu tendinţă crescută la sângerare.

Tratamentul concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene şi tacrolimus poate creşte riscul de nefrotoxicitate datorită sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. Ca urmare, funcţia renală trebuie monitorizată îndeaproape la pacienţii care se află sub terapie asociată.

Similar majorităţii antiinflamatoarelor nesteroidiene, s-au raportat creşterea ocazională a concentraţiei serice de transaminaze, creşterea bilirubinei serice sau creşterea altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale creatininei serice şi azotului ureic din sânge, precum şi alte valori anormale ale analizelor de laborator. În cazul în care asemenea valori anormale sunt semnificative sau persistă, administrarea de lornoxicam trebuie oprită şi trebuie prescrise investigaţii diagnostice adecvate.

Utilizarea lornoxicamului, la fel ca a oricărui alt medicament cunoscut pentru efectul său de inhibare a sintezei de ciclooxigenaze/prostaglandine, poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat la femeile care încearcă să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu lornoxicam la femeile care întâmpină dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate.

În mod excepţional, varicela poate cauza complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi.

Contribuţia AINS în agravarea acestor infecţii nu poate fi exclusă.

De aceea este recomandat a se evita utilizarea lornoxicam în caz de varicelă.

Interacţiuni cu alte medicamente 

Administrarea concomitentă de lornoxicam şi

Cimetidină: Concentraţii plasmatice crescute de lornoxicam. (Nu s-au demonstrat interacţiuni între lornoxicam şi ranitidină sau lornoxicam şi antiacide).

– Anticoagulante: antiinflamatoarele nesteroidiene pot mări efectul anticoagulantelor, cum este warfarina (vezi pct. 4.4). Trebuie efectuată monitorizarea atentă a INR.

– Fenprocumonă: efect scăzut al tratamentului cu fenprocumonă.

Heparină: antiinflamatoarele nesteroidiene cresc riscul de hematom spinal/epidural când sunt administrate concomitent cu heparină în contextul unei rahianestezii sau al unei anestezii epidurale (vezi pct. 4.4).

– Inhibitori ECA: efectul antihipertensiv al inhibitorului ECA poate scădea.

– Diuretice: efect diuretic şi antihipertensiv scăzut al diureticelor de ansă, diureticelor tiazidice şi diuretice care economisesc potasiu.

– Blocante beta-adrenergice: eficacitate antihipertensivă scăzută.

– Blocant de receptori de angiotensină II: eficacitate antihipertensivă scăzută.

– Digoxină: clearance-ul renal al digoxinei scăzut.

– Corticosteroizi: risc crescut de ulcerare sau sângerare gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).

Antibiotice chinolonice: risc crescut de crize convulsive.

– Antiagregante plachetare: risc crescut de sângerare gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).

– Alte antiinflamatoare nesteroidiene: risc crescut de sângerare gastro-intestinală.

– Metotrexat: concentraţie serică crescută a metotrexatului. Poate rezulta o toxicitate crescută. Dacă trebuie utilizată terapie concomitentă, se va efectua o monitorizare atentă.

– Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): Risc crescut de sângerare gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).

– Litiu: antiinflamatoarele nesteroidiene inhibă clearance-ul renal al litiului şi, ca urmare, concentraţia serică a litiului poate creşte peste limitele toxice. De aceea, concentraţiile serice de litiu necesită monitorizare, mai ales în timpul iniţierii, ajustării şi întreruperii tratamentului.

Ciclosporină: concentraţie serică crescută a ciclosporinei. Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi

mărită prin efectele renale mediate ale prostaglandinei. În timpul tratamentului asociat, trebuie

monitorizată funcţia renală.

– Sulfonilureice (de exemplu glibenclamid): risc crescut de hipoglicemie.

– Inductori şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9: lornoxicamul (similar altor antiinflamatoare nesteroidiene care depind de citocromul P450 2C9 (izoenzima CYP2C9)) are interacţiuni cu inductori şi inhibitori cunoscuţi ai izoenzimelor CYP2C9 (vezi pct. 5.2 Biotransformare).

Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate datorită sintezei reduse a prostaciclinei în rinichi. În timpul tratamentului combinat, trebuie monitorizată funcţia renală (vezi pct. 4.4).

Pemetrexed: AINS pot reduce clearance-ul renal al pemetrexed, rezultând creşterea toxicităţii renale şi gastrointestinale şi mielosupresie.

Xefo comprimate filmate are o absorbţie întârziată a lornoxicam atunci când se administrează cu alimente. De aceea Xefo comprimate filmate nu trebuie administrat cu alimente atunci când este cerută obţinerea rapidă a eficacităţii (ameliorarea durerii).

Alimentele pot scădea absorbţia cu aproximativ 20% şi pot creşte Tmax.

Sarcina şi alăptarea

Sarcina

Lornoxicamul este contraindicat în al treilea trimestru de sarcină şi nu trebuie utilizat în timpul primului şi al doilea trimestru de sarcină şi în timpul naşterii, deoarece nu sunt disponibile date clinice referitoare la expunerea în timpul sarcinii.

Nu există date adecvate privind utilizarea lornoxicamului la femeile gravide. Studiile la animale au evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea reacţii adverse asupra sarcinii şi/sau asupra dezvoltării embrio-fetale. Datele din studiile epidemiologice sugerează un risc crescut de avort şi de malformaţii cardiace după utilizarea inhibitorului sintezei de prostaglandine la începutul sarcinii. Se presupune că riscul creşte odată cu doza şi durata terapiei. La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine a determinat creşterea numărului de avorturi pre- şi post- implantare şi mortalitate embrio-fetală. Inhibitorii sintezei de prostaglandine nu trebuie administraţi în timpul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar.

Inhibitorii sintezei de prostaglandine administraţi în timpul celui de al treilea trimestru de sarcină pot expune fătul la toxicitate cardiopulmonară (închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară) şi la disfuncţii renale care pot duce la insuficienţă renală şi, deci, la o cantitate redusă de lichid amniotic. La sfârşitul sarcinii, inhibitorii sintezei de prostaglandine pot expune mama şi fătul la timp crescut de sângerare şi inhibarea contracţiilor uterine, care pot întârzia sau prelungi travaliul. Ca urmare, utilizarea lornoxicamului în al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3). 6

Alăptarea

Nu există date referitoare la excreţia lornoxicamului în laptele matern. Lornoxicamul este excretat în concentraţii relativ mari în lapte la şobolanii femele care alăptează. Ca urmare, lornoxicam nu trebuie utilizat la femeile care alăptează.

Conducere auto

Pacienţii care prezintă ameţeli şi/sau somnolenţă sub tratamentul cu lornoxicam trebuie să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje.

Reacţii adverse

Cele mai frecvente evenimente adverse observate în cazul antiinflamatoarelor nesteroidiene sunt de natură gastro-intestinală. Pot apărea ulcere peptice, perforaţii sau sângerări gastro-intestinale, uneori letale, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4). Ca urmare a administrării de antiinflamatoare nesteroidiene, s-au raportat greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulceroasă, agravarea colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4). Gastrita s-a observat mai puţin frecvent.

La aproximativ 20% din pacienţii trataţi cu lornoxicam este de aşteptat apariţia reacţiilor adverse. Cele mai frecvente reacţii adverse ale lornoxicamului includ greaţă, dispepsie, indigestie, durere abdominală, vărsături şi diaree. În general, aceste simptome au apărut la mai puţin de 10% din pacienţii care au participat la studiile disponibile.

Edemul, hipertensiunea arterială şi insuficienţa cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează faptul că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în tratament de lungă durată) poate fi asociată cu un risc crescut de evenimente trombotice arteriale (de exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

În mod excepţional pot apare complicaţii infecţioase grave cutanate şi ale ţesuturilor moi in timpul varicelei.

Se enumără mai jos reacţiile adverse care au apărut, în general, la peste 0,05% din cei 6417 pacienţi trataţi în cadrul studiilor clinice de faze II, III şi IV.

Foarte frecvente (1/10); frecvente (1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (1/1000 şi <1/100); rare (1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Infecţii şi infestări

Rare: faringită.

Tulburări hematologice şi limfatice

Rare: anemie, trombocitopenie, leucopenie, timp de sângerare prelungit

Foarte rare: echimoză. S-a raportat faptul că grupa de medicamente AINS poate cauza tulburări hematologice potenţial severe ca neutropenia, agranulocitoza, anemia aplastică şi anemia hemolitică ca efecte de clasă.

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare: hipersensibilitate, reacţie anafilactică şi anafilaxie. 7

 

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Mai puţin frecvente: anorexie, modificări ale greutăţii corporale.

Tulburări psihice

Mai puţin frecvente: insomnie, depresie.

Rare: confuzie, nervozitate, agitaţie

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: cefalee şi ameţeli uşoare şi trecătoare.

Rare: somnolenţă, parestezie, disgeuzie, tremor, migrenă.

Foarte rare: Meningită aseptică la pacienţi cu LES şi boli mixte ale ţesutului conjunctiv (vezi pct. 4.4).

Tulburări oculare

Mai puţin frecvente: conjunctivită

Rare: tulburări de vedere.

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente: vertij, tinitus.

Tulburări cardiace

Mai puţin frecvente: palpitaţii, tahicardie, edem, insuficienţă cardiacă.

Tulburări vasculare

Mai puţin frecvente: eritem, edem.

Rare: hipertensiune arterială, bufeuri, hemoragie, hematom.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Mai puţin frecvente: rinită.

Rare: dispnee, tuse, bronhospasm.

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente: greaţă, durere abdominală, dispepsie, diaree, vărsături.

Mai puţin frecvente: constipaţie, flatulenţă, eructaţii, gură uscată, gastrită, ulcer gastric, durere în partea superioară a abdomenului, ulcer duodenal, ulceraţii ale cavităţii bucale.

Rare: melenă, hematemeză, stomatită, esofagită, reflux gastroesofagian, disfagie, stomatită aftoasă, glosită (limbă dureroasă sau umflată), ulcer peptic perforat, hemoragie gastrointestinală.

Tulburări hepatobiliare

Mai puţin frecvente: creşteri ale valorilor testelor funcţiei hepatice, SGPT (ALT) sau SGOT (AST).

Foarte rare: Hepatotoxicitate rezultând în, de exemplu: insuficienţă hepatică, hepatită, icter şi colestază.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: erupţie cutanată tranzitorie, prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată eritematoasă, urticarie şi angioedem, alopecie.

Rare: dermatită şi eczemă, pupură.

Foarte rare: edem şi reacţii pustuloase, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică

Tulburări musculoscheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Mai puţin frecvente: artralgie.

Rare: dureri ale oaselor, spasme musculare, mialgie. 8

 

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Rare: nicturia, tulburări de micţiune, creşteri ale azotului ureic din sânge şi ale concentraţiilor de creatinină.

Foarte rare: Lornoxicam poate precipita insuficienţa renală acută la pacienţi cu insuficienţa renală pre-existentă, care sunt dependenţi de prostaglandine renale pentru mentinerea fluxului de sânge renal (vezi pct. 4.4). Nefrotoxicitatea, în forme variate incluzând nefrita şi sindromul nefrotic, a fost asociată cu AINS ca efect de clasă.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Mai puţin frecvente: stare generală de rău, edem facial.

Rare: astenie.

4.9 Supradozaj

Până în present nu s-a raportat niciun caz de supradozaj care să permită definirea consecinţelor acestuia sau care să sugereze o abordare terapeutică specifică. Totuşi, se poate preconiza că după un supradozaj cu lornoxicam se pot observa următoarele manifestări: greaţă, vărsături, simptome cerebrale (ameţeală, tulburări de vedere). Manifestările severe sunt ataxia cu evoluţie spre comă şi crampe, afectări ale ficatului şi rinichilor şi, probabil, tulburări de coagulare.

În cazul unui supradozaj real sau suspectat, administrarea medicamentului trebuie întreruptă. Datorită timpului scurt de înjumătăţire plasmatică, lornoxicamul este excretat rapid. Lornoxicamul nu poate fi eliminat prin dializă. Până în present, nu se cunoaşte niciun antidot specific. Trebuie luate în considerare măsurile obişnuite de urgenţă, precum spălătura gastrică. Pe baza principiilor, numai administrarea de cărbune activat imediat după lornoxicam poate duce la diminuarea absorbţiei medicamentului. Tulburările gastro-intestinale pot fi tratate, de exemplu, cu analog de prostaglandine sau ranitidină.

PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de oxicami

Codul ATC: M01AC05

Lornoxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian cu proprietăţi analgezice şi aparţine clasei derivaţilor de oxicam. Modul de acţiune al lornoxicam este în principal legat de inhibarea sintezei de prostaglandine (inhibarea enzimei ciclooxigenază), ducând la desensibilizarea nociceptorilor periferici şi, ca urmare, la inhibarea inflamaţiei. S-a sugerat şi un efect central asupra nocicepţiei, care pare a fi independent de efectele antiinflamatoare.

Lornoxicamul nu are efect asupra semnelor vitale (de exemplu temperatura corpului, frecvenţa respiratorie, ritmul cardiac, presiunea arterială, ECG, spirometrie).

Proprietăţile analgezice ale lornoxicamului au fost demonstrate cu succes în mai multe studii clinice, în timpul dezvoltării medicamentului.

Datorită efectului iritant local gastro-intestinal şi unui efect ulcerogen sistemic legate de inhibarea sintezei de prostaglandine, sechelele gastro-intestinale sunt reacţii adverse frecvente după tratamentul cu lornoxicam, similar altor antiinflamatoare nesteroidiene. 9

 

Într-un studiu clinic efectuat la pacienţi suferind de durere după extracţia unui al treilea molar lovit, comprimatele filmate de lornoxicam cu eliberare rapidă au prezentat un debut mai rapid al acţiunii în comparaţie cu comprimatele filmate de lornoxicam.

 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Lornoxicamul este absorbit rapid şi aproape complet din tractul gastro-intestinal. Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după aproximativ 30 de minute. Cmax pentru comprimatele filmate de Xefo Rapid este mai mare decât Cmax pentru comprimatele filmate de Xefo şi echivalent cu Cmax pentru forma parenterală a lornoxicamului. Biodisponibilitatea absolută a comprimatelor filmate de Xefo Rapid este de 90-100 %, echivalentă cu cea a comprimatelor filmate de Xefo. Nu s-a observat metabolizare la primul pasaj hepatic. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 3-4 ore.

Nu sunt disponibile date privind ingestia de comprimate filmate de Xefo Rapid în timpul meselor dar, pe baza datelor disponibile pentru comprimatele filmate de Xefo, sunt de aşteptat o reducere a Cmax, o creştere a Tmax şi o reducere a absorbţiei (ASC) lornoxicamului.

Distribuţie

Lornoxicamul se găseşte în plasmă în formă neschimbată şi sub formă de metabolitul său hidroxilat. Legarea lornoxicamului la nivelul proteinelor din plasmă este de 99% şi nu depinde de concentraţie.

Biotransformare

Lornoxicam este metabolizat în proporţie mare în ficat, mai întâi în 5-hidroxilornoxicam inactiv, prin hidroxilare. CYP2C9 este implicată în această biotransformare a lornoxicamului. Datorită polimorfismului genetic, pentru această enzimă există persoane care metabolizează lent sau rapid, fapt care poate duce la concentraţii plasmatice semnificativ crescute de lornoxicam la cei cu metabolizare lentă. Metabolitul hidroxilat nu prezintă activitate farmacologică. Lornoxicamul este metabolizat complet şi aproximativ 2/3 sunt eliminate prin ficat şi 1/3 prin rinichi sub formă de substanţă inactivă.

Testat în modelele la animale, lornoxicamul nu a avut efect inductor asupra enzimelor hepatice. Din datele din studiul clinic, nu există nici o evidenţă a acumulării de lornoxicam după administrări repetate, când este administrat conform dozelor recomandate. Acest rezultat a fost sprijinit de datele de monitorizare a medicamentului din studiile cu durata de un an.

Eliminare

Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al medicamentului nemodificat este de 3 până la 4 ore. După administrare orală, aproximativ 50% este excretat în fecale şi 42% prin rinichi, în principal sub formă de 5-hidroxilornoxicam. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al 5- hidroxilornoxicam este de aproximativ 9 ore după o doză parenterală unică sau de două ori pe zi.

La vârstnicii peste 65 de ani, clearance-ul este redus cu 30-40%. În afară de un clearance redus, nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii vârstnici.

Nu există modificări semnificative în profilul cinetic al lornoxicam la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică, cu excepţia acumulării în cazul pacienţilor cu boală hepatică cronică după 7 zile de tratament cu doze zilnice de 12 şi 16 mg.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale 10

 

farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi potenţialul carcinogen.

Lornoxicamul a provocat toxicitate renală şi ulcere gastro-intestinale în studiile de toxicitate după doză unică şi după doze repetate, desfăşurate la mai multe specii.

La animale, administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandine a determinat creşterea avorturilor pre- şi post- implantare şi mortalitate embrio-fetală. În plus, s-au raportat incidenţe crescute ale unor malformaţii congenitale diverse, inclusiv cardiovasculare, la animale cărora li s-a administrat un inhibitor de sinteză de prostaglandine, în perioada organogenetică.

La şobolan, lornoxicamul a afectat fertilitatea (efecte asupra ovulaţiei şi implantării) şi a afectat sarcina şi naşterea. La iepure şi şobolan, lornoxicamul a provocat închiderea prematură a canalului arterial, datorită inhibării ciclooxigenazei.

  1. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu:

Celuloză microcristalină

Hidrogencarbonat de sodiu

Hidrogenofosfat de calciu anhidru

Hidroxipropilceluloză de joasă substituţie

Hidroxipropilceluloză

Stearat de calciu

Film:

Dioxid de titan (E171)

Talc

Propilenglicol

Hipromeloză

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 30°C.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

OPA-Al-PVC/Al blister.

Mărimea ambalajelor: 6, 10, 20, 30, 50, 100, 250 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 11

 

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

  1. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Nycomed Austria GmbH

St. Peter Strasse 25, A-4020 Linz,

Austria

  1. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

3732/2011/01-02-03-04-05-06-07

  1. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Reînnoirea autorizaţiei Septembrie 2011

  1. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Septembrie 2011